Contexpert
acasa harta site contact english
Home » Noutati legislative

Noutati legislative

Fii la curent cu cele mai importante noutati legislative. Te vor ajuta cu siguranta in rezolvarea diferitelor probleme din activitatea financiar-contabila.

Vezi si arhiva legislativa: 2002 | 2003 | 2004 | 2005 | 2006 | 2007



     Contexpert Consulting, membru activ al Camerei Consultantilor Fiscali va ofera servicii privind certifcarea declaratiilor anuale de impozit pe profit (declaratia 101) si a celorlalte declaratii fiscale prin care se stabilesc sumele datorate bugetului de stat (declaratia 100, 102, 103, 710).

      Pentru mai multe informatii va rugam sa ne contactati la adresa de e-mail office@contexpert.ro, sau Luminita Bratosin - Asistent Manager, e-mail: luminita.bratosin@contexpert.ro; Tel. 021.311.43.20 interior 148; Mobil: 0723.243.463

M.O. 447/01.07 - Ordin nr. 1879/2010 din 22/06/2010 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2010 a operatorilor economici

          Operatorii economici vor depune la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, pe suport magnetic, raportarile contabile la 30 iunie 2010. Aceste raportari se depun impreuna cu o copie de pe codul unic de inregistrare, precum si o copie a balantei de verificare a conturilor sintetice.

        Operatorii economici care nu au desfasurat activitate de la data infiintarii pana la 30 iunie 2010 nu intocmesc raportari contabile la 30 iunie 2010, urmand sa depuna in acest sens o declaratie pe propria raspundere a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii care sa cuprinda toate datele de identificare a entitatii. O declaratie similara vor depune si persoanele juridice care se afla in curs de lichidare, potrivit legii.

        Raportarile contabile la 30 iunie 2010, sau dupa caz, declaratiile de neactivitate, se vor depune pana cel mai tarziu la data de 13 august 2010.

M.O. 447/01.07 - Circulara nr. 22/2010 din 01/07/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a B.N.R. valabil in luna iulie 2010 - este de 6,25% pe an.

M.O. 447/01.07 - Ordin nr. 453/2010 din 11/06/2010 privind completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania

      Clasificarea ocupatiilor din Romania se completeaza cu noile ocupatii din economie, prevazute in anexa la ordin.

M.O. 443/01.07 - Ordin nr. 2112/2010 din 30/06/2010 privind aprobarea Procedurii de solicitare si eliberare a certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu social si de inregistrare a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatia de sediu social, precum si pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare

        Prezenta procedura se aplica persoanelor care, incepand cu data intrarii in vigoare a modificarilor aduse Legii societatilor comerciale  31/1990 prin O.U.G. 54/2010, au obligatia ca, la inmatricularea unei societati comerciale sau la schimbarea sediului social, sa inregistreze documentul care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social si sa obtina certificatul pentru spatiul cu destinatie de sediu social.

        Astfel, se aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

  • "Cerere de inregistrare a documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social si de eliberare a certificatului pentru spatiul cu destinatie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.04.40;
  • "Adeverinta privind inregistrarea documentului care atesta dreptul de folosinta asupra spatiului cu destinatie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.02.40;
  • "Certificat pentru spatiul cu destinatie de sediu social", cod M.F.P. 14.13.21.40.

M.O. 442/30.06 - Ordonanta de urgenta nr. 59/2010 din 30/06/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

         Persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri datoreaza un impozit pe cladiri, majorat dupa cum urmeaza:

  • cu 65% pentru prima cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
  • cu 150% pentru a doua cladire in afara celei de la adresa de domiciliu;
  • cu 300% pentru a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.

       Nu intra sub incidenta acestor prevederi persoanele fizice care detin in proprietate cladiri dobandite prin succesiune legala.

       De asemenea, incepand cu 1 iulie 2010 s-a dublat impozitul pentru autoturismele care au o capacitate cilindrica mai mare de 2.000 cm3.

       Pentru anul fiscal 2010, termenul de plata a diferentelor de impozit rezultate in urma aplicarii prevederilor prezentei ordonante de urgenta este 31 decembrie 2010.

M.O. 441/30.06 - Lege nr. 118/2010 din 30/06/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar

       La data intrarii in vigoare a prezentei legi se diminueaza cu 15% cuantumul indemnizatiilor acordate vederea cresterii copilului, inclusiv cele aflate in plata. Daca din calcul rezulta un cuantum mai mic de 600 lei, se vor acorda 600 lei.

        Totodata, dispozitiile legale privind inscrierea la pensie anticipata si pensie anticipata partiala nu se mai aplica incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi.

       Aceasta lege include si celelalte reduceri salariale ale persoanlului bugetar, a indemnizatiilor de somaj precum si abrogarea unor ajutoare acordate de la buget (trusoul pentru nou nascuti, sprijinul financiar acordat la constituirea familiei etc). Pentru nasterile survenite pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, precum si pentru casatoriile incheiate pana la aceasta data, drepturile se stabilesc in conditiile actelor normative initiale si se solicita la plata pana cel tarziu la data de 31 august 2010.

M.O. 439/30.06 - Ordin nr. 1907/2010 din 28/06/2010 privind nivelul accizei minime pentru tigarete

       Nivelul accizei minime pentru tigarete in perioada 1 iulie-31 decembrie 2010 inclusiv este de 71,04 euro/1.000 tigarete, respectiv de 303,25 lei/1.000 tigarete.

M.O. 436/29.06 - Ordin nr. 1889/2010 din 25/06/2010 pentru modificarea Normelor privind procedura de acordare a certificatului de amanare de la plata in vama a taxei pe valoarea adaugata si de eliberare a garantiei pentru importurile de bunuri, aprobate prin O.M.F.P. nr. 500/2007

       Potrivit modificarilor, pot solicita certificate de amanare la plata a TVA in vama persoanele impozabile care au realizat in ultimele 12 luni anterioare lunii in care se solicita eliberarea certificatului importuri din teritorii si state terte a caror valoare cumulata este de cel putin 150 milioane lei. Anterior modificarilor, valoarea minima a importurilor era stabilita pe baza datelor din anul precedent celui in care se solicita eliberarea certificatului.

M.O. 432/28.06 - Lege nr. 117/2010 din 24/06/2010 pentru completarea alin. (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului

         Se considera stagiu de cotizare in vederea stabilirii indemnizatiei privind cresterea copilului si perioada in care au fost urmate cursuri cu frecventa de masterat in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului.

M.O. 431/28.06 - Ordonanta de urgenta nr. 58/2010 din 26/06/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale

TVA

        Incepand cu 1 iulie 2010, cota standard de TVA este de 24% si se aplica asupra bazei de impozitare pentru operatiunile impozabile care nu sunt scutite de taxa sau care nu sunt supuse cotelor reduse. In continuare au ramas in vigoare cotele reduse de TVA - 9% si 5%.

          Atentie, daca ati avut avasuri facturate cu  TVA 19% iar livrarea bunurilor/prestarea serviciilor intervine dupa 1 iulie 2010, cota de TVA aplicabila pentru intreaga valoare a bunurilor sau a serviciilor trebuie sa fie cea de la data livrarii/prestarii. Practic, vanzarea se va  face cu TVA 24% la intreaga valoare a  bunului/serviciului iar factura de avans se va storna cu cota de TVA de 19%.

Impozit pe venit

  • Activitati independente

        A fost intordusa posibilitatea reincadrarii contractelor incheiate cu persoanele fizice (PFA-uri, drepturi de autor, conventii civile). 

        Astfel, in definirea activitatilor dependente au fost incluse criterii pe baza carora o activitate independenta poate fi reconsiderata ca fiind de natura dependenta si, in consecinta, taxata cu toate contributiile sociale datorate de angajat si de angajator.

        Potrivit noii definitii, orice activitate prestata de catre o persoana fizica, prin aceasta intelegandu-se persoana fizica autorizata, persoana fizica independenta,  plati in baza contractelor de drepturi de autor, conventii civile, poate fi reconsiderata ca activitate dependenta daca indeplineste cel putin unul dintre urmatoarele criterii:

  • beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;
  • in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca si altele asemenea;
  • beneficiarul de venit contribuie numai cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu;
  • platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;
  • platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit;
  • orice alte elemente care reflecta natura dependenta a activitatii.

          In cazul in care organele fiscale vor reconsidera o activitate prestata de o persoana fizica ca fiind activitate dependenta, impozitul pe venit si contributiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate si virate, fiind datorate solidar de catre platitorul si beneficiarul de venit.

        In plus, incepand cu 1 iulie 2010, pentru orice venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale se vor datora contributiile individuale de asigurari sociale, asigurari sociale de sanatate si asigurari de somaj. In acest moment nu exista o definire clara a veniturilor de natura profesionala care intra sub incidenta acestor prevederi, ceea ce inseamna ca aceste contributii se pot datora inclusiv asupra veniturilor realizate de PFA-uri.

         Atentie, obligatia declararii, calculului, retinerii si platii contributiilor revine platitorului de venit, in conformitate cu prevederile legale in vigoare. Aceasta inseamna ca, in cazul in care veti avea plati catre PFA-uri sau catre persoane fizice independente, incepand cu 1 iulie 2010 va trebui sa retineti si sa platiti contributiile sociale in numele acestor persoane. 

       Baza de calcul la care se aplica aceste contributii este limitata la 5 salarii medii brute pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului. In coditiile in care nu vor exista lamuriri suplimentare asupra acestui subiect, asa cum au fost introduse aceste prevederi rezulta ca plafonarea bazei de impozitare se va face pentru fiecare plata in parte efectuata catre persoanele fizice.

       Pentru PFA-urile impuse pe baza de norme de venit s-a stabilit un plafon minim ca baza de impozitare calculat ca fiind 12 salarii minime pe economie.

  •  Drepturi de autor

         S-a diminuat cota forfetara de cheltuieli ce putea fi dedusa din veniturile incasate in baza contractelor de drepturi de autor de la 40% la 20% iar pentru lucrarile de arta monumental de la 50% la 25%.

  • Venituri din salarii

       Incepand cu 1 iulie 2010 se vor impozita tichetele de masa si tichetele de vacanta acordate salariatilor. Pentru aceste tichete se va calcula doar impozitul pe venit, fara sa se datoreze si contributiile de asigurari sociale.

         Atentie, angajatorul trebuie sa respecte in continuare conditiile de acordare prevazute pentru aceste tichete.

        Sumele acordate sub forma de tichete devin impozabile incepand cu drepturile aferente lunii iulie 2010. Practic daca in luna iulie se distribuie salariatilor tichete de masa aferente perioadei lucrate in luna iunie, aceste tichete nu vor fi impozitate.

        Fiind vorba despre impozitul pe veniturile persoanelor fizice, impozitul pentru tichetele de masa si tichetele de vacanta va trebui sa fie suportat de catre fiecare angajat. Prin urmare, salariatul care va primi tichete de masa incepand cu luna iulie 2010 va avea o diminuare a salariului net lunar cu valoarea impozitului retinut si platit de angajator pentru aceste tichete.

          Tichetele cadou au fost introduse in veniturile salariale ale angajatilor ca fiind avantaje in natura. Prin urmare, incepand cu 1 iulie 2010 tichetele cadou acordate salariatilor vor fi taxate, pe langa impozitul pe venit, si cu toate contributiile de asigurari sociale, atat cele datorate de angajat cat si cele datorate de angajator.

  • Venituri din investitii

         Veniturile sub forma de dobanzi pentru depozitele la vedere/la termen/conturi curente, precum si cele la depozitele clientilor, constituite in baza legislatiei privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, realizate incepand cu 1 iulie 2010, se impun cu o cota de 16%. Pana la aceasta data aceste venituri erau scutite de impozit.

         A fost eliminat impozitul de 1% pentru veniturile din castiguri de capital in cazul in care titlurile de valoare erau detinute pe o perioada ce depasea 365 de zile. In plus, incepand cu 1 iulie 2010, persoanele fizice care realizeaza venituri din tranzactionarea titlurilor de valoare altele decat partile sociale sau valorile mobiliare in cazul societatilor inchise, au obligatia sa calculeze, sa declare si sa plateasca trimestrial impozitul pe castigurile realizate. Astfel, in loc de depunerea unei singure declaratii anuale, aceste persoane vor fi obligate sa depuna patru declaratii trimestriale si una anuala privind castigurile realizate. Totodata pierderile din tranzactionarea titlurilor de valoare vor putea fi reportate pentru urmatorii 7 ani, fata de un an cat era prevazut anterior.

  • Alte venituri

        Veniturile din jocuri de noroc vor fi impozitate cu 25%, fiind pastrata in continuare scutirea pentru veniturile mai mici de 600 lei realizate de o persoana intr-o singura zi de la acelasi organizator.

  • Aspecte fiscale internationale privind veniturile persoanelor fizice

        Au fost modificate conditiile de impozitare a veniturilor obtinute de persoane fizice nerezidente ce desfasoara activitati dependente in Romania. Astfel, persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitati depenedente pe teritoriul Romaniei vor datora impozitul pe venit inca din prima zi de prezenta in Romania chiar daca salariul sau este suportat de catre o companie nerezidenta.

        S-au modificat conditiile de acordare a creditului fiscal pentru persoanele fizice rezidente care realizeaza venituri din afara Romaniei. In acest sens, persoanele fizice vor putea beneficia de credit fiscal doar in cazul in care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri cu statul din care s-a realizat venitul si persoana fizica poate prezenta un document justificativ eliberat de autoritatile fiscale din statul respectiv privind retinerea si plata impozitului. Anterior, era suficient un document eliberat de catre platitorul de venituri. 

Impozit pe profit

       Incepand cu 1 iulie 2010, deducerea impozitului platit intr-un stat strain se poate realiza numai in cazul in care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri cu statul respectiv.

        Pierderile fiscale realizate printr-un sediu permanent situat intr-un stat care este membru al Uniunii Europene, al Asociatiei Europene a Liberului Schimb sau cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri vor fi deductibile din veniturile totale obtinute de companie, fara sa mai fie limitata deducerea doar la nivelul sediului permanent.  In cazul in care sediul permanent este infiintat intr-un stat, altul decat cele mentionate anterior, pierderile fiscale vor putea fi deduse numai din profiturile realizate de sediul permanent respectiv, cu posibilitatea reportarii pierderii pentru urmatorii 5 ani.

      A fost majorata cota de impozit pe dividendele distribuite/platite de o persoana juridica romana catre alta persoana juridica romana de la 10% la 16%. In continuare, dividendele vor fi scutie de immpozit in cazul in care persoaa juridica romana detine mai mult de 15% din capitalul social al platitorului de dividende pe o perioada de minim 2 ani inchietati la data platii dividendelor.

M.O. 429/25.06 - Ordin nr. 2101/2010 din 24/06/2010 privind aprobarea Procedurii de organizare si functionare a Registrului operatorilor intracomunitari, precum si pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare

       Prezentul ordin aproba printre altele modelul si continutul formularului 095 - "Cerere de inregistrare in/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari", cod MFP 14.13.01.10.11/r.o.i.

        Cererea se depune la organul fiscal competent insotita de:

  • anexa privind datele de identificare ale administratorilor si asociatilor contribuabilului la data depunerii cererii de inregistrare;
  • certificatele de cazier judiciar ale administratorilor si asociatilor contribuabilului, eliberate in vederea inregistrarii in Registrul operatorilor intracomunitari. Cererile de inregistrare a societatilor pe actiuni se depun insotite numai de certificatele de cazier judiciar ale administratorilor;
  • documente eliberate de organele de urmarire penala si/sau documentele eliberate de serviciul/compartimentul juridic din cadrul directiei generale a finantelor publice in cazul in care in cazierul judiciar sunt inscrise fapte de natura penala, din care sa reiasa ca aceste fapte nu sunt legate de operatiunile intracomunitare. 

       Atentie, contribuabilii au obligatia ca, in termen de 30 de zile de la data modificarii listei asociatilor si/sau administratorilor, sa anunte organul fiscal, prin depunerea unei noi anexe la cererea de inregistrare, insotita de cazierul judiciar al noilor asociati si/sau administrator.

M.O. 429/25.06 - Ordin nr. 928/2010 din 15/06/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidentei pe platitori, declararea, constatarea si controlul contributiilor prevazute la art. 3631 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, solutionarea contestatiilor si incasarea contributiilor pentru finantarea unor cheltuieli de sanatate

M.O. 425/24.06 - Ordin nr. 2104/2010 din 24/06/2010 pentru reglementarea unor aspecte legate de plata si distribuirea impozitului pe venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal

        Incepand cu data de 14 mai 2010 impozitul pe venitul din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, retinut de notarii publici, aferent operatiunilor translative ale dreptului de proprietate incheiate, incepand cu aceasta data, se va vira in contul de venituri ale bugetului de stat 20.03.01.18 "Veniturile bugetului de stat - impozit pe venituri din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal". Anterior acestor prevederi, impozitul se vira in contul "Venituri ale bugetului de stat - sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic".

         Impreuna cu Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat notarii publici vor intocmi si vor depune lunar si un borderou privind distribuirea catre unitatile administrativ-teritoriale a sumelor reprezentand impozit pe venitul din transferurile proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, intocmit conform modelului prevazut in anexa la ordin.

       Pentru obligatiile de plata aferente operatiunilor translative ale dreptului de proprietate incheiate in perioada 14-31 mai 2010, borderoul se va depune la organul fiscal de administrare pana la data de 30 iunie 2010, insotit de o copie a documentului de plata prin care au fost virate sumele in contul de venituri ale bugetului de stat 20.03.01.18 "Veniturile bugetului de stat - impozit pe venituri din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal".

M.O. 421/23.06 - Ordonanta de urgenta nr. 54/2010 din 23/06/2010 privind unele masuri pentru combaterea evaziunii fiscale

Modificari privind Codul fiscal

        Incepand cu 1 august 2010 se infiinteaza Registrului operatorilor intracomunitari; in acest registru trebuie sa se inscrie toate persoanele impozabile care efectueaza operatiuni intracomunitare, prin operatiuni intracomunitare intelegandu-se achizitii sau livrari intracomunitare de bunuri dar si prestari de servicii intracomunitare. (mai multe informatii legate de inregistrarea in Registrul operatorilor gasiti in documentul "2010.06.25 Registrul operatorilor intracomunitari")

        Pentru anumite categorii de bunuri, in cazul livrarii acestora pe teritoriul Romaniei, intre persoane inregistrate in scopuri de TVA se va aplica taxare inversa. Produsele pentru care se vor aplica aceste masuri de simplificare privind taxa sunt: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahar, faina, paine si produse de panificatie; incadrarea acestor produse va fi stabilita prin Ordin A.N.A.F. Acesta modificare va intra in vigoare incepand cu a 10-a zi urmatoare comunicarii de catre Consiliul Uniunii Europene a aprobarii derogarii pentru aplicarea acestor prevederi si va fi in vigoare pana la 31 decembrie 2011.

Modificari privind Codul de procedura fiscala

          Au fost incluse si alte persoane care raspund in solidar cu debitorul pentru obligatiile de plata ale debitorului declarat insolvabil printre care: administratorii, asociatii, actionarii dar si alte persoane.

       Astfel, raspund in solidar pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil  persoanele (de exemplu, administratori, actionari dar si alte persoane) care cu rea-credinta au:

  • dobandit active de la debitor provocand insolvabilitatea acestuia - pana acum, intrau sub aceste prevederi doar cazurile in care activele erau dobandite in ultimii 3 ani anteriori declararii insolvabilitatii;
  • instrainat sau ascuns sub orice forma activele debitorului provocand insolvabilitatea;
  • determinat nedeclararea si / sau neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale;
  • determinat restituirea / rambursarea unor unor sume de la buget fara a fi cuvenite - se urmareste astfel sanctionarea faptelor ce conduc la incasarea unor sume de la buget in lipsa unui drept de restituire sau rambursare

       De asemenea, vor raspunde in solidar cu debitorul administratorii care in perioada mandatului nu si-au indeplinit obligatia de a cere deschiderea procedurii de insolventa

       Persoana juridica raspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent daca, direct ori indirect, controleaza, este controlata sau se afla sub control comun cu debitorul si daca este indeplinita cel putin una dintre urmatoarele conditii:

  • dobandeste dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabila a acestor active reprezinta cel putin jumatate din valoarea contabila a tuturor activelor corporale ale dobanditorului;
  • are/a avut raporturi comerciale contractuale cu clientii si/sau cu furnizorii, altii decat cei de utilitati, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul in proportie de cel putin jumatate din totalul valoric al tranzactiilor;
  • are/a avut raporturi de munca sau civile de prestari de servicii cu cel putin jumatate dintre angajatii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

      Prin control  se intelege  majoritatea drepturilor de vot, fie in adunarea generala a asociatilor, fie in consiliul de administratie iar prin control indirect se intelege activitatea prin care o persoana exercita controlul prin una sau mai multe persoane.

      De asemenea, raspund solidar cu debitorul urmatoarele persoane:

  • asociatii din asocierile fara personalitate juridica, inclusiv membrii intreprinderilor familiale pentru obligatiile fiscale declarate alaturi de reprezentantii legali care, cu rea-credinta au determinat nedeclararea/neachitarea obligatiilor fiscale la scadenta;
  • tertii popriti (de exemplu bancile) pentru sumele care au fost sustrase de la indisponibilizare

Modificari privind legea societatilor comerciale

      Au fost introduse conditii suplimentare privind transmierea partilor sociale detinute intr-o societate cu raspundere limitata. Astfel, pentru transmiterea de parti sociale catre persoane din afara societatii, hotararea adunarii asociatilor trebuie depusa la Registrul Comertului in termen de 15 zile urmand sa fie publicata in Monitorul Oficial. O.N.R.C. va transmite pe cale electronica aceasta hotarare catre A.N.A.F. si directiile generale ale finantelor publice urmand ca orice persoane prejudiciate de acest act sa poata formula o cerere de opozitie prin care sa solicite repararea prejudiciului cauzat sau, dupa caz, atragerea raspunderii civile a asociatului care intentioneaza sa isi cedeze partile sociale. In lipsa unei opozitii, transmierea partilor sociale va opera la data expirarii termenului de 30 de zile de la data publicarii hotararii adunarii asociatilor in Monitorul Oficial. 

M.O. 417/22.06 - Ordin nr. 7/2010 din 15/06/2010 pentru punerea in aplicare a Normelor privind calificarea profesionala si pregatirea continua a persoanelor care lucreaza in domeniul distributiei produselor de asigurare

      Dispozitiile prezentelor norme se aplica urmatoarelor categorii de persoane:

  • agenti de asigurare persoane fizice;
  • conducatori ai agentilor de asigurare persoane juridice;
  • subagenti;
  • conducatori ai activitatii de bancassurance si persoanele fizice care desfasoara activitate de bancassurance;
  • conducatori executivi ai brokerilor de asigurari si/sau reasigurari;
  • brokeri in asigurari/reasigurari;
  • asistenti in brokeraj persoane fizice si conducatori ai asistentilor in brokeraj persoane juridice;
  • personal propriu al brokerului de asigurare si/sau reasigurare, care are ca principala atributie de serviciu intermedierea contractelor de asigurare si/sau reasigurare;
  • angajati ai societatilor de asigurare implicati in activitatea distributiei produselor de asigurare.

        Persoanele care doresc sa lucreze in domeniul asigurarilor, trebuie sa absolve un program de calificare profesionala aprobat de C.S.A.a carui durata este de minimum 50 de ore efective.

M.O. 417/22.06 - Ordin nr. 6/2010 din 15/06/2010 pentru punerea in aplicare a Normelor privind activitatea entitatilor care organizeaza cursuri de pregatire profesionala unitara a personalului din asigurari

       Entitatile autorizate sa functioneze de catre C.S.A. pot organiza cursuri de pregatire in mod exclusiv pentru angajatii cu contract de munca implicati in activitatea de distributie a produselor de asigurare, daca indeplinesc urmatoarele conditii:

  • detin un departament de training;
  • detin spatiile de curs si examinare;
  • corespund prevederilor prezentelor norme.

M.O. 369/04.06 - Hotarare nr. 9/2010 din 28/05/2010 pentru aprobarea Normei nr. 7/2010 privind ratele de rentabilitate ale fondurilor de pensii administrate privat

      Administratorii fondurilor de pensii administrate privat trebuie sa calculeze si sa raporteaze trimestrial Comisiei rata de rentabilitate anualizata a fondului de pensii administrat privat, in ultima zi lucratoare a fiecarui trimestru calendaristic, pentru perioada ultimelor 24 de luni anterioare datei efectuarii calculului.

        Prima rata de rentabilitate anualizata se va calcula si se va raporta Comisiei la 30 iunie 2010 pentru perioada ultimelor 24 de luni anterioare datei de calcul si de raportare.

       De asemenea, aceste rate vor fi publicate pe pagina de internet a administratorului fondului de pensii trimestrial, pana in a patra zi lucratoare de la incheierea trimestrului.

       In cazul in care rata de rentabilitate anualizata a unui fond de pensii administrat privat este mai mica decat rata de rentabilitate minima a tuturor fondurilor de pensii, din aceeasi categorie de risc pentru doua trimestre consecutive, Comisia aplica respectivului administrator procedura privind instituirea masurii de supraveghere speciala a administratorilor. Daca aceasta situatie se mentine timp de 4 trimestre consecutive, atunci Comisia va retrage autorizatia de administrare pentru fondul de pensii administrat privat a administratorului respectiv si aplica procedura privind administrarea special.

M.O. 360/01.06 - Circulara nr. 18/2010 din 01/06/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a B.NR. valabil in luna iunie 2010 - este de 6,25% pe an.

M.O. 351/27.05 - Lege nr. 88/2010 din 21/05/2010 privind aprobarea unor masuri financiare pentru intreprinderile mici si mijlocii din industria berii

       Prin prezenta lege sunt acordate scutiri la plata obligatiile fiscale restante la data de 31 decembrie 2008 si neachitate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, reprezentand accize, impozit pe profit si TVA, cu exceptia obligatiilor cu retinere la sursa si a TVA datorate in vama datorate de intreprinderile mici si mijlocii din industria berii.

       De asemenea vor fi scutite la plata si obligatiile fiscale accesorii reprezentand dobanzi, penalitati si majorari de intarziere aferente obligatiilor fiscale scutite, calculate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

         Sumele scutite la plata vor fi evidentiate in contabilitatea societatilor comerciale beneficiare, in conturi extrabilantiere, pana la data de 1 ianuarie 2011.

         Pot beneficia de scutire intreprinderile mici si mijlocii din industria berii care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:

  • au declarat pana la data de 15 ianuarie 2009 ca au capacitate de productie mai mica de 200 mii hl/an;
  • nu s-au aflat in procedura de faliment pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi;
  • sunt intreprinderi mici si mijlocii, potrivit prevederilor legale in vigoare;
  • sunt intreprinderi mici si mijlocii care, potrivit legislatiei in vigoare, sunt considerate firme in dificultate;
  • au intocmit planurile de restructurare pentru restaurarea viabilitatii pe termen lung, potrivit prevederilor legale in vigoare;
  • se angajeaza la contributii financiare proprii minimale in cadrul planului de restructurare, de cel putin 40% din valoarea financiara totala a acestuia pentru intreprinderile mijlocii si, respectiv, de cel putin 25% pentru intreprinderile mici.

        Prezenta lege prevede si conditiile de pierdere a valabilitatii scutirii si cine trebuie sa urmareasca respectarea conditiilor de acordare a scutirii.

M.O. 351/27.05 - Lege nr. 89/2010 din 21/05/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 93/2009 privind unele masuri pentru intarirea controlului in scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri

       Potrivit modificarilor, confiscarea mijlocului de transport marfa utilizat la transportul in scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificatie care nu sunt insotite de documentele legale de provenienta se va face in cazul in care acesta apartine contravenientului sau in cazul in care nu exista contract legal de carausie. Anterior, confiscarea mijlocului de transport putea fi facuta indiferent cine era proprietarul acestuia.

M.O. 327/18.05 - Ordin nr. 112/2010 din 17/05/2010 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 51 alin. (31) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate

      Potrivit actului normativ, persoanele care solicita concediu medical vor completa o declaratie pe propria  raspundere in care vor mentiona locul in care se vor afla pe perioada concediului, programul individual de  recuperare recomandat de catre medicul specialist si intervalul in care platitorul de indemnizatii poate efectua verificarea la domiciliu.

      Astfel, in numai in acest interval, platitorii de indemnizatii vor putea verifica prezenta asiguratilor la domiciliu, fiind insotiti, daca este cazul, de un  reprezentant al politiei.

      Ordinul MS nr. 429/2010 prevede ca, in acest sens, platitorii de indemnizatii pot solicita prezenta  reprezentantului politiei cu ocazia verificarii prezentei asiguratilor la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata, in vederea desfasurarii in conditii corespunzatoare a acestei activitati, pentru preintampinarea unor situatii  pe risc ce ar putea aduce atingere ordinii si linistii publice.

      Conform actului normativ, prezenta reprezentantului politiei poate fi solicitata astfel:

  • in scris, anterior deplasarii reprezentantilor platitorului de indemnizatii la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata de asigurati, insa cu minimum 24 de ore inainte de efectuarea verificarii. Unitatea teritoriala de politie competenta sa raspunda solicitarii este cea de pe raza teritoriala unde isi are adresa de resedinta asiguratul;
  • prin apelarea numarului unic de urgenta 112, in timpul procedurii de verificare a prezentei asiguratilor la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata, de catre reprezentantii platitorului de indemnizatii.

       De asemenea, persoanele desemnate sa efectueze verificarea au obligatia de a asigura pe parcursul verificarii respectarea garantiilor constitutionale privind inviolabilitatea domiciliului, respectarea dreptului la viata intima, familiala si privata.

       Totodata, in cadrul actiunii de verificare a prezentei asiguratilor aflati in incapacitate temporara de munca la adresa de resedinta indicata, este interzisa patrunderea reprezentantilor platitorilor de indemnizatii sau a reprezentantului unitatii teritoriale de politie competente in locuinta sau in locul imprejmuit tinand de aceasta. Acestia pot patrunde in locuinta sau in locul imprejmuit doar daca exista consimtamantul expres al persoanei aflate in concediu. Consimtamantul se obtine, in scris, sub semnatura, anterior patrunderii in locuinta sau in locul imprejmuit, prin procesul-verbal de constatare prevazut in anexa care face parte integranta din  prezentele norme.

M.O. 323/17.05 - Lege nr. 84/2010 din 13/05/2010 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul comertului

       Potrivit modificarilor competenta de solutionare a cererilor de inregistrare in registrul comertului si, dupa caz, a altor cereri aflate in competenta de solutionare a judecatorului delegate apartine directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal si/sau persoanei sau persoanelor desemnate de catre directorul general al Oficiului National al Registrului Comertului pentru o perioada de inca 4 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.

M.O. 318/14.05 - Ordin nr. 1059/2010 din 05/05/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind inregistrarea fiscala a contribuabililor

       A fost modificat formularul 010 "Declaratie de inregistrare fiscala/declarative de mentiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entitati fara personalitate juridica".

M.O. 316/13.05 - Ordonanta de urgenta nr. 43/2010 din 05/05/2010 pentru modificarea unor acte normative in vederea reducerii sau simplificarii administrative a unor autorizatii/avize/proceduri ca urmare a masurilor asumate de Guvernul Romaniei in cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de intelegere dintre Comunitatea Europeana şi Romania, semnat la Bucureşti şi la Bruxelles la 23 iunie 2009

       Prezenta OUG aduce cateva modificari legii societatilor comerciale nr. 32/1990. Astfel, potrivit modificarilor, lichidarea societatilor comerciale se va termina in cel mult un an de la data dizolvarii, fata de 3 ani cat era prevazut anterior. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu perioade de cate 6 luni, dar nu cu mai mult de 24 de luni cumulat.

         Lichidarea nu libereaza pe asociati si nu impiedica deschiderea procedurii de faliment a societatii. In termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiti lichidatorii care, in termen de 60 de zile de la numire, trebuie sa depuna la oficiul registrului comertului un raport privind situatia economica a societatii. Daca, potrivit raportului, debitorul indeplineste conditiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolventa, lichidatorul are obligatia de a solicita deschiderea acestei proceduri in termen de 15 zile de la data depunerii raportului.

       La implinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie sa depuna la oficiul registrului comertului un raport privind stadiul operatiunilor de lichidare. La implinirea termenului de un an de la data dizolvarii, lichidatorul trebuie sa depuna la oficiul registrului comertului un nou raport, insotit, daca este cazul, si de hotararea instantei de prelungire a termenului de lichidare, pentru mentionare in registrul comertului.

       Pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare, lichidatorul are obligatia de a depune la oficiul registrului comertului hotararea instantei, precum si raportul privind stadiul operatiunilor de lichidare.

       Nerespectarea obligatiei de depunere a rapoartelor constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 lei la 100 lei. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se realizeaza, din oficiu sau in urma sesizarii oricarei parti interesate.

       In termen de 15 zile de la terminarea lichidarii, lichidatorii vor depune la registrul comertului cererea de radiere a societatii din registrul comertului, sub sanctiunea unei amenzi judiciare de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere, care va fi aplicata de tribunalul in circumscriptia caruia isi are sediul comerciantul, in urma sesizarii oricarei parti interesate. Incheierea judecatorului prin care se dispune amendarea lichidatorului este executorie si poate fi atacata cu recurs.

       Daca in termen de 3 luni de la expirarea termenului initial pentru lichidare, prelungit de tribunal dupa caz, oficiul registrului comertului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiata din oficiu din registrul comertului. Radierea se dispune prin sentinta a tribunalului comercial sau a sectiei comerciale a tribunalului in a carui circumscriptie se afla sediul societatii, pronuntata la cererea Oficiului National al Registrului Comertului, cu citarea societatii si a ANAF sau a directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, dupa caz.

        Bunurile ramase din patrimoniul societatii radiate din registrul comertului revin actionarilor, care raspund in limita valorii acestora pentru acoperirea creantelor, conform prevederilor Codului de procedura civila.

        Aceste prevederi se aplica in mod corespunzator tuturor categoriilor de persoane juridice inregistrate in registrul comertului.

       Totodata, aceste prevederi se vor aplica si procedurilor de dizolvare sau lichidare voluntara aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei OUG.

       Prin exceptie, societatile comerciale care la data intrarii in vigoare a prezentei OUG se afla in dizolvare sau lichidare voluntara de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comertului.

M.O. 308/12.05 - Ordin nr. 1803/2010 din 03/05/2010 pentru aprobarea modelului şi continutului formularului 205 "Declaratie informativa privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa, pe beneficiari de venit"

        Noul formular se va utiliza pentru declararea impozitului retinut prin stopaj la sursa aferent veniturilor realizate incepand cu 1 ianuarie 2009.

         Atentie, potrivit noilor instructiuni de completare, impozitul aferent dividendelor distribuite, dar care nu au fost platite actionarilor sau asociatilor pana la sfarşitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale, se cuprinde in declaratia aferenta perioadei in care a avut loc aprobarea situatiilor financiare anuale.

M.O. 307/11.05 - Lege nr. 76/2010 din 06/05/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

       O modificare importanta adusa de aceasta lege Codului fiscal, este aceea referitoare la scutirea de la plata impozitului minim a persoanelor aflate in insolventa sau in dizolvare. Astfel, contribuabilii care se afla in procedura insolventei nu vor mai datora impozit minim de la data deschiderii acestei proceduri, potrivit legii. In cazul contribuabililor aflati in dizolvare, scutirea de la plata impozitului minim se aplica de la data inregistrarii mentiunii privind dizolvarea in registrul comertului sau la instantele judecatoresti, potrivit legii.

        Pentru contribuabilii care se dizolva de plin drept ca urmare a expirarii duratei de existenta prevazute in actul constitutiv sau, dupa caz, in actul modificator, scutirea de la plata impozitului minim opereaza de la data dizolvarii prevazute in aceste acte. Nu intra sub incidenta acestor prevederi contribuabilii care se afla in dizolvare fara lichidare.

        O alta modificare se refera la mentionarea expresa a faptului  ca autoritatile fiscale pot ajusta suma veniturilor sau a cheltuielilor in cadrul tranzactiilor efectuate intre persoane romane afiliate, pentru a se reflecta pretul de piata al bunurilor sau al serviciilor furnizate in cadrul tranzactiei. Aceasta inseamna ca, in cazul in care tranzactiile intre persoanee afiliate s-au facut la preturi mult mai mici decat pretul pietati sau la preturi mult mai mari, atat veniturile cat si cheltuielile vor fi ajustate la valoarea de piata a bunurilor sau serviciilor si, automat, se vor recalcula si taxele si impozitele aferente. 

         Desi exista o prevedere similara si anterior acestei modificari, Codul fiscal nefacand nicio diferentiere intre persoanele afiliate romane sau nerezidente, in normele metodologice de aplicare a Codului fiscal exista precizarea ca tranzactiile intre persoanele juridice romane afiliate nu vor fi ajustate functie de pretul pietei pentru recalcularea taxelor. Aceasta precizare nu a fost inca modificata; insa, potrivit puterii juridice a actelor normative, legea prevaleaza normelor, ceea ce inseamna ca in urmatoarea perioada de timp va trebui sa ne asteptam la controale din partea organelor fiscale care sa reconsidere inclusiv tranzactiile efectuate intre persoanele afiliate romane. 

         Toate aceste modificari vor intra in vigoare incepand cu 14 mai 2010.

         Potrivit Codului fiscal, o persoana este afiliata cu alta persoana daca relatia dintre ele este definita de cel putin unul dintre urmatoarele cazuri:

  • o persoana fizica este afiliata cu alta persoana fizica, daca acestea sunt sot/sotie sau rude pana la gradul al III-lea inclusiv. Intre persoanele afiliate, pretul la care se transfera bunurile corporale sau necorporale ori se presteaza servicii reprezinta pret de transfer;
  • o persoana fizica este afiliata cu o persoana juridica daca persoana fizica detine, in mod direct sau indirect, inclusiv detinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot detinute la persoana juridica ori daca controleaza in mod efectiv persoana juridica;
  • o persoana juridica este afiliata cu alta persoana juridica daca cel putin:

(i) prima persoana juridica detine, in mod direct sau indirect, inclusiv detinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealalta persoana juridica ori daca controleaza persoana juridica;

(ii) a doua persoana juridica detine, in mod direct sau indirect, inclusiv detinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la prima persoana juridica;

(iii) o persoana juridica terta detine, in mod direct sau indirect, inclusiv detinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atat la prima persoana juridica, cat si la cea de-a doua.

M.O. 292/05.05 - Ordin nr. 1786/2010 din 28/04/2010 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum si a modelului si continutului unor formulare

       Prezenta procedura se aplica:

  • pentru inregistrarea in scopuri de TVA a persoanelor impozabile care erau obligate sa se inregistreze (fie ca urmare a depasirii plafonului de scutire, fie pentru achizitiile intracomunitare sau prestarile de servicii intracomunitare) si care nu au solicitat inregistrarea;
  • pentru anularea inregistrarii in scopuri de TVA a persoanelor impozabile care figureaza in lista contribuabililor inactivi si a celor aflati in inactivitate temporara, inscrisa in registrul comertului;
  • pentru anularea inregistrarii pentru achizitii intracomunitare, in scopuri de TVA, conform art. 1531 din Codul fiscal, atunci cand persoana respectiva se inregistreaza potrivit art. 153 din Codul fiscal;
  • pentru anularea inregistrarii in scopuri de TVA a persoanei care nu era obligata sa solicite inregistrarea sau nu avea dreptul sa solicite inregistrarea.

         Anularea din orficiu a inregistrarii in scopuri de TVA a persoanelor impozabile care figureaza in lista contribuabililor aflati in inactivitate temporara, inscrisa in registrul comertului se face de catre organele fiscale in a caror administrare se afla acesti contribuabili, pe baza listelor puse la dispozitie de O.N.R.C. Organul fiscal competent intocmeste in acest sens o decizie privind anularea inregistrarii in scopuri de TVA, care de comunica contribuabilului conform procedurilor standard de comunicare prevazute in Codul de procedura fiscala si care poate fi contestata de catre contribuabil in termen de 30 de zile de la data comunicarii. Data anularii inregistrarii in scopuri de TVA a contribuabilui este data de intai a lunii urmatoare celei in care a fost declarata starea de inactivitate temporara, inscrisa in registrul comertului. Cu aceeasi data se anuleaza si certificatul de inregistrare in scopuri de TVA.

         Atentie!!! Anularea inregistrarii in scopuri de TVA inseamna ca pe toata perioada de inactivitate inscrisa la Registrul Comertului, contribuabilii nu vor avea drept de deducere a TVA-ului pentru achizitiile efectuate in aceasta perioada si, cei care au active corporale fixe, altele decat cele care sunt considerate bunuri de capital in sensul Codului fiscal si care nu sunt amortizate integral vor obligati sa faca ajustarea TVA-ului dedus pentru valoarea ramasa neamortizata.  

       Pentru contribuabilii care figureaza in lista contribuabililor declarati inactivi din punct de vedere fiscal, procedura de anulare a inregistrarii in scopuri de TVA incepe in termen de 5 zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a Ordinului prin care contribuabilul a fost declarat inactiv si presupune aceiasi pasi ca si in cazul contribuabililor suspendati la Registrul Comertului.  

         Data anularii, din oficiu, a inregistrarii in scopuri de TVA este data de intai a lunii urmatoare celei in care a intrat in vigoare ordinul presedintelui ANAF prin care contribuabilul a fost declarat inactiv.

       Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entitati fara personalitate juridica sunt declarati inactivi din punct de vedere fiscal, potrivit Codului de procedura fiscala, daca indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:

  • nu isi indeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
  • se sustrag de la efectuarea inspectiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
  • organele fiscale au constatat ca nu functioneaza la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.

        Prin exceptie, nu vor fi declarati inactivi contribuabilii aflati in stare de insolventa sau contribuabilii pentru care s-a pronuntat sau a fost adoptata o hotarare de dizolvare.

        Contribuabilii declarati inactivi ca urmare a unei erori materiale isi pastreaza calitatea de persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA, inclusiv in perioada cuprinsa intre data inscrierii in lista contribuabililor inactivi si data eliminarii din aceasta lista. Potrivit acestei proceduri, acestor contribuabili le vor fi emise noi certificate de inregistrare in scopuri de TVA in care va fi mentinuta data initiala a inregistrarii in scopuri de TVA din certificatele anterioare.

M.O. 288/03.05 - Circulara nr. 15/2010 din 03/05/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a B.N.R. valabil in luna mai 2010 - este de 6,50% pe an.

M.O. 288/03.05 - Ordin nr. 24/2010 din 27/04/2010 pentru aprobarea Regulamentului nr. 11/2010 privind administrarea speciala a entitatilor autorizate de C.N.V.M.

      Prezentul regulament stabileste norme cu privire la administrarea speciala a entitatilor autorizate de C.N.V.M., precum si cu privire la atributiile administratorului special.

      Potrivit legii, C.N.V.M. instituie masuri de administrare speciala in situatia in care constata ca o entitate autorizata se afla in situatia de a deveni insolvabila sau in situatia in care oricare dintre administratorii, directorii executivi sau auditorii acesteia se fac vinovati de incalcarea prevederilor legilor ori a reglementarilor emise de C.N.V.M., incalcarea oricarei conditii sau restrictii prevazute in autorizatia de functionare sau administrarea necorespunzatoare a instrumentelor financiare si fondurilor apartinand investitorilor.

       Administrarea speciala se realizeaza de catre o persoana fizica ori juridica specializata, numita de C.N.V.M. dintre persoanele inscrise in Registrul C.N.V.M. Pentru a pute fi inscrisa in acest registru ca administrator special, persoana fizica sau juridica trebuie sa aiba calitatea de practician in insolventa, inscrisa in Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania.

M.O. 283/30.04 - Hotarare nr. 12/2010 din 28/04/2010 privind nivelul cotizatiilor membrilor Camerei Consultantilor Fiscali pentru anul 2010

      Pentru anul 2010, cuantumul cotizatiei fixe, cat si cel al cotizatiei variabile datorate de consultantii fiscali, persoane fizice si juridice, raman la nivelul stabilit de Conferinta nationala a Camerei Consultantilor Fiscali in anul 2009, si anume:

1. pentru persoane fizice:

  • cotizatia fixa pentru consultantii fiscali activi: 210 lei;
  • cotizatia fixa pentru consultantii fiscali inactivi: 70 lei;
  • cotizatia variabila - din cifra de afaceri: 0,35%;

2. pentru societatile comerciale de consultanta fiscala:

  • cotizatia fixa: 350 lei;
  • cotizatia variabila:
    •    la o cifra de afaceri de pana la 100.000 euro, cota este de 0,35%;
    •    la o cifra de afaceri cuprinsa intre 100.001-1.000.000 euro, cota este de 0,7%;
    •    la o cifra de afaceri ce depaseste 1.000.000 euro, cota este de 1,05%

       Diferentele reprezentand sume achitate in plus vor fi compensate cu obligatiile de plata fata de Camera in anul 2010.

M.O. 283/30.04 - Hotarare nr. 10/2010 din 28/04/2010 privind declararea zilei de 23 aprilie Ziua nationala a consultantului fiscal din Romania

M.O. 282/29.04 - Ordin nr. 980/2010 din 21/04/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare trimestriale ale institutiilor publice, precum si a unor raportari financiare lunare in anul 2010

      Autoritatile publice, ministerele, celelalte organe ale administratiei publice centrale si locale, institutiile publice autonome si institutiile publice aflate in subordinea, in coordonarea sau sub autoritatea lor au obligatia, potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, republicata, sa intocmeasca situatii financiare trimestriale si anuale.

M.O. 278/28.04 - Ordonanta de Urgenta nr. 39/2010 pentru modificarea si completarea Codului de procedura fiscala.

      Acest act normativ prevede o reducere a dobanzilor de intarziere pentru sumele datorate de catre contribuabili la buget, de la 0,1% la 0,05%, pentru fiecare zi de intarziere. Desi aparent acest lucru este in favoarea contribuabilului, aceasta masura vine la pachet cu o alta masura care prevede instituirea unor penalitati de intarziere datorate in cazul in care contribuabilii platesc obligatiile fiscale dupa trecerea a 30 de zile de la scadenta acestora.

       Nivelul penalitatii de intarziere se stabileste astfel:

  • daca stingerea se realizeaza in primele 30 de zile de la scadenta, nu se datoreaza si nu se calculeaza penalitati de intarziere pentru obligatiile fiscale principale stinse;
  • daca stingerea se realizeaza in urmatoarele 60 de zile, nivelul penalitatii de intarziere este de 5 % din obligatiile fiscale principale stinse;
  • daca perioada de neachitare depaseste termenul de 90 de zile, penalitatea va ajunge la 15% din obligatiile fiscale principale stinse.

         Penalitatea de intarziere nu inlatura obligatia de plata a dobanzilor si este calculata la soldul creantei neachitate, in procent fix (nu este anuala), indiferent daca acea creanta este achitata in anul in care este inregistrata sau in anii urmatori.

         Aceste prevederi vor intra in vigoare incepand cu 1 iulie 2010, pana la aceasta data fiind percepute in continuare majorari de intarziere de 0,1% pe zi, fara sa se datoreze si penalitati de intarziere.

       Atentie insa ca, in termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare, practic incepand cu 1 august 2010, se vor datora penalitati de intarziere si pentru celelalte creante neachitate de catre contribuabil la buget, inregistrate anterior intrarii in vigoare a prezentei OUG.

       In ceea ce priveste neachitarea la termen a obligatiilor de plata datorate bugetelor locale, potrivit noilor prevederi, contribuabilii vor datora majorari de intarziere de 2% din cuantumul obligatiei neachitate la scadenta, calculate pentru fiecare luna sau fractiune de luna, incepand cu ziua imediat urmatoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv. 

       O alta modificare adusa Codului de procedura fiscala consta in aceea ca organele fiscale au posibilitatea sa stabileasca obligatii fiscale prin metode indirecte de reconstituire a veniturilor si cheltuielilor, in cazul  in care acestea constata ca evidentele contabile sau fiscale ori declaratiile contribuabilului sunt incorecte, incomplete sau false, precum si in situatiile in care acestea nu exista sau nu au fost puse la dispozitia organelor de control. Procedurile si metodele indirecte de reconstituire a veniturilor si a cheltuielilor vor fi aprobate prin ordin al presedintelui ANAF.

       Totodata a fost eliminata prevederea potrivit careia autoritatile fiscale puteau cesiona, pe baza de licitatie, creantele restante, neincasate de la contribuabili.

M.O. 278/28.04 - Ordonanta de urgenta nr. 37/2010 din 14/04/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit

      Potrivit modificarilor, cererea de intrare in stare de insolventa, indiferent daca este facuta de institutia de credit debitoare sau de creditorii acesteia, trebuie sa fie insotita de aprobarea prealabila a B.N.R. Hotararea B.N.R. de aprobare sau de respingere a solicitarii va fi motivata si poate fi contestata in instanta potrivit legii.

M.O. 274/27.04 - Ordin nr. 103/2010 din 26/04/2010 privind aprobarea modelului si continutului formularelor tipizate cu regim special ale procesului-verbal de constatare a contraventiei si ale anexei acestuia, destinate utilizarii in activitatea de control, si a modelului si continutului formularului tipizat cu regim special al autorizatiei emise de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor persoanelor fizice si juridice ce efectueaza operatiuni cu metale pretioase si pietre pretioase

       Prezentul ordin stanileste un nou model al autorizatiei eliberata de A.N.P.C. pentru persoanele fizice si juridice ce efectueaza operatiuni cu metale pretioase si pietre pretioase.

M.O. 268/26.04 - Ordonanta de urgenta nr. 36/2010 din 14/04/2010 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate

       Potrivit modificarilor, pentru a beneficia de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, persoanele care solicita plata trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

  • sa indeplineasca stagiul minim de cotizare prevazut de lege;
  • sa prezinte adeverinta de la platitorul de indemnizatii din care sa reiasa numarul de zile de concediu de incapacitate temporara de munca avute in ultimele 12 luni, cu exceptia urgentelor medico-chirurgicale sau a bolilor infectocontagioase din grupa A;
  • sa fie prezente la domiciliu sau la adresa indicata, dupa caz, in intervalul de timp si in conditiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.

         Verificarea prezentei la adresa de domiciliu se efectueaza de catre platitorii de indemnizatii, insotiti, daca este cazul, de un reprezentant al politiei, avandu-se in vedere programul individual de recuperare recomandat de catre medicul specialist. Pentru persoanele aflate in incapacitate temporara de munca ce refuza verificarea, plata indemnizatiilor inceteaza de la data la care s-a constatat acest fapt.

         In termen de 10 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante se vor aproba normele de aplicare a prevederilor privind verificarea prezentei la domiciliu.

       S-a modificat si termenul in care pot fi solicitate indemnizatiile de concedii medicale. Astfel, conform noilor reglementari acestea pot fi solicitate pe baza actelor justificative, in termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era in drept sa le solicite. Anterior, indemnizatiile puteau fi solicitate in termenul de prescriptie de 3 ani. Certificatele de concediu medical eliberate pana la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante trebuie depuse la casele de asigurari de sanatate in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare acestei OUG.

       O alta modificare adusa de prezenta OUG se refera a nivelul amenzilor. Astfel, pentru eliberarea certificatelor de concediu medical de catre medicii prescriptori, fara respectarea prevederilor legale in vigoare amenda va fi cuprinsa intre 5.000 si 10.000 lei. De asemenea pentru nedepunerea de catre angajatori a declaratiilor lunare la FNUASS, refuzul nejustificat al acestora pentru plata indemnizatiilor precum si calculularea si plata eronata a indemnizatiilor, amenzile vor fi cuprinse intre 2.500 si 5.000 lei. Anterior, toate aceste contraventii erau sanctionate cu amenda de la 1.000 la 2.500 lei.

M.O. 264/22.04 - Ordin nr. 4/2010 din 14/04/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea activitatii de arhiva la asiguratori, reasiguratori si intermediari in asigurari si/sau in reasigurari

        Asiguratorii, reasiguratorii si intermediarii in asigurari si/sau in reasigurari au obligatia de a inregistra si de a tine evidenta tuturor documentele intrate, iesite sau intocmite pentru uz intern. Inregistrarea se va face intr-un registru de evidenta a intrarilor-iesirilor, in mod cronologic, in ordinea primirii si iesirii, fara ca numerele de inregistrare atribuite documentelor sa se repete.

       Asiguratorii, reasiguratorii si intermediarii in asigurari si/sau in reasigurari sunt obligati sa ia toate masurile in vederea organizarii activitatii de arhiva, in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentelor norme.  

M.O. 239/15.04 - Hotarare nr. 296/2010 din 31/03/2010 pentru modificarea pct. 701 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004

      Pentru determinarea profitului impozabil incepand cu anul fiscal 2010, nivelul ratei dobanzii pentru imprumuturile in valuta este de 6%. Aceasta limitare a procentului de dobanda se aplica doar pentru imprumuturile nebancare exprimate in valuta. Anterior acestei modificari, procentul de dobanda era 8%.

       Atentie, in cazul in care deja ati calculat si inregistrat dobanzi in 2010 pentru imprumuturile nebancare primite, trebuie sa reconsiderati dobanda deductibila inregistrata.

     Astfel, diferenta de 2% dedusa suplimentar trebuie considerata cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit incepand cu trimestrul I al anului 2010.

M.O. 231/13.04 - Ordin nr. 1709/2010 din 08/04/2010 privind modificarea modelului si continutului unor formulare utilizate pentru declararea impozitelor si taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa

       Prin prezentul Ordin se modifica formularul 100 "Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat". Astfel, pe acest formular, pe langa taxele si impozitele declarate pana acum, se vor declara in plus accizele si taxele anuale de autorizare a jocurilor de noroc, regularizate periodic, care se declarau pana acum pe formularele 103 "Declaratie privind accizele" si respectiv 105 "Declaratie privind taxele de organizare si exploatare a jocurilor de noroc".

       De asemenea, in urma amanarii platii anticipate a impozitului pe profit, a fost reintrodus randul referitor la declararea "Impozitului minim" in continutul formularului.

M.O. 229/12.04 - Ordin nr. 864/2010 din 29/03/2010 privind unele aspecte referitoare la intocmirea raportarilor anuale si a situatiilor financiare anuale

       Prezenul ordin aproba sistemul de raportare anuala la 31 decembrie 2009 pentru entitatile care au optat pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic.

       Aceste entitati au urmatoarele obligatii:

  • sa intocmeasca si sa depuna raportari anuale la 31 decembrie 2009 la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice;
  • sa instiinteze in scris unitatea teritoriala a Ministerului Finantelor Publice despre exercitiul financiar ales;
  • sa calculeze si sa declare obligatiile fiscale potrivit legislatiei in domeniu.

         Instiintarea in scris a unitatii teritoriale a Ministerului Finantelor Publice despre exercitiul financiar ales se face cu cel putin 30 de zile calendaristice inainte de inceputul exercitiului financiar ales.

       Entitatile care la data intrarii in vigoare a prezentului ordin au optat deja pentru un exercitiu financiar diferit de anul calendaristic sunt obligate sa instiinteze in scris unitatea teritoriala a Ministerului Finantelor Publice despre exercitiul financiar ales, in termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la publicarea prezentului ordin in Monitorul Oficial, adica pana cel tarziu 12 mai 2010.

         Cu exceptia cazului in care persoana juridica straina sau societatea-mama straina isi schimba data de raportare ori au loc operatiuni de reorganizare, potrivit legii, data aleasa pentru intocmirea de situatii financiare anuale nu poate fi modificata de la un exercitiu financiar la altul.

         Raportarile anuale la 31 decembrie 2009 se intocmesc distinct de situatiile financiare anuale incheiate la data aleasa pentru acestea. Aceste raportari se depun la administratia financiara in teremen de 150 de zile de la data incheierii exercitiului financiar impreuna cu o copie de pe codul unic de inregistrare, precum si o copie a balantei de verificare a conturilor sintetice si insotite de dovada predarii la oficiul registrului comertului pentru publicarea situatiilor financiare anuale. Fac exceptie de la obligatia depunerii acestei dovezi entitatile care nu au aprobate situatiile financiare anuale in termen de 150 de zile calendaristice de la incheierea anului calendaristic 2009.

       Atentie, pentru aceste entitati exista un program de raportare distinct ce trebuie folosit pentru generarea situatiilor financiare.

        Entitatile care nu au desfasurat activitate de la data infiintarii pana la 31 decembrie 2009 nu intocmesc raportari anuale la 31 decembrie 2009, urmand sa depuna in acest sens o declaratie pe propria raspundere in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitor a prezentului Ordin.

      Tot in prezentul ordin se fac precizari clare privind reevaluarea si inregistrarea in contabilitate a elementelor in valuta.

      Astfel, cursul de schimb utilizat este cursul de schimb de la data efectuarii operatiunii respective. In vederea asigurarii unui tratament contabil unitar, prin curs de schimb de la data efectuarii operatiunii se intelege cursul de schimb comunicat de BNR, din ultima zi bancara anterioara operatiunii, disponibil ca informatie la momentul efectuarii operatiunii (incasare, plata, emitere de documente).

         Pentru ultima zi a lunii se efectueaza atat contabilizarea tranzactiilor in valuta, cat si evaluarea lunara la cursul BNR, utilizandu-se:

  • pentru contabilizarea tranzactiilor efectuate in ultima zi a lunii, cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de BNR, din ultima zi bancara anterioara operatiunii,
  • cursul de schimb al pietei valutare comunicat de BNR din ultima zi bancara a lunii in cauza, pentru evaluarea creantelor si datoriilor in valuta, a disponibilitatilor in valuta si a altor valori de trezorerie, cum sunt titlurile de stat in valuta, acreditivele si depozitele in valuta, existente in sold la sfarsitul lunii.

       De exemplu, o societate comerciala care in data de 31 martie 2010 vinde la export marfuri in valoare de 10.000 euro, evidentiaza in contabilitate venituri din vanzarea marfurilor in suma de 10.000 euro x 4,1600 lei/euro (cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de BNR in data de 30 martie 2010, ultima zi bancara anterioara operatiunii de vanzare din data de 31 martie 2010), reprezentand 41.600 lei. Creanta nedecontata la finele lunii martie 2010, in suma de 10.000 euro, este evaluata in contabilitate la cursul de 4,1900 lei/euro (cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de BNR in data de 31 martie 2010, ultima zi bancara a lunii in cauza), reprezentand 41.900 lei. Astfel, din evaluarea creantei la 31 martie 2010 rezulta diferente favorabile in suma de 300 lei, recunoscute in contabilitate ca venituri din diferente de curs valutar. Mentionam ca in acest exemplu informatiile referitoare la cursul de schimb al pietei valutare sunt luate cu titlu exemplificativ.

       Aceste prevederi se aplica si pentru creantele si datoriile exprimate in lei, a caror decontare se face in functie de cursul unei valute. In acest caz, diferentele inregistrate se recunosc in contabilitate la alte venituri financiare sau alte cheltuieli financiare, dupa caz.

M.O. 226/09.04 - Ordin nr. 3/2010 din 07/04/2010 pentru aprobarea Normelor prudentiale referitoare la rezolvarea reclamatiilor privind activitatea asiguratorilor, reasiguratorilor si intermediarilor in asigurari si/sau in reasigurari

       Potrivit prevederilor legale, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor are ca atributie sa primeasca si sa raspunda la toate sesizarile si reclamatiile privind activitatea asiguratorilor, reasiguratorilor si intermediarilor in asigurari si/sau in reasigurari.

      Prezentele norme prevad obligatiile ce le revin asiguratorilor si reasiguratorilor pentru rezolvarea corespunzatoare si in termenul legal a reclamatiilor ce le sunt adresate atat direct, cat si prin intermediul CSA. Atentie, prin  norme sunt stabilite si termenele pana la care asiguratorii trebuie sa se conformeze prevederilor legale.

M.O. 215/06.04 - Lege nr. 60/2010 din 31/03/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 61/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative

       Potrivit modificarilor, in situatii temeinic justificate, actele normative de importanta si complexitate deosebita pot fi modificate, completate sau, dupa caz, abrogate de autoritatea emitenta si in perioada cuprinsa intre data publicarii in Monitorul Oficial si data prevazuta pentru intrarea lor in vigoare, cu conditia ca interventiile propuse sa intre in vigoare la aceeasi data cu actul normativ supus evenimentului legislativ.

M.O. 205/01.04 - Circulara nr. 10/2010 din 01/04/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna aprilie 2010 - este de 7,00% pe an.

M.O. 202/31.03 - Ordin nr. 804/2010 din 15/03/2010 pentru modificarea si completarea O.M.F.P. nr. 110/2007 privind aprobarea Procedurii de gestionare a documentelor administrative de insotire, intocmite in cazul deplasarii produselor accizabile in regim suspensiv

      Ca urmare a modificarilor aduse Codului fiscal care intra in vigoare de la 1 aprilie 2010, in ceea ce priveste regimul accizelor, a aparut necesitatea modificarii unor proceduri privind deplasarea produselor accizabile insotite de documentele administrative in format electornic.

       Astfel, a fost introdusa o noua procedura de gestionare a documentelor administrative de insotire, intocmite in cazul deplasarii produselor accizabile in regim suspensiv de accize precum si o noua procedura de stabilire si de identificare a gradului de risc fiscal pentru produsele accizabile expediate din/primite in Romania, in regim suspensiv si care sunt deplasate pe teritoriul comunitar.

M.O. 201/30.03 - Ordonanta de urgenta nr. 22/2010 din 24/03/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

     Potrivit acestei ordonante, platile anticipate de impozit pe profit pe care contribuabilii trebuiau sa le aplice incepand cu acest an au fost amanate pana la 1 ianuarie 2012.

     Astfel, societatile comerciale platitoare de impozit pe profit, altele decat bancile, vor fi in continuare obligate sa calculeze si sa plateasca impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul.

     Pentru ca impozitul minim nu a fost inca abrogat, in continuare la determinarea impozitului pe profit datorat trimestrial (pentru trimestrele I - III) va trebui sa se compare impozitul pe profit rezultat din aplicarea cotei de 16% asupra profitului impozabil cu impozitul minim, recalculat corespunzator pentru trimestrul respectiv, platindu-se cel mai mare dintre ele. 

     Atentie, pentru detereminarea impozitului minim aferent anului 2010 vor fi luate in considerare toate veniturile realizate in anul 2009 din care se scad:

  • veniturile din variatia stocurilor;
  • veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
  • veniturile din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor;
  • veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementarilor legale;
  • veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementarilor legale;
  • veniturile realizate din despagubiri de la societatile de asigurare;
  • veniturile neimpozabile, prevazute expres in acorduri si memorandumuri aprobate prin acte normative.

       In situatia in care perioada impozabila incepe sau se incheie in cursul unui trimestru, impozitul minim se recalculeaza  corespunzator numarului de zile aferente trimestrului respectiv.

      Spre deosebire de anul precedent, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pe total an se va efectua comparatia impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual. In situatia in care perioada impozabila incepe sau se incheie in cursul anului pentru definitivarea impozitului pe profit se efectueaza comparatia impozitului pe profit aferent perioadei respective cu impozitul minim anual recalculat in mod corespunzator pentru aceeasi perioada.

M.O. 201/30.03 - Ordin nr. 1667/2010 din 25/03/2010 privind modificarea Procedurii si conditiilor de inregistrare a operatorilor economici care comercializeaza in sistem angro sau en detail produsele energetice prevazute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobata prin Ordinul presedintelui A.N.A.F. nr. 1.378/2009

       Potrivit modificarilor, pentru obinerea autorizatiei de comercializare a produselor energetice in sistem en-detail, spatiile de comercializare dotate cu sisteme electronice pentru vanzare exclusiva in baza cardurilor magnetice de identificare trebuie sa fie dotate cu sisteme de gestiune a stocurilor, conectate cu rezervoarele de carburanti, care sa permita monitorizarea miscarii produselor energetice si determinarea in orice moment a cantitatilor intrate, iesite, precum si a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic si furnizor. Operatorul economic trebuie sa puna la dispozitia autoritatii competente un card de control care sa permita monitorizarea miscarii produselor energetice si determinarea in orice moment a cantitatilor intrate, iesite, precum si a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic si furnizor.

M.O. 196/29.03 - Ordin nr. 4/2010 din 19/03/2010 pentru modificarea modelelor situatiilor financiare periodice si a normelor metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora, aplicabile institutiilor financiare nebancare, aprobate prin Ordinul B.N.R. nr. 18/2007

       Prevederile prezentului ordin se aplica incepand cu situatiile financiare periodice intocmite de catre institutiile financiare nebancare pentru data de 31 martie 2010.

M.O. 195/29.03 - Lege nr. 49/2010 din 19/03/2010 privind unele masuri in domeniul muncii si asigurarilor sociale

      Prezenta lege aduce cateva  modificari Legii pensiilor nr. 19/2000 si Codului Muncii.

      Astfel, potrivit modificarilor, contractul individual de munca al unui salariat  va inceta de drept la data îndeplinirii cumulative a conditiilor de vârsta standard pentru pensionare si a stagiului minim de cotizare si nu la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, asa cum era prevazut anterior.

      In aceste conditii, constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de munca trebuie facuta în termen de 5 zile lucratoare de la data indeplinirii conditiilor de pensionare, în scris, prin decizie a angajatorului, aceasta comunicandu-se persoanelor aflate în situatiile respective în termen de 5 zile lucratoare.

      Atentie!!! Prezenta lege intra in vigoare incepand cu 1 aprilie 2010, ceea ce inseamna ca, incepand cu aceasta data, trebuie sa verificati daca aveti salariati care indeplinesc conditiile de pensionare si ale caror contracte vor inceta de drept.  In cazul in care aveti astfel de salariati, trebuie sa le comunicati incetarea contractelor de munca in termen de 5 zile de la data indeplinirii conditiilor de pensionare. In cazul in care se doreste continuarea colaborarii cu acesti salariati trebuie incheiat un nou contract de munca cu acestia.

      In ceea ce priveste modificarile aduse legii pensiilor,  se precizeaza ca cererea de pensionare împreuna cu actele care dovedesc îndeplinirea conditiilor prevazute de lege se depun de solicitant sau, dupa caz, de angajator la casa teritoriala de pensii în raza careia se afla domiciliul solicitantului, cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii conditiilor de pensionare. În cazul persoanelor ale caror cereri de pensionare au fost depuse dupa depasirea acestui termen, drepturile de pensie se cuvin si se platesc de la data depunerii cererii. Se considera depuse în termen cererile înregistrate în intervalul cuprins între data îndeplinirii conditiilor de pensionare si cea de-a 30-a zi calendaristica anterioara acestei date.

M.O. 190/25.03 - Ordin nr. 1589/2010 din 15/03/2010 pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivati

      Acesti contribuabili se considera reactivati de la data publicarii in Monitorul Oficial a acestei liste.

M.O. 186/24.03 - Ordin nr. 14/2010 din 17/03/2010 privind aprobarea Regulamentului nr. 7/2010 pentru modificarea si completarea Regulamentului nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale actionarilor in cadrul adunarilor generale ale societatilor comerciale, aprobat prin Ordinul presedintelui C.N.V.M. nr. 44/2009

       Potrivit modificarilor, actionarii reprezentand cel putin 5% din capitalul social pot prezenta proiecte de hotarare pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunarii generale in termen de cel mult 15 zile de la data publicarii convocarii. Anterior acestei modificari, proiectele puteau fi incluse pe ordinea de zi cu cel mult o zi lucratoare inaintea adunarii generale.  

M.O. 185/23.03 - Hotarare nr. 4/2010 din 17/03/2010 pentru aprobarea Normei nr. 3/2010 privind procedura de efectuare a controlului entitatilor care desfasoara activitati in sistemul de pensii private

       Sunt supuse controlului Comisiei toate entitatile care desfasoara activitati in sistemul de pensii private, respectiv:

  • administratorii de fonduri de pensii administrate privat si/sau fonduri de pensii facultative;
  • fondurile de pensii administrate privat si fondurile de pensii facultative;
  • depozitarii activelor fondurilor de pensii administrate privat si/sau fondurilor de pensii facultative;
  • agentii de marketing;
  • societatile comerciale carora le-au fost externalizate activitati specifice sistemului de pensii private.

M.O 175/18.03 - Ordin nr. 768/2010 din 11/03/2010 pentru modificarea Normelor privind determinarea, retinerea si virarea impozitului pe castigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare, obtinut de persoanele fizice, aprobate prin O.M.F.P. si al presedintelui C.N.V.M. nr. 3.483/144/2008

       Potrivit modificarilor, determinarea castigului din transferul instrumentelor financiare derivate fara scadenta se face la data lichidarii acestora.

M.O. 175/18.03 - Hotarare nr. 9/2010 din 12/03/2010 privind Programul de pregatire profesionala continua aferent anului 2010

       Incepand cu anul 2010, programul de pregatire profesionala continua se va desfasura sub doua forme:

  • cursuri si seminare in salile de curs, cu posibilitatea transmiterii online a acestora;
  • cursuri in sistem e-learning.

       In cadrul Programului de pregatire profesionala continua aferent anului 2010, consultantii fiscali activi trebuie sa efectueze 30 de ore de pregatire profesionala, din care 20 de ore gratuite si 10 ore cu plata, iar consultantii fiscali inactivi 15 ore de pregatire profesionala, din care 10 ore gratuite si 5 ore cu plata.

       Taxa de participare la cursurile de pregatire profesionala continua cu plata este de 200 lei, in cazul consultantilor fiscali activi, si, respectiv, 100 lei, in cazul consultantilor fiscali inactivi.

       Programul de pregatire profesionala continua nu este obligatoriu in anul in care consultantii fiscali au sustinut examenul pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal. In situatia in care acestia au efectuat ore de pregatire profesionala in anul in care au sustinut examenul, aceste ore se vor include in numarul de ore de pregatire profesionala aferente anului urmator.

        Inscrierea la curusuri se va face direct pe site-ul Camerei sau prin transmiterea unei cereri de inscriere la Directia de invatamant a Camerei, prin posta, fax sau e-mail, cu cel putin 15 zile inaintea organizarii actiunii. Orice situatie de anulare a inscrierilor la cursuri trebuie sa fie efectuata cu cel putin 5 zile inainte de data de incepere a cursurilor. In situatia in care consultantii fiscali inscrisi la cursuri absenteaza, fara sa anunte in prealabil, vor fi obligati sa suporte 50% din taxa aferenta cursurilor de pregatire profesionala cu plata.

M.O. 173/17.03 - Ordin nr. 13/2010 din 10/03/2010 privind aprobarea Instructiunii nr. 1/2010 pentru modificarea si completarea Instructiunii nr. 2/2007 privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale de catre entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de C.N.V.M.

       Entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de C.N.V.M., indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate si de reglementarile contabile aplicabile, au obligatia sa intocmeasca si sa depuna un exemplar al situatiilor financiare anuale la C.N.V.M.

M.O. 168/16.03 - Hotarare nr. 156/2010 din 01/02/2010 pentru aprobarea formularelor de raport anual

      Prezenta hotarare aproba formularele de raport anual pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din Romania persoane fizice si juridice. Aceste fomulare se utilizeaza pentru anul de raportare 2009.

M.O. 164/15.03 - Ordin nr. 72/2010 din 11/03/2010 privind unele masuri de informare a consumatorilor

      Toti operatorii economici care administreaza site-uri de vanzari, preluare comenzi on-line si/sau publicitate la produse si/sau servicii, la serviciile turistice, de comercializare de pachete de servicii turistice sau bilete de avion, inclusiv e-commerce (comert electronic), sunt obligati sa prezinte pe prima pagina a site-ului (home page) un link vizibil catre adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. De asemenea, in spatiul de comercializare sau, dupa caz, de prestare a serviciilor, afisarea informatiilor privind numerele de telefon si adresele judetene ale ANPC se va face in campul vizual al consumatorului, la loc vizibil, langa casa de marcat ori langa orarul de functionare.

      Prezentul ordin intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. Agentii economici au obligatia sa actualizeze sau sa posteze informatiile potrivit prezentului Ordin in termen de 45 de zile de la data publicarii acestuia in Monitorul Oficial.

M.O. 151/09.03 - Lege nr. 34/2010 din 08/03/2010 pentru completarea art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii

       Este interzisa utilizarea in denumirea asociatiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile sa creeze confuzie cu denumirea unor autoritati sau institutii publice de interes national ori local. Prin sintagme sau cuvinte susceptibile se inteleg  termeni precum: «comisariat», «inspectorat», «garda», «academie», «autoritate», «consiliu», «agentie» sau derivatele acestora. Totodata, folosirea in denumire a cuvintelor «national» sau «roman» ori derivatele acestora se realizeaza numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.

       Asociatiile si fundatiile legal constituite la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi pastreaza denumirile, chiar daca acestea incalca noile prevederi.

M.O. 145/05.03 - Lege nr. 25/2010 din 02/03/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei

      Potrivit modificarilor, deschiderea procedurii de insolventa trebuie publicata si pe pagina de internet a debitorului in termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschidere a procedurii. In acest sens trebuie publicate informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea. Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei.  Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se face de catre organele de specialitate ale A.N.A.F., din oficiu sau la sesizarea judecatorului-sindic, a administratorului judiciar/lichidatorului sau a oricarei persoane interesate.

       Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta, ca urmare a nerespectarii obligatiilor debitorului privind publicarea prin orice mijloace a starii de insolventa vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului.

M.O. 145/05.03 - Lege nr. 26/2010 din 02/03/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar

      Au fost detaliate activiatile de audit ce pot fi efectuate de catre auditorii financiari membri ai C.A.F.R.. De asemenea, se precizeaza ca auditorii pot efectua si activitati de expertiza contabila, evaluare, reorganizare judiciara si lichidare, consultanta fiscala, insa, doar cu respectarea reglementarilor specifice fiecareia dintre activitatile respective si a principiului independentei, dupa caz.

M.O. 144/04.03 - Lege nr. 22/2010 din 02/03/2010 pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

      Prevederile referitoare la retinerea impozitului pe venitul din pensii nu se aplică venitului din pensii realizat de persoanele cu handicap grav sau accentuat.

M.O. 143/04.03 - Lege nr. 24/2010 din 02/03/2010 pentru modificarea si completarea art. 284 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

       Potrivit modificarilor, scutirea de la plata impozitelor si taxelor locale, precum si de la plata impozitului corespunzator pentru terenurile arabile, fanete si paduri, in suprafata de pana la 5 ha, se aplica pentru veteranii de razboi, vaduvele de razboi si vaduvele veteranilor de razboi care nu s-au recasatorit.

M.O. 141/03.03 - Ordin nr. 291/2010 din 26/02/2010 privind instituirea si aprobarea componentei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate si a regulamentului de organizare si functionare a acesteia

        Comisia se intruneste de cel mult doua ori pe luna, pentru analiza situatiilor care impun luarea unei decizii. Deciziile Comisiei sunt acte administrative emise numai in forma scrisa si se comunicata operatorului de produse supuse accizelor armonizate caruia ii este destinata.

M.O. 136/01.03 - Ordonanta de urgenta nr. 13/2010 din 23/02/2010 privind reglementarea unor masuri in vederea stimularii crearii de noi locuri de munca si diminuarii somajului in anul 2010

        In anul 2010, angajatorii care incheie contracte de munca cu persoane provenite din randul somerilor aflate in evidenta agentiilor pentru ocuparea fortei de munca cu minimum 3 luni anterioare datei stabilirii raporturilor de munca si pe care le mentin in activitate pe o perioada de cel putin 12 luni beneficiaza, pe o perioada de 6 luni de la data incadrarii, de scutire de la plata contributiilor de asigurari sociale pentru aceste persoane. Atentie, locurile de munca penru care se poate beneficia de aceste facilitati trebuie sa fie nou create.

          Scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale nu se acorda angaatorilor care au avut relatii de munca in ultimele 6 luni cu persoanele devenite somere si nici angajatorilor care care stabilesc raporturi de munca pe locuri de munca devenite vacante, rezultate in urma incetarii unor raporturi de munca in ultimele 6 luni.

          Scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori se acorda incepand cu luna urmatoare lunii stabilirii raporturilor de munca. In situatia in care stabilirea raporturilor de munca se realizeaza incepand cu data de intai a lunii, scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale se acorda incepand cu aceasta data.

       Prin notiunea de contributii de asigurari sociale se intelege contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, inclusiv contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, datorate, potrivit legii, de angajatori.

       In situatia in care raporturile de munca ale persoanelor pentru care se acorda aceasta facilitate inceteaza anterior perioadei de 12 luni, fie prin acordul partilor, fie ca urmare a concedierii salariatului, angajatorii sunt obligati sa plateasca sumele de care au fost scutiti pentru fiecare persoana care a fost incadrata in baza prevederilor prezentei ordonante de urgenta.

       De asemenea, angajatorii care au beneficiat de scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale si care, in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si data expirarii celor 12 luni efectueaza si alte concedieri, pentru motive care nu tin de persoana salariatului, sunt obligati sa plateasca contributiile de asigurari sociale de care au fost scutiti.

         Perioada de scutire constituie stagiu de cotizare fara plata contributiei angajatorului.

M.O. 136/01.03 - Circulara nr. 8/2010 din 01/03/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna martie 2010 - este de 7,25% pe an.

M.O. 131/26.02 - Ordin nr. 263/2010 din 22/02/2010 pentru aprobarea Procedurii de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare

        Potrivit noii proceduri, deconturile prin care se solicita rambursarea unor sume mai mici sau egale cu 10.000 lei sunt considerate, in mod automat, cu risc fiscal mic, decizia de rambursare fiind generata in mod automat. Deciziile de rambursare emise in cazul riscului fiscal mic si mediu sunt decizii sub rezerva verificarii ulterioare.

        Prin noua procedura au fost stabilite reguli noi privind regimul special aplicabil exportatorilor, astfel:

       Se mentioneaza ca sunt considerati exportatori si persoanele impozabile care efectueaza livrari intracomunitare de bunuri.

        Astfel, pot solicita aplicarea regimului special agentii economici la care valoarea exporturilor si a livrarilor intracomunitare efectuate in anul precedent este de cel putin 75% din rulajul debitor al contului 411, insa nu mai putin de 1.000.000 euro. Anterior, valoarea exporturilor trebuia sa fie de cel putin 80% din rulajul contului 411. Solicitarea se face de catre agentul economic pe baza datelor din anul precedent, regimul special fiind aprobat pentru fiecare an fiscal.

         Pentru a se putea beneificia de regimul special a fost eliminata obligativitatea ca persoanele impozabile sa nu inregistreze obligatii fiscale restante. Pe langa activitatile mentionate de vechiul Ordin, persoana impozabila care solicita aplicarea regimului special nu trebuie sa faca export sau livrari intracomunitare de cereale, seminte, furaje, fructe si legume.

       Totodata, persoana care are inscrise fapte in cazierul fiscal sau asupra careia a fost deschisa procedura de insolventa nu poate beneficia de regimul special pentru exportatori.

         Aplicarea regimului special inceteaza daca:

  • din analiza evidentelor fiscale sau in urma inspectiei fiscale efectuate se constata ca persoana impozabila nu mai indeplineste conditiile prevazute pentru acordarea acestui regim; sau
  • ponderea sumelor neaprobate la rambursare ca urmare a inspectiei fiscale anticipate in totalul sumelor solicitate la rambursare prin decontul solutionat cu inspectie fiscala anticipata este mai mare de 6%.

       Conform vechilor reguli, regimul special pentru exportatori inceta in cazul in care se depunea un decont de TVA cu sume pozitive sau in cazul in care din analiza evidentelor fiscale sau in urma inspectiei fiscale efectuate se constata ca persoana impozabila nu mai indeplineste conditiile pentru aplicarea acestui regim.

       Deconturile aflate in curs de solutionare la data incetarii aplicarii regimului special se incadreaza la risc fiscal mare si se solutioneaza cu inspectie fiscala anticipate, potrivit procedurii generale.

         Deconturile depuse de exportatori se incadreaza in categoria de risc fiscal mare si se solutioneaza cu inspectie fiscala anticipata daca este indeplinita oricare dintre urmatoarele conditii:

  • pentru contribuabilul respectiv a fost stabilit gradul de risc fiscal mare, atat pe baza informatiilor primite de la Serviciul/Biroul/Compartimentul coordonare, programare, analiza si indrumare pentru activitatea de inspectie fiscala, cat si pe baza informatiilor proprii ale compartimentului de specialitate;
  • suma solicitata la rambursare este mai mare decat dublul mediei lunare a sumelor negative declarate prin deconturile de TVA depuse in ultimele 12 luni [(total "suma negativa a TVA in perioada de raportare" declarata prin deconturile de TVA depuse in ultimele 12 luni - total "taxa de plata in perioada de raportare" declarata prin deconturile de TVA depuse in ultimele 12 luni)/12 luni]*).

         Pentru solutionarea cu inspectie fiscala ulterioara a deconturilor depuse de catre contribuabilii mari care au fost incadrate in categoria de risc fiscal mare pe baza informatiilor primite de la Serviciul/Biroul/Compartimentul coordonare, programare, analiza si indrumare pentru activitatea de inspectie fiscala, cat si pe baza informatiilor proprii ale compartimentului de specialitate, contribuabilii pot depune scrisori de garantie bancara.  

        Aceste scrisoari de garantie trebuie sa indeplineasca, cumulativ, cel putin urmatoarele conditii:

  • sa cuprinda suma maxima pe care garantul se obliga sa o plateasca in cazul in care obligatiile fiscale stabilite suplimentar de inspectia fiscala nu sunt achitate in termen - aceasta suma nu poate fi mai mica decat nivelul sumelor solicitate la rambursare prin aceste deconturi;
  • sa aiba o durata minima de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii duratei de valabilitate, pana la finalizarea inspectiei fiscale ulterioare;
  • sa cuprinda angajamentul garantului ca, in cazul neachitarii in termen, a obligatiilor fiscale acesta sa plateasca orice suma care se incadreaza in suma garantata prin scrisoarea de garantie, in termen de maximum 15 zile de la implinirea termenului prevazut la art. 111 din Codul de procedura fiscala.

        Organul fiscal competent va efectua inspectia fiscala ulterioara, in conditiile stabilite de Codul de procedura fiscala, in termenul de valabilitate a scrisorii de garantie bancara.

M.O. 130/25.02 - Hotarare nr. 113/2010 din 17/02/2010 privind aprobarea taxelor si tarifelor pentru operatiunile efectuate de Oficiul National al Registrului Comertului si oficiile registrului comertului de pe langa tribunale

M.O. 122/23.02 - Ordin nr. 4/2010 din 18/02/2010 privind aprobarea Regulamentului nr. 2/2010 pentru modificarea Regulamentului nr. 7/2006 privind veniturile C.N.V.M.

     Potrivit modificarilor, nivelul minim al cotei percepute de C.N.V.M. se calculeaza la valoarea totala a ofertei de vanzare prevazuta in prospect si se vireaza anticipat depunerii documentatiei ofertei in contul indicat de C.N.V.M., dovada platii fiind anexata documentatiei de oferta.

       Nivelul de regularizare al cotei se calculeaza la valoarea determinata pe baza subscrierilor realizate in cadrul ofertei publice de vanzare, ofertantul fiind obligat sa efectueze, daca este cazul, plata diferentei dintre nivelul de regularizare si nivelul minim al cotei la data inchiderii derularii ofertei in contul indicat de C.N.V.M.

M.O. 119/23.02 - Ordin nr. 1490/2010 din 16/02/2010 pentru modificarea Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 1.294/2007 privind impozitele, contributiile si alte sume reprezentand creante fiscale, care se platesc de contribuabili intr-un cont unic

      Se platesc in contul unic «Venituri ale bugetului de stat - sume incasate pentru bugetul de stat in contul unic, in curs de distribuire» si urmatoarele taxe:

  • taxa pe jocuri de noroc datorata lunar, pe perioada de valabilitate a licentei de exploatare a jocurilor de noroc;
  • taxa pe jocuri de noroc regularizata periodic, in functie de realizari, datorata pentru perioada de raportare;
  • taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc.

M.O. 111/18.02 - Hotarare nr. 8/2010 din 17/02/2010 privind aprobarea Normelor de certificare a declaratiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea

      Prezentele norme stabilesc principiile generale aplicabile activitatii de certificare a declaratiilor anuale de impozit pe profit ale contribuabililor persoane juridice, cu exceptia celor pentru care este obligatorie auditarea.

       Compania pregateste declaratia anuala de impozit pe profit si este raspunzatoare pentru intocmirea documentelor contabile, pentru acuratetea inregistrarilor contabile, precum si pentru intocmirea si acuratetea registrelor fiscale. Compania, prin reprezentantii sai, va trebui sa dea o declaratie pe propria raspundere privind conformitatea inregistrarilor si a politicilor contabile cu   reglementarile contabile aplicabile al carei model este prevazut in anexa la prezentele norme.  

      Totodata, va pune la dispozitia consultantului fiscal toate documentele si informatiile in vederea verificarii elementelor inscrise in declaratia anuala de impozit pe profit ce face obiectul certificarii. Toate informatiile necesare certificarii trebuie solicitate in scris de catre consultantul fiscal.

      Tratamentul fiscal al operatiunilor economice reflectate in documentele financiar-contabile si care sunt inscrise in declaratia anuala de impozit pe profit ce urmeaza a fi supusa certificarii se verifica prin sondaj, conform unui prag de semnificatie stabilit de catre consultantul fiscal.   

       Verificarea declaratiei va trebui sa urmareasca cel putin elementele mentionate in mod specific in cuprinsul titlului II "Impozit pe profit" din Codul fiscal, cum ar fi: veniturile impozabile, veniturile neimpozabile, elementele similare veniturilor si cheltuielilor, reevaluarile, cheltuielile nedeductibile si cu deductibilitate limitata, gradul de indatorare, provizioanele, amortizarea, cheltuielile/veniturile angajate etc.

       Certificarea declaratiei anuale de impozit pe profit nu presupune verificarea politicii/documentatiei privind preturile de transfer, a politicilor comerciale si a politicilor contabile aplicate de companie. De asemenea, nu presupune verificarea pierderii fiscale reportate si a altor elemente fiscale ce provin din perioadele anterioare si care produc efecte in perioada supusa certificarii.

        Consultantul fiscal va avea obligatia sa documenteze activitatea de certificare a declaratiei in cadrul unui dosar de lucru ce va fi arhivat la sediul consultantului fiscal. Rezultatele certificarii vor fi consemnate intr-un document numit raport de certificare, care va fi inaintat companiei. Acest raport va trebui sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente:

  • •·         o scurta prezentare a companiei;
  • valoarea pragului de semnificatie;
  • mentiuni referitoare la pierderea fiscala din anul/anii anterior/anteriori reportata in anul in care se certifica declaratia anuala de impozit pe profit;
  • elementele care au fost supuse verificarii;
  • eventualele ajustari propuse fata de declaratia supusa initial certificarii;
  • opinia consultantului fiscal referitoare la declaratia anuala de impozit pe profit care a fost supusa verificarii.

       Consultantul fiscal va emite o nota de certificare potrivit modelului din anexa la prezentele norme, care va insoti declaratia anuala de impozit pe profit. In aceasta nota se va mentiona daca certificare

M.O. 109/18.02 - Hotarare nr. 83/2010 din 05/02/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Oficiului National al Registrului Comertului si a oficiilor registrului comertului de pe langa tribunal

       Oficiul National al Registrului Comertului este organizat in subordinea Ministerului Justitiei ca institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justitiei.

M.O. 104/16.02 - Ordin nr. 135/2010 din 10/02/2010 privind stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul I al anului 2010

       Pentru semestrul I al anului 2010, incepand cu luna martie, valoarea nominala a unui tichet de masa se mentine la nivelul ultimei valori nominale indexate de 8,72 lei.

M.O. 103/15.02 - Hotarare nr. 89/2010 din 05/02/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 268/2007

        Achizitionarea produselor sau serviciilor de la unitatile protejate autorizate se realizeaza in baza unui acord de parteneriat, modelul acestuia fiind prevazut in anexa care face parte integranta din prezentele norme metodologice.

        Dovada achizitionarii produselor sau serviciilor de la unitatile protejate autorizate este reprezentata de contractul comercial, factura si dovada platii.

M.O. 101/15.02 - Ordin nr. 200/2010 din 09/02/2010 privind indicele de inflatie utilizat pentru actualizarea platilor anticipate in contul impozitului pe profit anual

        Pentru anul fiscal 2010, indicele de inflatie utilizat pentru actualizarea platilor anticipate in contul impozitului pe profit anual este 3,5%.

M.O. 99/12.02 - Ordin nr. 202/2010 din 09/02/2010 pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul M.E.F. nr. 2.007/2008 privind aprobarea componentei Comisiei pentru autorizarea operatorilor economici din domenii cu reglementari specifice si a Regulamentului de organizare si functionare a acesteia, precum si a Normelor de organizare, functionare si control vamal al activitatii de comercializare a marfurilor in regim duty-free si/sau duty-free diplomatic si a Criteriilor referitoare la autorizarea functionarii unitatilor emitente de tichete

         In termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prevederilor prezentului ordin, operatorii economici autorizati sa desfasoare activitatea de comercializare de marfuri in regim duty-free vor lua masuri in vederea lichidarii stocurilor de bauturi distilate, rachiuri, lichioruri si alte bauturi spirtoase si produse din tutun din magazinele duty-free autorizate, astfel incat la expirarea acestui termen sa nu se mai comercializeze prin magazinele duty-free autorizate astfel de produse.

        Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentului ordin, pentru bauturi distilate, rachiuri, lichioruri si alte bauturi spirtoase si produse din tutun se interzice transferul intre magazinele duty-free apartinand aceluiasi operator economic.

M.O. 99/12.02 - Ordin nr. 183/2010 din 02/02/2010 privind constituirea si atributiile Comisiei fiscale centrale

      Comisia emite decizii pentru problemele de natura fiscala, prin coroborarea legislatiei din domeniu cu legislatia conexa, dupa caz, pentru care se impune o solutionare unitara in vederea eliminarii interpretarilor diferite in aplicarea legislatiei precum si pentru problemele ce privesc conflictele de competenta ivite intre organele fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun.

        Deciziile de aplicare unitara ale comisiei nu au impact asupra actelor administrative fiscale ramase definitive si irevocabile in sistemul cailor de atac.

         Solutiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei si aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice sunt aplicabile de la data intrarii in vigoare a actului normativ avut in vedere la solutionarea fiecarei spete.

M.O. 98/12.02 - Ordin nr. 1451/2010 din 08/02/2010 pentru aprobarea modelului si continutului formularului 105 "Declaratie privind taxele de organizare si exploatare a jocurilor de noroc", cod 14.13.03.14/j

      Formularul 105 se completeaza si se depune de catre organizatorii de jocuri de noroc carora le revin, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, obligatiile de plata la bugetul de stat cuprinse in Nomenclatorul privind taxele de organizare si exploatare a jocurilor de noroc.  Sumele inscrise in declaratie nu cuprind diferentele de taxe stabilite prin deciziile emise de organul fiscal ca urmare a actiunilor de inspectie fiscala.

M.O. 96/11.02 - Hotarare nr. 5/2010 din 05/02/2010 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal - sesiunea martie 2010

       Examenul de atribuire a calitatii de consultant fiscal va avea loc in municipiul Bucuresti, in zilele de 20-21 martie 2010, urmand ca locul de desfasurare a examenului se fie  publicat pe site-ul Camerei Consultantilor Fiscali pana la data de 15 martie 2010. Inscrierile la examen se fac in perioada 15 februarie - 5 martie 2010.

M.O. 93/10.02 - Ordonanta de urgenta nr. 4/2010 din 05/02/2010 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala pentru anul 2010

       Incepand cu luna februarie 2010, insa nu mai tarziu de data de 31 decembrie 2010, pe perioada suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in cazul intreruperii temporare a activitatii potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, salariatii ale caror contracte sunt astfel suspendate si care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, precum si angajatorii, pentru salariatii respectivi, sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, dar nu pentru mai mult de 90 de zile. Indemnizatiile reprezinta drepturi aferente perioadei februarie - decembrie 2010, inclusiv.

       Totodata, pentru aceeasi perioada, indemnizatiile de care beneficiaza salariatii nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit.

        Perioada pentru care salariatii ale caror contracte individuale de munca sunt suspendate si angajatorii acestor salariati sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, constituie stagiu de cotizare fara plata contributiei.

       Aceste faciloitati se aplica in cazul in care contractul individual de munca se suspenda in situatiile de intrerupere temporara, totala sau partiala, inclusiv de reducere temporara, a activitatii angajatorului, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.

       In intelesul prezentei O.U.G., prin notiunea de contributii de asigurari sociale se intelege contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, inclusiv contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, datorate, potrivit prevederilor legale, atat de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza, cat si de angajatorii acestora, pentru respectivii salariati.

       Pentru stabilirea si calculul indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate prevazute de O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in perioada in care angajataul a fost in somaj ethnic.  In situatia in care stagiul de cotizare realizat este corespunzator unei fractiuni de luna, se utilizeaza salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare in perioada respectiva, corespunzator fractiunii de luna.

         Angajatorii au obligatia sa depuna, la inspectoratul teritorial de munca in raza caruia isi au sediul, o declaratie pe propria raspundere din care sa reiasa ca se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, la momentul constatarii de catre acestia a situatiilor respective. Conform competentelor legale, Inspectia Muncii si ANAF vor controla periodic angajatorii care beneficiaza de masurile de protectie sociala prevazute in prezenta OUG.

M.O. 89/09.02 - Ordin nr. 1/2010 din 03/02/2010 pentru aprobarea Normelor privind incheierea exercitiului financiar 2009 pentru societatile din domeniul asigurarilor

M.O. 83/08.02 - Ordin nr. 1430/2010 din 03/02/2010 pentru modificarea Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 101/2008 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa

       A fost modificat formularul declaratiei 100, fiind eliminat randul privind impozitul minim daorat.

       Pentru platile anticipate, in contul impozitului pe profitul anual, formularul se completeaza trimestrial, la randul 1 "Suma datorata" fiind inscrisa suma reprezentand o patrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflatie.

       Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza caruia se determina platile anticipate, este impozitul pe profit anual datorat, conform declaratiei anuale de impozit, fara a se lua in calcul platile anticipate efectuate in acel an. Astfel, pentru anul 2010, la stabilirea platilor anticipate se va lua in calcul impozitul pe profit inregistrat in contul 691, cumulat, dupa caz, cu sumele inregistrate in contul 698, in cazul contribuabililor care au devenit platitori de impozit pe profit in cursul anului 2009.

       Contribuabilii care in anul precedent au fost microintreprinderi efectueaza platile anticipate trimestriale, datorate in contul impozitului pe profit, in suma de o patrime din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat in anul fiscal precedent, actualizat cu indicele de inflatie. In acest caz, pentru stabilirea platilor anticipate se va lua in calcul impozitul pe veniturile microintreprinderilor inregistrat in contul 698.

          Contribuabilii nou-infiintati au obligatia de a declara trimestrial plati anticipate in contul impozitului pe profit, la nivelul impozitului minim anual aferent primei transe de venituri totale, prevazuta la art. 18 alin. (3) din Codul fiscal, recalculat in mod corespunzator pentru perioada impozabila respectiva.

         Prevederile prezentului ordin se aplica incepand cu declararea obligatiilor de plata aferente anului fiscal 2010.

M.O. 76/03.02 - Hotarare nr. 1/2010 din 19/01/2010 pentru aprobarea Normei nr. 1/2010 privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale individuale de catre entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru exercitiul financiar 2009

       Entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private depun la Comisie situatiile financiare anuale individuale aferente exercitiului financiar 2009, pana la data de 15 aprilie 2010. Pentru asigurarea informatiilor destinate sistemului institutional al statului, aceste entitati trebuie sa depuna spre publicare situatiile financiare anuale individuale la Oficiul National al Registrului Comertului, in termen de 150 de zile calendaristice de la incheierea exercitiului financiar

       Entitatile care nu au desfasurat activitate de la inceputul exercitiului financiar pana la sfarsitul perioadei de raportare, nu intocmesc situatii financiare anuale, acestea urmand sa depuna la Comisie, in termen de 60 de zile calendaristice de la incheierea exercitiului financiar, o declaratie pe propria raspundere.

M.O. 73/01.02 - Circulara nr. 4/2010 din 01/02/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a B.N.R. valabil in luna februarie 2010 - este 7,50% pe an.

M.O. 69/29.01 - Ordonanta nr. 5/2010 din 29/01/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din O.G. nr. 3/2007 privind unele masuri financiar-fiscale din domeniul protectiei sociale

      Pentru copiii nascuti in perioada ianuarie 2007 - decembrie 2010, autoritatile administratiei publice locale vor acorda beneficiarilor contravaloarea in lei a trusoului pentru nou-nascuti.

M.O. 68/29.01 - Hotarare nr. 4/2010 din 19/01/2010 privind aprobarea nivelului taxei de inscriere in evidentele Camerei Consultantilor Fiscali pentru anul 2010

      Pentru anul 2010, nivelul taxei de inscriere in evidentele Camerei Consultantilor Fiscali este de 1.000 lei si nivelul taxei de autorizare a societatilor comerciale de consultanta fiscala este de 2.000 lei.

M.O. 68/29.01 - Hotarare nr. 3/2010 din 19/01/2010 privind modalitatea si termenele de plata a cotizatiilor fixe in anul 2010 si a cotizatiilor variabile datorate de consultantii fiscali pentru veniturile realizate in anul 2009 si depunerea declaratiilor in anul 2010

      Pentru anul 2010 cuantumul cotizatiei fixe, precum si cel al cotizatiei variabile aferenta veniturilor realizate in anul 2009 din activitatea de consultanta fiscala datorate de consultantii fiscali, persoane fizice si juridice, sunt:

1. pentru persoane fizice:

  • cotizatia fixa pentru consultantii fiscali activi 210 lei;
  • cotizatia fixa pentru consultantii fiscali inactivi 70 lei;
  • cotizatia variabila - din cifra de afaceri 0,35%;

2. pentru societatile comerciale de consultanta fiscala:

  • cotizatia fixa 350 lei;
  • cotizatia variabila:

   - la o cifra de afaceri de pana la 100.000 euro, cota este de 0,35%;

   - la o cifra de afaceri cuprinsa intre 100.001 euro si 1.000.000 euro, cota este de 0,7%;

   - la o cifra de afaceri ce depaseste 1.000.000 euro, cota este de 1,05%.

        Plata cotizatiilor fixe pentru anul 2010 si a celor variabile pentru anul 2009 se efectueaza pana la data de 15 martie a anului in curs.

      Cotizatiile variabile pentru anul 2009 se vor calcula in raport cu veniturile obtinute din activitatea de consultanta fiscala, diminuate cu sumele care au fost cedate subcontractorilor si colaboratorilor consultanti fiscali, membri ai Camerei Consultantilor Fiscali.

       Plata sumelor datorate reprezentand cotizatii fixe si variabile se face in contul Camerei Consultantilor Fiscali, CUI: 18677087, IBAN RO36BTRL04101202D58602XX, Banca Transilvania, Sucursala Lipscani

       Consultantii fiscali activi au obligatia sa depuna la Camera, pana la data de 15 martie, declaratia privind veniturile obtinute in anul precedent de raportare conform modelului prevazut in anexele la prezenta Hotarare.  Tot pana la aceeasi data vor depune o declaratie si consultantii fiscali, persoane fizice active si societatile comerciale de consultanta fiscala care nu au desfasurat activitate de consultanta fiscala in 2009.

        Viza anuala pentru exercitarea profesiei de catre consultantii fiscali pentru anul 2010 se acorda daca au fost indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

  • achitarea in intregime a obligatiilor fata de Camera Consultantilor Fiscali;
  • depunerea declaratiei anuale;
  • depunerea dovezii privind asigurarea de risc profesional;
  • nu este suspendat dreptul de exercitare a profesiei.

M.O. 68/29.01 - Hotarare nr. 2/2010 din 19/01/2010 privind aprobarea nivelului taxei de inscriere la examenul de atribuire a calitatii de consultant fiscal

       Pentru anul 2010, nivelul taxei de inscriere la examenul de atribuire a calitatii de consultant fiscal este de 500 lei.

M.O. 67/29.01 - Ordin nr. 77/2010 din 21/01/2010 pentru aprobarea modelului şi continutului formularului (300) "Decont de taxa pe valoarea adaugata"

      Prezentul Ordin aproba noul formular de decont ce se va utiliza incepand cu declararea obligatiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2010. Ca urmare a modificarilor aduse Codului fiscal, noul decont cuprinde randuri distincte pentru declararea serviciilor intracomunitare primite sau prestate.  

      Astfel, serviciile intracomunitare pentru care se aplica regula B2B prevazuta la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, altele decat cele scutite de TVA in statul membru in care acestea sunt impozabile, prestate catre persoane stabilite in Comunitate, pentru care exigibilitatea taxei intervine in perioada de raportare se vor declara la randul 3.1. din decont. Regularizarile ulterioare datorate unor evenimente care determina modificarea datelor declarate la rd. 3.1 din decont in alta perioada, precum: modificarea pretului generata de alte situatii decat cele prevazute la art. 138 din Codul fiscal, nedeclararea din eroare a operatiunilor respective in perioada in care intervine exigibilitatea taxei etc., se vor declara la randul 4 din decont.

       Achizitiile de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei se vor inscrie la randul 7.1, respectiv la randul 19.1, iar la randul 7.1.1, respectiv 19.1.1. se vor inscrie informatiile privind achizitiile de servicii intracomunitare pentru care prestatorul este inregistrat in scopuri de TVA in statul membru din care efectueaza prestarea de servicii. Regularizarile ulterioare privind serviciile intracomuintare primite, cum sunt modificarea pretului generata de alte situatii decat cele prevazute la art. 138 din Codul fiscal, nedeclararea din eroare a operatiunilor respective in perioada in care intervine exigibilitatea taxei etc., se vor inscrie la randul 8 din decont.

       Achizitiile de servicii intracomunitare scutite de TVA se vor declara la randul 24.1 din decont.

       In ceea ce priveste livrarile intracomuitare de bunuri, acestea se declara la randul 1 din decont iar achizitiile intracomunitare de bunuri se declara la randurile 5 si 5.1, respectiv  17 si 17.1 din decont.  

         Atentie!!! La aceste randuri se declara inclusiv sumele din facturile pentru avansuri partiale pentru livrarile sau achizitiile intracomunitare de bunuri.

        Livrarile si/sau achizitiile intracomunitare de bunuri pentru care exigibilitatea TVA a intervenit intr-o alta perioada fiscala decat cea in care au fost inregistrate se vor declara la randurile de regularizari din decont (rd. 2 pentru livrari,  rd. 8 si respectiv 20 pentru achizitii)

       Pentru a evita orice neconcordanta intre livrarile intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ in decontul de TVA si in declaratia recapitulativa pentru astfel de livrari in statul membru de origine, si achizitiile intracomunitare evidentiate in decontul de TVA si in declaratia recapitulativa pentru achizitii intracomunitare, in statul membru de destinatie, momentul exigibilitatii taxei pentru achizitiile intracomunitare intervine:

  • la data emiterii facturii pentru livrarea respectiva catre persoana care cumpara bunurile, inclusiv in cazul facturilor pentru incasarea de avansuri partiale, daca factura este emisa inainte de data de 15 a lunii urmatoare lunii in care a intervenit faptul generator, respectiv livrarea;
  • in a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a avut loc faptul generator, respectiv livrarea, in cazul in care facture nu a fost emisa pana la acea data.

      Dorim sa atragem atentia si asupra modului de completare al randurilor de regularizari pentru taxa colectata aferenta livrarilor/pestarilor interne cat si pentru taxa deductibila aferenta achizitiilor cu TVA din Romania (rd. 15 si respectiv rd. 28 din decont). Astfel, la aceste randuri se completeaza sumele rezultate din regularizarile prevazute de legislatia in vigoare datorate unor evenimente care determina modificarea datelor declarate initial, cum ar fi: acordarea de reduceri de pret, modificarea pretului de vanzare, nedeclararea din eroare a operatiunii in perioada in care intervine exigibilitatea taxei etc.

        Formularul de decont cuprinde si o sectiune distincta, "Facturi emise dupa inspectia fiscala, conform art. 159 alin. (3) din Codul fiscal", aceasta fiind completata cu informatiile preluate din facturile de corectie emise catre beneficiari in urma inspectiei fiscale. Atentie, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, aceste facturi trebuie evidentiate intr-o rubrica separata din jurnalul pentru vanzari.

M.O. 67/29.01 - Ordin nr. 76/2010 din 21/01/2010 pentru aprobarea modelului şi continutului formularului (390 VIES) "Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare"

      Declaratia recapitulativa se depune lunar, pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare unei luni calendaristice, numai pentru lunile calendaristice in care ia naştere exigibilitatea taxei pentru:

  • livrarile intracomunitare scutite de taxa in conditiile prevazute la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul fiscal, pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere in luna calendaristica respectiva;
  • livrarile de bunuri efectuate in cadrul unei operatiuni triunghiulare prevazute la art. 1321 alin. (5) din Codul fiscal efectuate in statul membru de sosire a bunurilor şi care se declara drept livrari intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxa a luat naştere in luna calendaristica respectiva;
  • prestarile de servicii prevazute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal efectuate in beneficiul unor persoane impozabile nestabilite in Romania, dar stabilite in Comunitate, altele decat cele scutite de TVA in statul membru in care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea de taxa a luat naştere in luna calendaristica respectiva;
  • achizitiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de taxa a luat naştere in luna calendaristica respectiva;
  • achizitiile de servicii prevazute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, efectuate de persoane impozabile din Romania care au obligatia platii taxei conform art. 150 alin. (2), pentru care exigibilitatea de taxa a luat naştere in luna calendaristica respectiva, de la persoane impozabile nestabilite in Romania, dar stabilite in Comunitate.

        Pentru livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri efectuate catre clienti/de la furnizori nestabiliti in Comunitate dar care au desemnat un reprezentant fiscal in U.E. sau catre clienti/de la furnizori stabiliti in Comunitate dar inregistrati prin reprezentant fiscal in alt stat membru in care efectueaza achizitia/livrarea intracomunitara de bunuri, la rubrica "Denumire operator intracomunitar" va fi inscrisa denumirea clientului/furnizorului (nu a reprezentantului fiscal), iar la rubrica "Cod operator intracomunitar" va fi inscris codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit persoanei straine prin reprezentant fiscal.

         Nerespectarea obligatiilor de depunere a declaratiilor recapitulative privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare se sanctioneaza potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala.

       Astfel, potrivit Codului de procedura fiscala, constituie contraventie nedepunerea la termenele prevazute de lege a declaratiilor recapitulative sau depunerea de astfel de declaratii cu sume incorecte ori incomplete. Aceasta contraventie se sanctioneaza cu amenda de 2% din suma totala a achizitiilor/livrarilor intracomunitare de bunuri nedeclarate sau, dupa caz, din diferentele nedeclarate rezultate ca urmare a declaratiilor incorecte ori incomplete. Nu sunt sanctionate contraventional persoanele care corecteaza declaratiile recapitulative pana la implinirea termenului legal de depunere a acestora sau persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corecteaza declaratiile ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.

        De asemenea, amenda se reduce cu 50% in situatia in care persoana impozabila corecteaza declaratia recapitulativa pana la termenul legal de depunere a urmatoarei declaratii recapitulative.

M.O. 66/29.01 - Ordin nr. 33/2010 din 12/01/2010 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale

      La data de 14 noiembrie 2009 a intrat in vigoare Conventia dintre Romania şi Republica Sudan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital ratificata prin Legea nr. 386/2007.

M.O. 65/28.01 - Ordin nr. 101/2010 din 28/01/2010 privind modificarea din oficiu a vectorului fiscal pentru contribuabilii care la 31 decembrie 2009 erau inregistrati ca platitori pe venitul microintreprinderilor

       Vectorul fiscal al contribuabililor care la 31 decembrie 2009 erau inregistrati in evidentele fiscale ca platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor se modifica, din oficiu, incepand cu 1 februarie 2010, de catre organul fiscal competent, fara sa mai fie nevoie de depunerea declaratiei de mentiuni 010. Astfel, incepand cu obligatiile aferente lunii ianuarie 2010, cu termen de declarare 25 februarie 2010, se inregistreaza, din oficiu, luna calendaristica drept perioada fiscala pentru plata impozitelor şi contributiilor aferente veniturilor din salarii. Totodata, incepand cu 1 ianuarie 2010 acesti contribuabili vor deveni platitori de impozit pe profit.

M.O. 64/28.01 - Ordin nr. 231/2010 din 21/01/2010 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile de asistenta prestate de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale

M.O. 64/28.01 - Ordin nr. 99/2010 din 22/01/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amanarii la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen, administrate de A.N.A.F., aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 2.321/2009

       Ca urmare a modificarilor aduse OUG 92/1009 pentru amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, prin Legea nr. 363/2009 de aprobare a acestei ordonante, a fost necesar sa se modifice si normele metodologice de aplicare ale acestui act normativ.

       Astfel, prin legea de aprobare a OUG 92/2009 a fost abrogata conditia referitoare la faptul ca puteau solicita amanarea la plata a datoriilor doar agentii economici care nu inregistrau obligatii fiscale restante la 30 septembrie 2008.  

       Totodata, au fost modificate dispozitiile referitoare la garantiile constituite de contribuabili, in sensul ca acestea nu trebuie sa mai acopere sumele amanate la plata precum si majorarile de intarziere datorate pe perioada amanarii la plata, ci vor reprezenta

  • 20% din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada amanarii la plata daca amanarea se acorda pe o perioada de pana la 3 luni, inclusiv;
  • 40% din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada amanarii la plata daca amanarea se acorda pe o perioada mai mare de 3 luni.

        De asemenea, pentru a spori sansele mentinerii amanarii s-a oferit posibilitatea contribuabililor de a achita obligatiile fiscale curente in cel mult 30 de zile de la scadenta, dar nu mai tarziu de 20 decembrie a anului fiscal. Prevederea initiala era mult mai rigida, in sensul ca obliga contribuabilii la plata la scadenta a obligatiilor fiscale curente pentru ca amanarea la plata acordata sa-si mentina valabilitatea.  

        In plus, pe perioada amanarii la plata, contribuabilii vor datora dobanzi al caror nivel va fi de 0,05% pentru fiecare zi de intarziere fata de nivelul de 0,1% al majorarii de intarziere prevazut initial in ordonanta de urgenta. Suma totala a dobanzilor de 0,05%, comunicata contribuabililor prin decizia de amanare la plata, se va achita la sfarsitul perioadei de amanare impreuna cu suma totala a obligatiilor fiscale amanate la plata. Nerespectarea conditiilor de mentinere a valabilitatii amanarii la plata acordata sau neplata obligatiilor la termenul stabilit in decizia de amanare la plata vor conduce la recalcularea majorarilor de intarziere cu cota de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere. 

        Pentru amanarile la plata in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei legi, valoarea garantiilor se va ajusta pana la nivelul prevazut de lege.

M.O. 63/28.01 - Ordin nr. 79/2010 din 18/01/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea şi depunerea situatiilor financiare ale institutiilor publice la 31 decembrie 2009

        Situatiile financiare anuale ce trebuie depuse se compun din: bilant, contul de rezultat patrimonial, situatia fluxurilor de trezorerie, situatia modificarilor in structura activelor nete/capitalurilor proprii, conturile de executie bugetara şi anexe la situatiile financiare care includ: politici contabile şi note explicative.

M.O. 61/27.01 - Lege nr. 12/2010 din 26/01/2010 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010

         Cotele CAS aplicabile asupra veniturilor realizate incepand cu luna ianuarie 2010 sunt:

  • 31,3% pentru conditii normale de munca, datorate de angajator si angajati, din care 10,5% datorate de angajati si 20,8% datorate de angajatori;
  • 36,3% pentru conditii deosebite de munca, datorate de angajator si angajati, din care 10,5% datorate de angajati si 25,8% datorate de angajatori;
  • 41,3% pentru conditii speciale de munca, datorate de angajator si angajati, din care 10,5% datorate de angajati si 30,8% datorate de angajatori.

        In cota de contributie individuala de asigurari sociale prevazuta anterior este inclusa si cota de 2,5% aferenta fondurilor de pensii administrate privat, prevazuta de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

         Cotele contributiei pentru asigurarile de somaj aplicabile incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2010 sunt:

  • contributia datorata de angajatori la bugetul asigurarilor pentru somaj este de 0,5%;
  • contributia individuala datorata la bugetul asigurarilor pentru somaj este de 0,5%;
  • contributia datorata la bugetul asigurarilor pentru somaj de catre persoanele asigurate in baza contractului de asigurare pentru somaj este de 1%.

        Contributia datorata de angajator la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale este de 0,25%.

        Cotele de contributii datorate de angajatori in functie de clasa de risc, potrivit prevederilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc de la 0,15% la 0,85%, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar.

       Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei si se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2010. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 lei.

         Cuantumul ajutorului de deces se stabileste, in conditiile legii, in cazul:

  • asiguratului sau pensionarului, la 1.836 lei;
  • unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, la 918 lei.

       Aceste sume sunt in vigoare de la 1 ianuarie 2010.

M.O. 60/27.01 - Lege nr. 11/2010 din 26/01/2010 a bugetului de stat pe anul 2010

       Pentru anul 2010, cotele de CASS, prevazute de Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc dupa cum urmeaza:

  • 5,5% pentru cota datorata de angajat, prevazuta la art. 257 din Legea nr. 95/2006 (la acest articol sunt incluse si PFA-urile)
  • 5,2% pentru cota datorata de angajatori;
  • 10,7% pentru cota datorata de persoanele care nu sunt obligate sa se asigure si care se asigura facultativ;
  • persoanele care nu sunt salariate dar au obligatia sa isi asigure sanatatea, potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, sunt obligate sa comunice direct casei de asigurari alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, in vederea stabilirii si achitarii cotei de 5,5%;
  •  pentru lucratorii migranti care isi pastreaza domiciliul sau resedinta in Romania, contributia lunara la fond se calculeaza prin aplicarea cotei de 5,5% la veniturile obtinute din contractele incheiate cu un angajator strain;
  • persoanele care au obligatia sa se asigure, altele decat cele prevazute la art. 257 si la art. 259 alin. (9) din Legea nr. 95/2006, si care nu se incadreaza in categoriile de persoane care beneficiaza de asigurarea de sanatate fara plata contributiei platesc contributia lunara de asigurari sociale de sanatate calculata prin aplicarea cotei de 5,5% la salariul de baza minim brut pe tara.

        Aceste cote se aplica incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2010.

M.O. 59/26.01 - Ordin nr. 75/2010 din 21/01/2010 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (301) "Decont special de taxa pe valoarea adaugata"

      Noul formular de decont se utilizeaza incepand cu declararea obligatiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2010 si se depune de catre persoanele impozabile neinregistrate in scopuri de TVA precum si de catre persoanele neimpozabile numai pentru perioadele in care ia nastere exigibilitatea taxei.

       Operatiunile pentru care trebuie depus acest decont sunt:

  • achizitii intracomunitare de bunuri taxabile;
  • achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi;
  • achizitii intracomunitare de produse accizabile;
  • operatiuni prevazute la art. 150 alin. (2), (3), (5) si (6) din Codul fiscal - printre altele, la acest punct se declara si serviciile primte de la prestatori din afara U.E. si pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei;
  • achizitii de servicii intracomunitare, pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA.

       Rubricile referitoare la achizitiile intracomunitare de bunuri taxabile si achizitiile de servicii intracomunitare se completeaza doar de catre persoanele inregistrate in scopuri de TVA conform art. 1531 din Codul fiscal.

       Atentie, in cazul achizitiilor de bunuri, mijloace de transport noi si produse accizabile se declara inclusiv sumele inscrise in facturile primite pentru plati de avansuri partiale, chiar daca achizitia inca nu a avut loc.  

       Pentru a se evita orice neconcordanta intre livrarile intracomunitare de bunuri, scutite de TVA in statul membru de origine, si achizitiile intracomunitare, evidentiate in decontul special de TVA si in declaratia recapitulativa pentru achizitii intracomunitare, in statul membru de destinatie, momentul exigibilitatii taxei intervine in a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a avut loc faptul generator, respectiv livrarea. In cazul in care a fost emisa o factura pentru livrarea respectiva, inclusiv in cazul facturilor pentru incasarea de avansuri partiale, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii acestei facturi cu conditia ca data facturii sa fie inainte de data de 15 a lunii urmatoare lunii in care a avut loc livrarea.

      Formularul se depune dupa cum urmeaza:

  • inainte de inmatricularea in Romania a unui mijloc de transport nou, dar nu mai tarziu de data de 25 a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea taxei eferente operatiunii prevazute la sectiunea 2 din formular. Daca in aceeasi luna se efectueaza mai multe achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi, se pot depune mai multe deconturi pentru aceeasi luna, fara a se bifa casuta "Declaratie rectificativa".
  • pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea taxei pentru toate celelalte operatiuni.

M.O. 62/2010 - Ordin nr. 62/2010 din 20/01/2010 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acorda sub forma de tichete de cresa pentru semestrul I 2010

       Pentru semestrul I 2010, incepand cu luna februarie, valoarea sumei lunare indexate ce se acorda sub forma de tichete de cresa este de 370 lei.

M.O 54/25.01 - O.U.G. nr. 1/2010 din 20/01/2010 privind modificarea termenului pentru infiintarea sectiilor de insolventa

       Sectiile de insolventa prevazute la art. 6 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei se vor infiinta in termen de un an de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante.

M.O. 54/25.01 - Ordin nr. 1/2010 din 20/01/2010 privind aprobarea Regulamentului nr. 1/2010 pentru modificarea Regulamentului nr. 7/2006 privind veniturile C.N.V.M.

M.O. 45/20.01 - Hotarare nr. 37/2010 din 15/01/2010 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 161/2006 privind intocmirea si completarea registrului general de evidenta a salariatilor

       Potrivit modificarilor, informatiile referitoare la angajarea unui salariat trebuie completate in registrul general de evidenta a salariatilor si transmise ITM cu cel putin o zi lucratoare inaintea inceperii activitatii de catre salariat. Totodata, si informatiile referitoare la incetarea unui contract individual de munca trebuie completate in REVISAL si transmise ITM la data incetarii respectivului contract.

       Nerespectarea termenelor mentionate se sanctioneaza cu amenda de 1.500 lei pentru fiecare contract, fara ca valoarea cumulata a amenzilor sa depaseasca 20.000 lei. De asemenea, se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 la 5.000 lei completarea REVISAL cu date eronate.

       Prevederile prezentei Hotarari intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial (20 ianuarie 2010), insa dispozitiile referitoare la stabilirea si sanctionarea contraventiilor intra in vigoare in 10 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

M.O. 40/19.01 - Ordin nr. 14/2010 din 05/01/2010 privind conditiile si modalitatile de suspendare a inspectiei fiscale

       Potrivit noului ordin, inspectia fiscala nu mai poate fi suspendanta atunci cand este necesar sa se obtina un punct de vedere de la una sau mai multe directii de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice sau al A.N.A.F.

       Actiunile de inspectie fiscala suspendate in baza prevederilor Ordinului ANAF nr. 708/2006 se vor relua la data la care inceteaza conditiile care au generat suspendarea.

M.O. 32/15.01 - Ordin nr. 7/2010 din 04/01/2010 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare de inregistrare in scopuri TVA

       Prezentul Ordin aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

  • 090 "Declaratie de inregistrare fiscala/Declaratie de mentiuni pentru contribuabilii nerezidenti stabiliti in spatiul comunitar, care se inregistreaza direct", cod MFP 14.13.01.10.11/n;
  • 091 "Declaratie de inregistrare in scopuri de TVA/Declaratie de mentiuni pentru alte persoane care efectueaza achizitii intracomunitare sau pentru servicii", cod MFP 14.13.01.10.11/a;
  • 093 "Declaratie de inregistrare in scopuri de TVA/Declaratie de mentiuni pentru persoanele impozabile care au sediul activitatii economice in afara Romaniei, dar sunt stabilite in Romania prin sedii fixe (093)", cod MFP 14.13.01.10.11/s.f.
  • 094 "Declaratie privind cifra de afaceri in cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscala este trimestrul calendaristic si care nu au efectuat achizitii intracomunitare de bunuri in anul precedent", cod MFP 14.13.01.10.11/t.

          Declaratia 091 se completeaza de catre persoanele impozabile care au sediul activitatii economice in Romania si persoanle juridice neimpozabile stabilite in Romania, neinregistrate in scopuri de TVA si care nu au obligatia sa se inregistreze, in urmatoarele situatii:

  • inainte de efectuarea achizitiei intracomunitare, daca valoarea achizitiei intracomunitare respective depaseste plafonul pentru achizitii intracomunitare in anul calendaristic in care aceasta are loc;
  • inainte de prestarea serviciului atunci cand presteaza servicii intracomunitare care au locul in alt stat membru, pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei;
  • inainte de a primi un serviciu intracomunitar atunci cand primeste de la un prestator, persoana impozabila stabilita in alt stat membru, servicii pentru care este obligata la plata taxei in Romania;

          Declaratia 094 se completeaza de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care au utilizat trimestrul ca perioada fiscala in anul precedent, care nu au efectuat achizitii intracomunitare de bunuri si care nu au depasit plafonul de 100.000 euro, al carui echivalent in lei se calculeaza la cursul BNR de la 31 decembrie a anului precedent.

         Atentie, la determinarea cifrei de afaceri se cuprind si facturile emise pentru avansuri incasate sau neincasate precum  si alte facturi emise inainte de data livrarii/prestarii.

       Aceasta declaratie se depune la organul fiscal competent, pana la data de 25 ianuarie inclusiv, pentru anul precedent.

M.O. 32/15.01 - Ordin nr. 6/2010 din 04/01/2010 privind aprobarea Procedurii pentru aprobarea perioadei fiscale semestriale/anuale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA

      Prezentul Ordin aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

  • 306 "Cerere privind utilizarea ca perioada fiscala pentru TVA a semestrului sau anului calendaristic", cod MFP 14.13.03.02/p;
  • "Decizie privind perioada fiscala pentru taxa pe valoarea adaugata", cod MFP 14.13.02.02/p.

      La solicitarea persoanei impozabile inregistrata in scopuri de TVA, organul fiscal poate aproba utilizarea altei perioade fiscale decat luna ori trimestrul, astfel:

  • semestrul calendaristic, daca persoana impozabila efectueaza operatiuni impozabile numai pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru;
  • anul calendaristic, daca persoana impozabila efectueaza operatiuni impozabile numai pe maximum 6 luni calendaristice dintr-o perioada de un an calendaristic.

        In vederea utilizarii ca perioada fiscala a semestrului sau a anului calendaristic, persoana impozabila trebuie sa depuna o cerere justificata la organul fiscal competent, pana la data de 25 februarie a anului pentru care se exercita optiunea, insotita de documente din care sa rezulte activitatea desfasurata si periodicitatea acesteia, si anume:

  • declaratie pe propria raspundere privind activitatea efectiv desfasurata;
  • balantele de verificare intocmite pentru anul anterior, contracte sau comenzi, dupa caz;
  • jurnalul de vanzari intocmit pentru anul fiscal anterior;
  • alte documente relevante pentru luarea decizie.

          Perioada fiscala aprobata este valabila incepand cu termenele de declarare si plata urmatoare datei comunicarii Deciziei privind perioada fiscala pentru taxa pe valoarea adaugata si se mentine pe durata pastrarii conditiilor prevazute la acordarea acestei facilitati. La data modificarii conditiilor care au stat la baza aprobarii perioadei fiscale, persoana impozabila este obligata sa instiinteze in scris organul fiscal competent, prin completarea unei declaratii de mentiuni, in vederea actualizarii vectorului fiscal pentru taxa pe valoarea adaugata.

M.O. 32/15.01 - Ordin nr. 5/2010 din 04/01/2010 pentru aprobarea Procedurii de solutionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adaugata formulate de catre persoane impozabile neinregistrate in scopuri de TVA in Romania, stabilite in afara Comunitatii

       Prezentul Ordin aproba modelul si continutul formularului 313 "Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neinregistrate in scopuri de TVA in Romania, stabilite in afara Comunitatii", cod MFP 14.13.03.02/13.

       Atentie, persoana impozabila neinregistrata si care nu este obligata sa se inregistreze in scopuri de TVA si nu este stabilita in Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate daca, in conformitate cu legile tarii unde este stabilita, o persoana impozabila stabilita in Romania ar avea acelasi drept de rambursare in ceea ce priveste taxa pe valoarea adaugata sau alte impozite/taxe similare aplicate in tara respectiva. In prezent, Romania are incheiate declaratii de reciprocitate privind rambursarea TVA-ului cu Elvetia si cu Turcia. Prin urmare, pana la noi modificari, TVA-ul platit in Romania poate fi solicitat la rambursare doar de catre persoanele impozabile inregistrate in aceste doua state.

       De asemenea, si persoanele impozabile stabilite in Romania pot solicita la rambursare TVA-ul platit in Elvetia sau in Turcia pentru achizitii de bunuri sau prestari de servicii pe teritoriul acestor state. Solicitarea rambursarii TVA-ului se face potrivit prevederilor legislative ale statelor respective.

       Pentru rambursarea TVA-ului platit in Romania, cererea de rambursare trebuie depusa la autoritatea fiscala competenta in termen de maximum 9 luni de la sfarsitul anului calendaristic in care taxa devine exigibila. Rambursare se face numai prin intermediul unui reprezentant desemnat in Romania.

M.O. 32/15.01 - Ordin nr. 4/2010 din 04/01/2010 pentru aprobarea Procedurii de solutionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adaugata formulate de catre persoanele impozabile nestabilite in Romania, stabilite in alt stat membru al Uniunii Europene

       Pentru a obtine o rambursare a TVA in Romania, persoana impozabila care nu este stabilita in Romania, adreseaza pe cale electronica o cerere de rambursare pe care o inainteaza statului membru in care este stabilita, prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de catre statul membru respectiv. Cererea de rambursare poate fi trimisa statului membru in care este stabilit solicitantul cel tarziu pana la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmeaza perioadei de rambursare.

       Poate fi solicitata rambursarea TVA-ului platit in Romania, in masura in care contribuabilul ar avea drept de deducere pentru acest TVA, pentru urmatoarele achizitii de bunuri si/sau servicii:

  • combustibil;
  • inchiriere de mijloace de transport;
  • alte cheltuieli legate de mijloace de transport
  • taxe rutiere de acces si taxa de utilizare a drumurilor;
  • cheltuieli de deplasare, de exemplu, cu taxiul sau cu mijloacele de transport public;
  • cazare;
  • servicii de catering si restaurant;
  • acces la targuri si expozitii;
  • cheltuieli pentru produse de lux, activitati de divertisment si spectacole;
  • alte achizitii de bunuri si/sau prestari de servicii.

       Toate informatiile din cererea de rambursare, cat si eventualele informatii suplimentare/documente solicitate de catre compartimentul de specialitate, trebuie furnizate de catre solicitant in limba romana sau insotite de traduceri in limba romana certificate de traducatori autorizati.

        Termenul de solutionare a cererilor de rambursare este de 4 luni in cazul in care nu au fost solicitate informatii suplimentare; in cazul in care organul fiscal a solicitat si alte informatii suplimentare, comunicarea deciziei de aprobare/respingere a cererii de rambursare trebuie facuta in termen de cel mult 8 luni de la data primirii cererii de rambursare.

      Cererile de rambursare depuse inainte de 1 ianuarie 2010 se solutioneaza potrivit prevederilor legale in vigoare la data depunerii lor.

M.O. 32/15.01 - Ordin nr. 3/2010 din 04/01/2010 pentru aprobarea Procedurii de primire a cererilor de rambursare a TVA achitate de catre persoanele impozabile stabilite in Romania pentru importuri si achizitii de bunuri/servicii efectuate in alt stat membru al Uniunii Europene

      Prezenul Ordin aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

  • 318 "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania", cod MFP 14.13.03.02/18;
  • 319 "Declaratie de ajustare a pro-ratei", cod MFP 14.13.03.02/19

       Cererea de rambursare poate fi depusa de catre persoanele impozabile stabilite in Romania, pentru rambursarea TVA achitate de acestea pentru bunurile mobile care le-au fost livrate sau serviciile care au fost prestate in beneficiul lor in statul membru in care taxa a fost incasata, precum si a taxei achitate pentru importul bunurilor in respectivul stat membru.

       Aceasta cerere se depune electronic la organul fiscal competent din Romania prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de acesta, pana cel tarziu la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmeaza perioadei de rambursare. In cazul in care cererea de rambursare vizeaza o perioada de rambursare mai mica de un an calendaristic, dar mai mare de 3 luni, cuantumul TVA pentru care se solicita o rambursare nu poate fi mai mic de 400 euro sau echivalentul acestei sume in moneda nationala a statului de rambursare. In cazul in care cererea se refera la o perioada de rambursare de un an calendaristic sau la perioada ramasa dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 euro sau echivalentul acestei sume in moneda nationala a statului de rambursare.

         Informatiile din cererea de rambursare si eventualele informatii suplimentare trebuie furnizate de solicitant in limba stabilita de statul membru de rambursare.

       Conform listei de preferinte a statelor membre, o data cu cererea, se vor atasa si copii de pe facturi/documente de import in cazul in care:

  • baza de impozitare de pe o factura/un document de import este de cel putin 1.000 euro sau echivalentul in moneda nationala;
  • baza de impozitare de pe o factura/un document de import este de cel putin 250 euro sau echivalentul in moneda nationala, daca factura/documentul de import se refera la combustibil.

M.O. 30/14.01 - Hotarare nr. 1633/2009 din 29/12/2009 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz

       Potrivit modificarilor, abandonarea vehiculelor scoase din uz ori acomponentelor solide si/sau lichide ale acestora, pe sol, in apele de suprafata si ale marii teritoriale poate fi sanctionata cu amenzi de la 1.000 lei la 2.000 lei pentru persoanele fizice si de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul imputernicit al Autoritatii Nationale de Control, prin Garda Nationala de Mediu, sau al celorlalte autoritati competente potrivit legii.

       Prezenta hotarare intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.  

M.O. 25/13.01 - Republicare (1) - Regulament din 24/03/2007 de organizare si functionare a comisiilor de disciplina de pe langa consiliile filialelor si Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R.

M.O. 23/12.01 - Hotarare nr. 29/2010 din 06/01/2010 pentru modificarea si completarea art. 3 din anexa nr. 1 la Hotararea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa"

        Pentru achizitionarea locuintelor pentru care au fost incheiate sau vor fi incheiate antecontracte de vanzare-cumparare in forma autentica sau sub semnatura privata cu data certa pana la 15 februarie 2010 inclusiv, pot fi emise garantii in conditiile normelor de implementare a programului «Prima casa» in vigoare, cu incadrarea in limita diferentei ramase neutilizate din plafonul alocat pentru anul 2009.

M.O. 17/11.01 - Ordin nr. 20/2010 din 05/01/2010 pentru modificarea si completarea Procedurii privind stingerea creantelor reprezentand impozite, taxe si alte venituri datorate bugetului de stat si/sau a creantelor reprezentand contributii sociale administrate de Ministerul Economiei si Finantelor prin trecerea in proprietatea publica a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor, aprobata prin Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 486/2007

        La trecerea in proprietatea publica a statului a bunului imobil, debitorul trebuie sa emita factura catre organul fiscal competent, inclusiv catre directia regionala vamala pentru accize si operatiuni vamale, in termen de cel mult 15 zile de la data de 1 a lunii urmatoare celei in care s-a incheiat procesul-verbal de trecere a bunului imobil in proprietatea statului.

         Informatiile din factura se trec in jurnalul pentru vanzari si se preiau in decontul de taxa pe valoarea adaugata, dupa caz, la randul «Livrari de bunuri si prestari de servicii scutite fara drept de deducere», daca operatiunea este scutita conform art. 141 alin. (2) lit. f) dinCodul fiscal sau la randul «Livrari de bunuri si prestari de servicii, taxabile cu cota de 19%» sau «Livrari de bunuri taxabile cu cota de 5%», daca operatiunea este taxabila prin efectul legii sau prin optiune."

       Prezentul Ordin contine si precizari privind modul de emitere si de declarare a facturilor in cazul contribuabililor aflati in stare de insolventa. Insa, potrivit Codului fiscal, asa cum a fost acesta modificat  prin OUG 109/2009, prevederile privind aplicarea masurilor de simplificare din punct de vedere al TVA-ului in cazul contribuabililor aflati in stare de insolventa prevazute la art. 160 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal au fost anulate.  

M.O. 14/11.01 - Ordin nr. 3652/2009 din 24/12/2009 pentru aprobarea Instructiunilor privind accesul operatorilor economici la aplicatia EMCS-RO de control al miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv de accize

       Aplicatia EMCS-RO - componenta Miscari permite depunerea documentului administrativ de insotire in format electronic (e-DAI), urmarirea miscarii si inchiderea operatiunilor cu produse accizabile in regim suspensiv de accize pe teritoriul Romaniei. Depunerea documentelor administrative de insotire in format electronic, prin intermediul aplicatiei EMCS-RO, se face de catre operatorii economici autorizati sa desfasoare operatiuni cu produse accizabile in regim suspensiv de accize

M.O. 7/06.01 - Ordin nr. 1850/2009 din 29/12/2009 privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 1.438/2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectarii creantelor fiscale

        Au fost introduse doua noi formulare:

  • Decizie referitoare la obligatiile de plata accesorii - MFP - ANAF, cod 14.13.45.99;
  • Instiintare privind stingerea creantelor fiscale - MFP - ANAF, cod 14.13.09.99/s.

M.O. 2/04.01 - Circulara nr. 1/2010 din 04/01/2010 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna ianuarie 2010 - este de 8,00% pe an.

M.O. 927/31.12 - Hotarare nr. 1620/2009 din 29/12/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004

Modificari impozit pe profit:

  • sunt prezentate exemple practice privind acordarea scutirii de impozit a profitului reinvestit;
  • cheltuielile efectuate in baza contractului colectiv de munca, ce pot fi incadrate la cheltuieli sociale deductibile in limita a 2% din fondul de salarii sunt acele cheltuieli de natura sociala stabilite in cadrul contractelor colective de munca la nivel national, de ramura, grup de unitati si unitati, altele decat cheltuielile mentionate in mod expres in cadrul art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal. Practic nu pot fi considerate cheluieli sociale acele sume de bani acordate salariatilor in baza contractelor de munca incheiate la nivel de unitate sau a contractelor individuale de munca;
  • sunt considerate cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit cheltuielile reprezentand diferenta dintre pretul de piata si pretul de cumparare preferential, in cazul tranzactiilor cu actiuni efectuate in cadrul sistemului stock options plan, precum si cheltuielile cu remunerarea in instrumente de capitaluri proprii acordate salariatilor;
  • se fac precizari potrivit carora partea din rezerva din reevaluarea mijloacelor fixe care a fost dedusa prin intermediul amortizarii fiscale pana la data de 30 aprilie 2009 inclusiv, si care nu a fost capitalizata prin transferul direct in contul 1065 «Rezerve reprezentand surplusul realizat din rezerve din reevaluare» pe masura ce mijloacele fixe au fost utilizate nu se impoziteaza (practic este vorba despre acea rezerva dedusa pana la 30 aprilie 2009 si care a ramas in contul 105, nefiind transferata lunar in contul 1065). Aceasta parte a rezervei se impoziteaza doar la momentul utilizarii;
  • pentru contribuabilii care efectueaza plati anticipate cu titlul de impozit pe profit, in situatia in care, in cursul anului pentru care se efectueaza platile anticipate, impozitul pe profit aferent anului precedent se modifica si se corecteaza in conditiile prevazute de Codul de procedura fiscala, platile anticipate care se datoreaza incepand cu trimestrul efectuarii modificarii se determina in baza impozitului pe profit recalculat;
  • contribuabilii care au fost platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor vor face plati anticipate in contul impozitului pe profit calculate la nivelul impozitului pe venit datorat in anul precedent.

Modificari impozit pe venit

  • in cazul PFA-urilor apar precizari potrivit carora sunt considerate cheltuieli deductibile si cele efectuate pentru intretinerea si functionarea spatiilor folosite pentru desfasurarea afacerilor chiar daca documentele sunt emise pe numele proprietarului, si nu pe numele contribuabilului;
  • sunt asimilate veniturilor din salarii si sunt impozitate ca atare indemnizatiile primite de salariati la data incetarii raporturilor de serviciu;
  •  in vederea impunerii, nu sunt considerate avantaje primele de asigurare aferente contractelor de asigurare civila profesionala pentru administratori/directori, incheiate si suportate de societatea comerciala pentru care desfasoara activitatea, potrivit prevederilor Legii 31/1990 privind societatile comerciale;
  • persoanele fizice care inceteaza sa obtina venituri din salarii sau asimilate salariilor in timpul anului trebuie sa primeasca de la angajatori o data cu definitivarea formelor de lichidare sau la incetarea raporturilor in baza carora au fost obtinute veniturile din salarii, un exemplar al fisei fiscale;
  • in ceea ce priveste veniturile din chirii realizate de persoanele fizice, reprezinta venit brut valoarea investitiilor la bunurile mobile si imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui detinator legal, chiar daca bunurile fac obiectul unor contracte de comodat,in cazul in care investitiile sunt efectuate de cealalta parte contractanta. In termen de 30 de zile de la finalizarea investitiilor partea care a efectuat investitia este obligata sa comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui detinator legal valoarea investitiei. Proprietarul, uzufructuarul sau alt detinator legal are obligatia sa declare la organul fiscal competent valoarea investitiei, in declaratia de impunere;
  • s-au facut precizari privind modul de calcul al impozitului in cazul excluderii/retragerii sau dobandirii prin succesiune a partilor sociale. Astfel, in cazul operatiunilor de excludere/retragere/dobandire prin succesiune a partilor sociale, baza impozabila se stabileste dupa cum urmeaza:
    • se determina suma reprezentand diferenta intre valoarea elementelor de activ si sumele reprezentand datoriile societatii;
    • se determina excedentul sumei stabilite la punctul precedent peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare. In cazul succesiunilor suma reprezentand aportul la capitalul social este zero.

Atentie!!! Calculul, retinerea si virarea impozitului se efectueaza de persoana juridica la care persoana fizica asociata a detinut partile sociale. Termenul de virare a impozitului este pana la data la care se depun documentele pentru inregistrarea operatiunilor respective la registrul comertului ori in registrul actionarilor, dupa caz, indiferent daca plata titlurilor respective se face sau nu esalonat.

Modificari impozit pe nerezidenti

  • sunt oferite precizari suplimentare privind intelesul termenului redeventa. Astfel, potrivit precizarilor, nu reprezinta redevente:
    • sumele platite in schimbul obtinerii drepturilor exclusive de distributie a unui produs sau serviciu, deoarece intermediarul distribuitor rezident nu plateste dreptul de a folosi marca sau numele sub care sunt vandute bunurile, el obtine doar dreptul exclusiv de a vinde bunurile pe care le cumpara de la producator;
    • sumele platite de intermediarii distribuitori ai unui software in baza unui contract prin care se acorda frecvent dreptul de distributie a unor exemplare ale software-ului, fara a da dreptul de reproducere. Distributia poate fi facuta pe suporturi tangibile sau pe cale electronica, fara ca distribuitorul sa aiba dreptul de a reproduce software-ul.
    • suma platita pentru un software ce urmeaza a fi supus unui proces de personalizare in vederea instalarii sale. In aceste tranzactii, intermediarii distribuitori platesc numai pentru achizitionarea exemplarelor de software si nu pentru a exploata un drept de autor pentru software.
  • restituirea impozitului retinut in plus beneficiarului nerezident se va face in conditiile prevederilor Codului de procedura fiscala, fiind abrogate prevederile potrivit carora impozitul se restituia indiferent de situatia datoriilor catre buget ale rezidentului roman;
  • pentru a beneficia de prevederile legislatiei Uniunii Europene, nerezidentii care au realizat venituri din Romania vor depune in momentul realizarii venitului la platitorul de venituri originalul sau copia certificatului de rezidenta fiscala precum si, dupa caz, o declaratie pe propria raspundere a acestuia de indeplinire cumulativa a conditiilor referitoare la: perioada minima de detinere, conditia de participare minima in capitalul persoanei juridice romane, incadrarea in una dintre formele de organizare prevazute in titlul II sau V, dupa caz, calitatea de contribuabil platitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fara posibilitatea unei optiuni sau exceptari.

Modificari TVA

  • sunt precizate documentele in baza carora se poate aplica scuirea de TVA pentru serviciile prestate catre nerezidenti pentru care se aplica regula business to business;
  • sunt definiti o serie de termeni cum ar fi: sediul fix, sediul activitatii economice, precum si conditiile si documentele justificative ce pot fi prezentate pentru a se demonstra ca un serviciu este prestat catre sediul fix sau catre sediul activitatii economice;
  • sunt prezentate situatiile si ce conditii trebuie indeplinite pentru ca un nerezident sa poata solicita rambusarea TVA-ului platit in Romania.

M.O. 926/30.12 - Hotarare nr. 1630/2009 din 29/12/2009 privind unele masuri de reducere a cheltuielilor cu deplasarile in strainatate pentru anul 2010

     Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (7) din H.G. nr. 518/1995, in anul 2010, pentru personalul roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar care nu se incadreaza la categoria a II-a de diurna, transportul dus-intors pe distanta dintre aeroport sau gara si locul de cazare se face cu mijloacele de transport in comun.

M.O. 926/30.12 - Hotarare nr. 1627/2009 din 29/12/2009 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite

      Incepand cu data de 1 ianuarie 2010, avizele de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite acordate, valabile pana la data de 31 decembrie 2009 inclusiv, pot fi reinnoite potrivit metodologiei stabilite in cuprinsul prezentei hotarari. Pot solicita reinnoirea doar angajatoriii care la data de 31 decembrie 2009 detin  avizul de reinnoire si care nu au realizat pana la aceasta data masurile necesare in vederea normalizarii conditiilor de munca. Perioada de valabilitate a avizelor reinnoite nu poate depasi data de 31 decembrie 2010.

M.O. 926/30.12 - Ordin nr. 3472/2009 din 29/12/2009 privind nivelul accizei minime pentru tigarete

       Nivelul accizei minime pentru tigarete in perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2010 inclusiv este de 67,34 euro/1.000 tigarete, respectiv de 287,46 lei/1.000 tigarete.

M.O. 926/30.12 - Ordonanta de urgenta nr. 116/2009 din 29/12/2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul comertului

        Competenta de solutionare a cererilor de inregistrare in registrul comertului si, dupa caz, a altor cereri aflate in competenta de solutionare a judecatorului delegat, pe o perioada de maximum 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei O.U.G., apartine directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal si/sau persoanei sau persoanelor desemnate de catre directorul general al O.N.R.C.

      Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare in 15 zile de la publicarea sa si se aplica pana la reglementarea activitatii de inregistrare in registrul comertului efectuata de registratori comerciali.

        In termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare, Guvernul va adopta proiectul de lege privind infiintarea, organizarea si functionarea profesiei de registrator comercial.

M.O. 926/30.12 - Ordin nr. 3471/2009 din 29/12/2009 privind modificarea si completarea O.M.F.P. nr. 2.402/2009 pentru modificarea si completarea OM.F.P. nr. 266/2007 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii la administratiile finantelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene si pentru reglementarea unor aspecte ale activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

Ordin nr. 3470/2009 din 29/12/2009 privind modificarea si completarea O.M.F.P.  nr. 2.401/2009 pentru modificarea si completarea O.M.F.P. nr. 1.074/2006 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii la D.G.F.P. a Municipiului Bucuresti si pentru reglementarea unor aspecte ale activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

Ordin nr. 3469/2009 din 29/12/2009 privind modificarea si completarea O.M.F.P. nr. 2.400/2009 pentru modificarea si completarea O.M.F.P. nr. 753/2006 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili si pentru reglementarea unor aspecte ale activitatii de administrare a marilor contribuabili

        Au fost modificate listele fiind introdusi noi conrtibuabili ce vor intra in administrarea contribuabililor mojlocii sau mari precum si contribuabili care nu vor mai fi in administrarea contribuabililor mari sau mijlocii.

        Actele si documentele emise, comunicate si primite, in perioada 1 august 2009-31 decembrie 2009, in relatie cu activitatea de administrare fiscala a contribuabililor mijlocii raman valabile si produc efectele prevazute de legislatia in vigoare. 

M.O. 925/30.12 - Hotarare nr. 1626/2009 din 29/12/2009 privind structura accizei totale exprimate in echivalent euro pentru 1.000 tigarete

        Incepand cu data de 1 ianuarie 2010, structura accizei totale pentru nivelul accizei la tigarete este de 48,50 euro/1.000 tigarete plus 22% aplicat asupra pretului maxim de vanzare cu amanuntul declarat.

M.O. 921/29.12 - Ordin nr. 16/2009 din 23/12/2009 privind modificarea si completarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aplicabile institutiilor de credit, institutiilor financiare nebancare si Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, aprobate prin Ordinul B.N.R. nr. 13/2008

        Prevederile prezentului ordin sunt aplicabile incepand cu situatiile financiare aferente exercitiului financiar al anului 2009. Prin exceptie, intra in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2010 prevederea potrivit careia comisioanele, impreuna cu costurile de tranzactie aferente trebuie amanate si recunoscute ca o ajustare a veniturilor din dobanzi, fie prin metoda liniara, fie prin metoda dobanzii efective.

M.O. 919/29.12 - Ordonanta de urgenta nr. 114/2009 din 23/12/2009 privind unele masuri financiar-bugetare

        Potrivit modificarilor, prevederile art. 23 din Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor referitoare la elaborarea certificatelor de performanta energetica a cladirii si punerea acestora la dispozitie potentialilor cumparatori sau chiriasi de catre proprietari, in cazul vanzarii sau inchirierii locuintelor unifamiliale si a apartamentelor din blocurile de locuinte, se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2011.

M.O. 918/29.12 - Ordin nr. 675/2009 din 18/12/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind fabricarea, natura si calitatea materiilor prime, ambalarea, etichetarea si comercializarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare

         In vederea asigurarii si verificarii trasabilitatii materiilor prime utilizate, a aromatizantilor si altor aditivi alimentari utilizati, conform prevederilor normelor tehnice, producatorii de bauturi alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, vor infiinta si vor completa un registru special de evidenta, vizat si verificat de catre inspectiile tehnice in agricultura din cadrul directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene si a municipiului Bucuresti, al carui model este prevazut in anexa la normele tehnice.

         Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de catre producatori conduce la retragerea licentei si interzicerea producerii, imbutelierii si comercializarii bauturilor alcoolice fermentate nedistilate.

M.O. 916/28.12 - Ordin nr. 70/2009 din 16/12/2009 pentru aprobarea Regulamentului nr. 9/2009 privind supravegherea punerii in aplicare a sanctiunilor internationale pe piata de capital

M.O. 915/28.12 - Ordin nr. 3419/2009 din 21/12/2009 privind modificarea si completarea Instructiunilor de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adaugata pentru operatiunile prevazute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) si art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.222/2006

         Justificarea scutirilor prevazute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) si art. 1441 din Codul fiscal se face de catre persoana impozabila care poate avea calitatea de furnizor/prestator sau, dupa caz, de beneficiar. Scutirea de taxa pe valoarea adaugata se aplica numai in situatia in care locul operatiunii se considera a fi in Romania, conform prevederilor art. 132 si 133 din Codul fiscal. In cazul serviciilor pentru care ar fi aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, daca nu se pot prezenta dovezi din care sa rezulte ca beneficiarul este o persoana impozabila, se aplica regulile prevazute la art. 133 alin. (3)-(6) din Codul fiscal pentru stabilirea locului prestarii serviciilor, iar daca, potrivit acestor reguli, locul prestarii este in Romania, prestatorul poate aplica o scutire de TVA prevazuta de Codul fiscal, in conditiile justificarii acesteia conform prezentelor instructiuni, in caz contrar operatiunea fiind taxabila.

        Prezentul ordin intra in vigoare la 1 ianuarie 2010.

M.O. 915/28.12 - Ordin nr. 3418/2009 din 21/12/2009 privind modificarea Normelor de aplicare a scutirilor de taxa pe valoarea adaugata pentru traficul international de bunuri, prevazute la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.218/2006

        Prezentul Ordin aduce o serie de precizari privind modul de justificare a scutirilor de TVA prevazute la art. 144 alin. (1) din Codul fiscal cu privire la livrarile de bunuri ce urmeaza sa fie plasate in regim vamal de admitere temporara, sa fie prezentate organelor vamale in vederea vamuirii, sa fie introduse intr-o zona libera sau in regim de antrepozit vamal, sa fie plasate in regim de perfectionare activa.

M.O. 914/28.12 - Ordin nr. 3417/2009 din 21/12/2009 pentru aprobarea Instructiunilor de aplicare a masurilor de simplificare in domeniul taxei pe valoarea adaugata privind operatiunile pluripartite din Comunitate, legate de lucrari asupra bunurilor mobile corporale, si a Instructiunilor de aplicare a masurilor de simplificare in domeniul taxei pe valoarea adaugata privind retururile de bunuri in spatiul comunitar si tratamentul fiscal al reparatiilor efectuate in perioada de garantie si postgarantie

         Instructiunile aduc exemplificari privind aplicarea in practica a masurilor de simplificare in domeniul TVA aferente operatiunilor pluripartite in cazul lucrarilor asupra bunurilor mobile corporale fiind prezentate mai multe spete si modul de tratare al acestora din punct de vedere al TVA.

        De asemenea, sunt aduse exemplificari privind aplicarea in practica a masurilor de simplificare in domeniul TVA pentru achizitiile/livrarile intracomunitare de bunuri in cazul retururilor de bunuri, al refuzurilor calitative precum si in cazul reparatiilor in perioada de garantie sau in perioada postgarantie. 

        Prezentul ordin intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2010.

M.O. 914/28.12 - Ordin nr. 3421/2009 din 21/12/2009 pentru prorogarea termenului prevazut de O.M.F.P. nr. 2.235/2006 privind suspendarea si modificarea unor ordine ale ministrului finantelor publice in domeniul administrarii fiscale

        Se prelungeste pana la data de 31 decembrie 2010 suspendarea aplicarii O.M.F.P. nr. 1870/2004 pentru aprobarea Instructiunilor de completare a numarului de evidenta a platii precum si a art. V din O.M.F.P. nr. 1521/2005 pentru completarea continutului declaratiilor fiscale si utilizarea formularului "Ordin de plata pentru Trezoreria Statului" (OPT) pentru declararea obligatiilor de plata la bugetul general consolidat.

M.O. 913/24.12 - Decizie nr. 135/2009 din 04/12/2009 pentru modificarea si completarea Instructiunilor pentru aplicarea in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala in raport cu lucratorii salariati si cu familiile acestora care se deplaseaza in cadrul Comunitatii si a Regulamentului (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1.408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala in raport cu salariatii si cu membrii familiilor acestora care se deplaseaza in cadrul Comunitatii, aprobate prin Decizia presedintelui Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale nr. 112/2009

M.O. 913/24.12 - Ordin nr. 15/2009 din 22/12/2009 privind intocmirea de catre institutiile de credit, in scop informativ, de situatii financiare anuale individuale conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara

        Pentru exercitiile financiare ale anilor 2009, 2010 si 2011, institutiile de credit vor intocmi, in scop informativ, un set de situatii financiare anuale individuale conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara. Prin derogare de la prevederile anterioare, institutiile de credit care nu au mai intocmit situatii financiare anuale individuale conforme cu IFRS vor intocmi pentru exercitiul financiar al anului 2009 doar bilantul si contul de profit si pierdere, conform acestor standarde, nefiind obligate sa prezinte si date comparative pentru exercitiul financiar al anului 2008.

        Situatiile financiare anuale individuale conforme cu IFRS vor fi auditate potrivit legii si vor fi transmise la B.N.R. in termen de 180 de zile de la incheierea exercitiului financiar.

M.O. 910/24.12 - Decizie nr. 138/2009 din 14/12/2009 pentru publicarea in M.O., Partea I, a Protocolului referitor la Metodologia privind remuneratiile reprezentand drepturi patrimoniale de autor pentru reproducerile pe videograme ale operelor muzicale utilizate in cadrul operelor audiovizuale, altele decat videoclipurile muzicale, concertele si inregistrarile audiovizuale continand biografii ale unor artisti interpreti sau trupe de muzica

        Plata remuneratiilor datorate pentru reproducerea si/sau distribuirea pe teritoriul Romaniei, in cadrul operelor audiovizuale fixate pe videograme, altele decat videoclipurile muzicale, concertele si inregistrarile audiovizuale continand biografii ale unor artisti interpreti sau trupe de muzica, indiferent de tipul de suport, a operelor muzicale din repertoriul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania se face trimestrial, pana la data de 30 a lunii urmatoare trimestrului incheiat. Pentru intarzierile la plata se datoreaza penalitati in cuantum de 0,1% pe zi de intarziere, fara ca valoarea acestor penalitati sa depaseasca valoarea remuneratiilor datorate.

        Utilizatorul are obligatia sa transmita UCMR-ADA, pentru fiecare trimestru incheiat, pana la data de 20 a lunii urmatoare acelui trimestru, un raport intocmit pe propria raspundere cu privire la reproducerile si/sau distribuirile ce fac obiectul prezentei metodologii,

        Prezenta decizie intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2010.

M.O. 908/23.12 - Ordin nr. 23/2009 din 15/12/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind informatiile pe care asiguratorii si intermediarii in asigurari trebuie sa le furnizeze clientilor, precum si alte elemente pe care trebuie sa le cuprinda contractul de asigurare

M.O. 908/23.12 - Ordin nr. 22/2009 din 14/12/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind cota procentuala pentru contributia asiguratorilor la Fondul de protectie a victimelor strazii

     Incepand cu data de 1 ianuarie 2010, contributia asiguratorilor care practica asigurarea RCA la Fondul de protectie a victimelor strazii este stabilita la cota procentuala de 0,3 % din volumul primelor brute incasate pentru aceasta asigurare. Sumele datorate se vireaza pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului expirat.

M.O. 906/23.12 - Ordin nr. 3420/2009 din 21/12/2009 pentru modificarea si completarea unor ordine ale ministrului finantelor publice

      A fost modificat O.M.F.P. nr. 2226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile. Astfel, se face precizarea ca pentru facturile transmise pe cale electronica se vor aplica prevederile art. 155 din Codul fiscal. Totodata, in cazul in care marfa a fost expediata pe aviz, nu mai este necesar ca pe factra sa fie inscris numarul si data avizului de insotire a marfii.

     De asemenea, au fost modificate si Normele privind procedura de acordare a certificatului de amanare de la plata in vama a taxei pe valoarea adaugata si de eliberare a garantiei pentru importurile de bunuri aprobate prin Ordinul 500/2007. Astfel, pana la data de 31 decembrie 2012 inclusiv nu se face plata efectiva la organele vamale de catre persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care au obtinut certificat de amanare de la plata.

      Prezentul Ordin intra in vigoare de la 1 ianuarie 2010.

M.O. 904/23.12 - Ordin nr. 671/2009 din 15/12/2009 privind aprobarea Normelor de completare a Declaratiei statistice Intrastat

       A fost revizuita lista bunurilor excluse din statisticile de comert cu bunuri intre statele membre ale U.E., noua lista intrand in vigoare incepand cu anul 2010.

     A fost modificata si modul de codificare a naturii tranzactiei. Informatii mai detaliate privind selectarea corecta a noilor coduri in vigoare incepand cu anul 2010 sunt prezentate in versiunea 2010 a Manualului pentru furnizorii de informatii statistice Intrastat, partea a II-a, cap. 2, disponibila pe site-ul http://www.intrastat.ro/

M.O. 900/22.12 - Norma nr. 12/2009 din 15/12/2009 pentru modificarea Normei B.N.R. nr. 26/2006 privind raportarea statistica a datelor pentru elaborarea balantei de plati

       Potrivit modificarilor, incepand cu 1 ianuarie 2010, formularele Dispozitie de Plata Externa (DPE) si Dispozitie de Incasare Externa (DIE) se vor depune la banca in termen de 10 zile calendaristice doar pentru platile, respectiv incasarile de la/catre nerezidenti, a caror valoare este mai mare sau egala cu 50.000 euro sau echivalent. Anterior acestei modificari, plafonul pentru care exista obligativitatea depunerii DPE si DIE era de 12.500 euro. 

M.O. 898/22.12 - Ordin nr. 670/2009 din 15/12/2009 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informatiilor statistice de comert intracomunitar cu bunuri in anul 2010

        Pentru anul 2010 pragurile valorice Intrastat sunt de 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri si, respectiv, 300.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri.

      In cursul anului 2010 pot deveni furnizori de date Intrastat si alti operatori economici care realizeaza schimburi intracomunitare de bunuri, a caror valoare cumulata de la inceputul anului depaseste pragurile Intrastat pentru anul 2010. Acesti operatori economici trebuie sa completeze si sa transmita declaratii statistice Intrastat incepand din luna in care valoarea cumulata de la inceputul anului 2010 a expedierilor si/sau a introducerilor intracomunitare de bunuri depaseste pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele doua fluxuri, expedieri si, respectiv, introduceri de bunuri.

M.O. 897/21.12 - Ordin nr. 13/2009 din 15/12/2009 privind raportarea situatiilor referitoare la indicatorul de lichiditate si riscul mare de lichiditate

      Prezentul ordin stabileste forma si continutul formularelor de raportare a situatiilor care se transmit Bancii Nationale a Romaniei de catre institutiile de credit, persoane juridice romane, si sucursalele din Romania ale institutiilor de credit straine precum si frecventa si modalitatile de transmitere a acestor rapoarte.

      Institutiile de credit vor finaliza demersurile necesare in vederea conformarii cu prevederile prezentului ordin in ceea ce priveste completarea formularelor de raportare in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acestuia.

M.O. 894/21.12 - Hotarare nr. 1577/2009 din 16/12/2009 privind stabilirea numarului autorizatiilor de munca ce pot fi eliberate strainilor in anul 2010

      Prezenta hotarare stabileste un numar total de 8.000 de autorizatii de munca ce vor fi eliberate in anul 2010 strainilor ce doresc sa se incadreze in munca sau sa presteze munca in Romania in baza deciziei de detasare a unui angajator persoana juridica straina.

M.O. 892/21.12 - Ordin nr. 3004/2009 din 09/12/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizarii sigiliilor cu un model special in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun

       Sigiliile cu un model special utilizate pentru sigilarea mijloacelor de transport sau a coletelor trebuie atestate printr-un certificat de calitate eliberat in conformitate cu sistemul de clasificare al Organizatiei Internationale pentru Standardizare (ISO). Autorizatia pentru utilizarea sigiliilor cu un model special in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun se acorda principalilor obligati, la cerere.

M.O. 892/21.12 - Ordin nr. 3003/2009 din 09/12/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea utilizarii de proceduri simplificate in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun

       Autorizatiile pentru utilizarea de proceduri simplificate in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun eliberate pana la data intrarii in vigoare a prezentelor norme tehnice isi mentin valabilitatea.

M.O. 892/21.12 - Ordin nr. 3002/2009 din 09/12/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind acordarea statutului de expeditor si/sau destinatar agreat in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun

       Autorizatiile de expeditor agreat si/sau destinatar agreat, eliberate pana la data intrarii in vigoare a prezentelor norme tehnice, isi mentin valabilitatea.

       Periodic, directia judeteana pentru accize si operatiuni vamale/biroul de destinatie pot efectua control ulterior al operatiunilor de tranzit comunitar/comun efectuate de expeditorii agreati si de destinatarii agreati, pentru a se asigura de indeplinirea obligatiilor pe care operatorul economic si le-a asumat la depunerea cererii de autorizare.

M.O. 892/21.12 - Ordin nr. 3001/2009 din 09/12/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea emiterii de titluri de garantie izolata, utilizarii garantiei globale si a dispensei de garantie in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun

        Autorizatiile pentru emiterea de titluri de garantie izolata, utilizarea garantiei globale si a dispensei de garantie in cadrul regimului de tranzit comunitar/comun, emise inainte de data intrarii in vigoare a prezentelor norme tehnice, raman valabile.

M.O. 892/21.12 - Ordin nr. 3000/2009 din 09/12/2009 privind aprobarea Normelor tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit comunitar/comun

      Prezentele norme tehnice stabilesc procedura de acordare, derulare si control al regimului de tranzit comunitar.

M.O. 892/21.12 - Regulament nr. 27/2009 din 15/12/2009 pentru modificarea Regulamentului nr. 9/2008 privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului

      Regulamentul privind cunoasterea clientelei se aplica si institutiilor de plata, persoane juridice romane sau sucursalelor acestor instituii inregistrate in Romania si care sunt inscrise in Registrul special tinut de Banca Nationala a Romaniei.

M.O. 891/18.12 - Ordin nr. 1000/2009 din 09/12/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobandirea calitatii de asigurat, respectiv de asigurat fara plata contributiei, precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 617/2007

       Potrivit modificarilor, contributiile pentru persoanele care se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca, acordat in urma unui accident de munca sau a unei boli profesionale se stabilesc prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra indemnizatiei pentru incapacitate de munca si se suporta de catre angajator ori din fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, constituit in conditiile legii. Anterior, aceste sume se suportau din bugetul asigurarilor sociale de stat.   

       Pentru perioada in care indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca din cauza unui accident de munca sau unor boli profesionale nu se suporta din fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, angajatorul are obligatia de a plati contributia raportat la fondul de salarii pentru salariatii aflati in aceasta situatie.

       Totodata, contributiile pentru persoanele care se afla in concediu pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani si in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani se vor calcula prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra sumei reprezentand indemnizatia pentru cresterea copilului, sumele fiind suportate de la bugetul de stat. Anterior acestor modificari, contributia se calcula prin aplicarea cotei prevazute de lege la suma reprezentand valoarea a doua salarii de baza minime brute pe tara.

M.O. 891/18.12 - Regulament nr. 24/2009 din 15/12/2009 privind lichiditatea institutiilor de credit

       Prezentul regulament reglementeaza, la nivel individual, nivelul minim de lichiditate si se aplica institutiilor de credit, persoane juridice romane, cat si sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit straine.

       Institutiile de credit vor finaliza demersurile necesare in vederea conformarii cu prevederile prezentului regulament in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a acestuia.

M.O. 886/17.12 - Ordin nr. 632/2009 din 15/12/2009 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre operatorii economici care desfasoara activitati de schimb valutar

        Operatorii economici care desfasoara activitati de schimb valutar sunt obligati sa informeze consumatorul in scris, inainte de operatiunea efectiva de schimb valutar, asupra cursului practicat si asupra sumei ce urmeaza a fi inmanata consumatorului, prin completarea unui formular de acceptare a tranzactiei, ce va fi semnat de ambele parti, astfel incat consumatorul sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala. Operatorul economic trebuie sa faca dovada ca a informat in scris consumatorul inainte de efectuarea tranzactiei printr-un formular de acceptare a tranzactiei ce va fi intocmit atat in limba romana, cat si in limba engleza, in doua exemplare, un exemplar pentru consumator, iar celalalt pentru operatorul economic. Consumatorul, dupa ce verifica daca formularul este completat in mod corect, il semneaza, pastrand totodata un exemplar al acestuia. Orice tranzactie de schimb valutar va putea fi efectuata numai dupa completarea acestui formular.

         Consumatorul, in cazul in care constanta neconcordante intre cursul valutar afisat si cel mentionat in formularul de acceptare a tranzactiei sau pe bonul fiscal, are dreptul de a solicita, in scris, in cel mult 24 de ore, anularea tranzactiei.

       Prezentul ordin intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

M.O. 886/17.12 - Ordin nr. 631/2009 din 15/12/2009 privind modificarea art. 4 din Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 165/2007 pentru aprobarea Registrului de evidenta a operatiunilor de procesare a diamantelor brute si a Raportului anual privind operatiunile cu diamante brute

       Persoanele fizice si persoanele juridice care efectueaza operatiuni cu diamante brute, trebuie sa depuna un raport referitor la intreaga activitate proprie cu diamante brute si diamante prelucrate, sortate sau procesate. Acest formular se depune la sediul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor insotit obligatoriu de o copie a registrului/registrelor intocmit/intocmite pentru anul aferent perioadei de raportare. Termenul de depunere a raportului este pana la 31 martie a fiecarui an pentru anul calendaristic precedent.

M.O. 876/16.12 - Ordin nr. 1599/2009 din 22/10/2009 privind aprobarea Instructiunilor de completare a documentului administrativ de insotire in format electronic (e-DAI) utilizand aplicatia EMCS-RO de control al miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv de accize

        EMCS-RO este aplicatia de control al miscarilor cu produse accizabile in regim suspensiv de accize, bazata pe transmiterea electronica a datelor, structurate in conformitate cu standardele agreate ale mesajelor. Aceste mesaje nu inlocuiesc documentele pe suport hartie si formalitatile care se efectueaza conform art. 187 alin. (2) si (3) din Codul fiscal. Neindeplinirea obligatiilor privind emiterea, transmiterea, inchiderea unui DAI/e-DAI atat pe suport hartie, cat si informatic atrage aplicarea masurilor legale care se impun, potrivit Codului fiscal si, respectiv, Codului de procedura fiscala.

M.O. 875/15.12 - Regulament nr. 23/2009 din 07/12/2009 privind comisioanele practicate de Banca Nationala a Romaniei pentru serviciile aferente conturilor curente in lei deschise in evidentele sale

M.O. 873/15.12 - Ordin nr. 1731/2009 din 08/12/2009 privind inscrierea pe documente a numarului de inregistrare ca operator de date cu caracter personal

        Numarul de inregistrare "759", atribuit A.N.A.F., in calitate de operator de date cu caracter personal, se va inscrie pe documentele editate sau tiparite de A.N.A.F. si de unitatile sale teritoriale, prin care datele cu caracter personal privind contribuabilii persoane fizice sunt colectate, stocate sau dezvaluite.

M.O. 872/15.12 - Republicare (1) - Regulament nr. 7/2006 din 27/03/2006 privind veniturile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare

M.O. 870/14.12 - Lege nr. 383/2009 din 10/12/2009 pentru modificarea art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing

        Potrivit modificarilor, in contractele de leasing trebuie trecuta valoarea exacta a sumelor ratelor lunare de leasing si data exacta de plata a acestora.

M.O. 870/14.12 - Lege nr. 381/2009 din 10/12/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc

M.O. 866/11.12 - Hotarare nr. 1518/2009 din 02/12/2009 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 448/2005 privind deseurile de echipamente electrice si electronice si a Hotararii Guvernului nr. 992/2005 privind limitarea utilizarii anumitor substante periculoase in echipamentele electrice si electronice

        Potrivit modificarilor, prin producator care intra sub incidenta prevederilor H.G. 448/2005 privind deseurile de echipamente electrice si electornice se intelege si orice persoana fizica sau juridica care importa ori exporta, cu titlu profesional, EEE din ori in Romania sau un alt stat membru al Uniunii Europene.

M.O. 862/10.12 - Hotarare nr. 180/2009 din 24/07/2009 pentru modificarea Regulamentului privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile, aprobat prin Hotararea Consiliului superior al Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania nr. 08/91/2008

M.O. 854/09.12 - Norma nr. 11/2009 din 25/11/2009 pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 63/2002 privind statisticile referitoare la ratele dobanzilor practicate de institutiile financiare monetare pentru depozitele constituite de gospodarii si societati nefinanciare si creditele acordate acestora (BCE/2001/18)

       Prima raportare in conformitate cu prezenta norma va cuprinde datele pentru luna iunie 2010, data de la care se abroga prevederile Normei B.N.R. nr. 14/2006 privind statistica ratelor dobanzii practicate de institutiile de credit.

M.O. 847/08.12 - Ordin nr. 11/2009 din 20/11/2009 privind modificarea si completarea Ordinului B.N.R. nr. 14/2008 pentru aprobarea Modelelor raportarilor periodice cuprinzand informatiile statistice de natura financiar-contabila si a normelor metodologice privind intocmirea si utilizarea acestora, aplicabile sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din alte state membre

       Prevederile prezentului ordin se aplica incepand cu raportarile periodice cuprinzand informatiile statistice de natura financiar-contabila intocmite pentru data de 31 decembrie 2009.

       Potrivit modificarilor, in cazul in care informatiile prezentate in raportarile periodice inregistreaza modificari in perioada cuprinsa intre data incheierii exercitiului financiar si data depunerii la B.N.R. a informatiilor referitoare la activitatea proprie, sucursalele vor retransmite/depune respectivele raportari in termen de 130 de zile de la incheierea exercitiului financiar, fata de 150 de zile cum era prevazut anterior.

M.O. 847/08.12 - Ordin nr. 10/2009 din 20/11/2009 pentru modificarea si completarea Ordinului B.N.R. nr. 6/2007 privind situatiile financiare consolidate conforme cu Standardele Internationale de Raportare Financiara, solicitate institutiilor de credit in scopuri de supraveghere prudentiala

       Situatiile financiare consolidate FINREP intocmite pentru sfarsitul exercitiului financiar se transmit Bancii Nationale a Romaniei, atat electronic, cat si letric, pana la data de 15 mai a exercitiului financiar urmator. Prevederile prezentului ordin se aplica incepand cu situatiile financiare consolidate FINREP intocmite pentru data de 31 decembrie 2009. In plus, situatiile financiare consolidate FINREP intocmite pentru data de 31 decembrie 2009 va trebui sa fie insotite si de informatii comparative pentru data de 31 decembrie 2008, aferente situatiilor financiare consolidate FINREP ale caror modele au fost introduse, respectiv modificate si completate prin prezentul ordin.

M.O. 847/08.12 - Ordin nr. 969/2009 din 20/11/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind inregistrarea in patrimoniu a cardurilor europene de asigurari sociale de sanatate la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al caselor de asigurari de sanatate

M.O. 843/07.12 - Hotarare nr. 30/2009 din 20/11/2009 pentru aprobarea Normei nr. 22/2009 privind aderarea si evidenta participantilor la fondurile de pensii administrate privat

M.O. 843/07.12 - Hotarare nr. 29/2009 din 20/11/2009 pentru aprobarea Normei nr. 21/2009 pentru modificarea si completarea Normei nr. 11/2008 privind colectarea contributiilor individuale ale participantilor la fondurile de pensii administrate privat

      Prezenta norma reglementeaza colectarea contributiilor participantilor la fondurile de pensii administrate privat, prelucrarea declaratiilor nominale, declaratiilor si contractelor de asigurare, calculul, evidenta, virarea si regularizarea contributiilor individuale catre fondurile de pensii si transmiterea informatiilor intre entitatile implicate in procesul de colectare si virare a contributiilor la fondurile de pensii.

      Potrivit modificarilor, cota de contributie la fondul de pensii administrat privat se va stabili prin lege, astfel fiind anulata prevederea potrivit careia in termen de 8 ani de la inceperea activitatii de colectare, cota de contributie ar fi fost majorata la inceputul fiecarui an cu cate 0,5 puncte procentuale.

M.O. 843/07.12 - Ordin nr. 9/2009 din 20/11/2009 pentru modificarea si completarea Ordinului B.N.R. nr. 13/2007 privind situatiile financiare FINREP la nivel individual, aplicabile institutiilor de credit

M.O. 843/07.12 - Ordin nr. 1648/2009 din 02/12/2009 pentru modificarea si completarea Metodologiei de calcul al contributiilor si taxelor datorate la Fondul pentru mediu, aprobata prin Ordinul ministrului mediului si gospodaririi apelor nr. 578/2006

M.O.  829/02.12 - Circulara nr. 45/2009 din 02/12/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna decembrie 2009 - este de 8,00% pe an.

M.O. 820/27.11 - Hotarare nr. 1456/2009 din 25/11/2009 pentru modificarea alin. (6) al art. 2 din H.G. nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de munca a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001

      S-a prelungit termenul-limita de predare a carnetelor de munca de catre persoanele fizice si juridice pentru activitatea de preluare a datelor pana la data de 30 septembrie 2010, fata de 30 noiembrie 2009 asa cum era prevazut anterior.

M.O. 812/27.11 - Ordin nr. 21/2009 din 19/11/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule

      Prevederile prezentului ordin se aplica pentru politele de asigurare RCA emise de la data publicarii acestuia.

M.O. 810/26.11 - Hotarare nr. 10/2009 din 16/11/2009 privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al Romaniei, partile I-VII

M.O. 807/26.11 - Ordin nr. 1665/2009 din 17/11/2009 pentru completarea Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 2.311/2007 privind conditiile de delegare a competentei de efectuare a inspectiei fiscale altui organ de inspectie fiscala

M.O. 805/25.11 - Lege nr. 367/2009 din 20/11/2009 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

      Potrivit modificarilor, tuica si rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodariilor individuale, în limita unei cantitati echivalente de cel mult 250 litri de produs pentru fiecare gospodarie individuala/an, cu concentratia alcoolica de 100% în volum, sunt exceptate de la plata accizelor.

M.O. 800/24.11 - Lege nr. 363/2009 din 20/11/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 92/2009 pentru amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare

      Prin legea de aprobare a OUG 92/2009 a fost abrogata conditia referitoare la faptul ca puteau solicita amanarea la plata a datoriilor doar agentii economici care nu înregistrau obligatii fiscale restante la 30 septembrie 2008.  Astfel, potrivit formei adoptate prin prezenta lege, pot beneficia de amanarea la plata a obligatiilor fiscale toti contribuabilii care solicita acest lucru.

      Totodata, au fost modificate dispozitiile referitoare la garantiile constituite de contribuabili, în sensul ca acestea nu trebuie sa mai acopere sumele amanate la plata precum si majorarile de întarziere datorate pe perioada amanarii la plata, ci vor reprezenta

  • 20% din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada amanarii la plata daca amanarea se acorda pe o perioada de pana la 3 luni, inclusiv;
  • 40% din suma amanata la plata si dobanzile datorate pe perioada amanarii la plata daca amanarea se acorda pe o perioada mai mare de 3 luni.

       De asemenea, pentru a spori sansele mentinerii amanarii s-a oferit posibilitatea contribuabililor de a achita obligatiile fiscale curente în cel mult 30 de zile de la scadenta, dar nu mai tarziu de 20 decembrie a anului fiscal. Prevederea initiala era mult mai rigida, în sensul ca obliga contribuabilii la plata la scadenta a obligatiilor fiscale curente pentru ca amanarea la plata acordata sa-si mentina valabilitatea.  

       In plus, pe perioada amanarii la plata, contribuabilii vor datora dobanzi al caror nivel va fi de 0,05% pentru fiecare zi de întarziere fata de nivelul de 0,1% al majorarii de întarziere prevazut initial în ordonanta de urgenta. Suma totala a dobanzilor de 0,05%, comunicata contribuabililor prin decizia de amanare la plata, se va achita la sfarsitul perioadei de amanare împreuna cu suma totala a obligatiilor fiscale amanate la plata. Nerespectarea conditiilor de mentinere a valabilitatii amanarii la plata acordata sau neplata obligatiilor la termenul stabilit în decizia de amanare la plata vor conduce la recalcularea majorarilor de întarziere cu cota de 0,1% pentru fiecare zi de întarziere. 

        Pentru amanarile la plata în derulare la data intrarii în vigoare a prezentei legi, valoarea garantiilor se va ajusta pana la nivelul prevazut de lege.

M.O. 800/24.11 - Hotarare nr. 1324/2009 din 04/11/2009 privind organizarea si functionarea Garzii Financiare

M.O. 800/24.11 - Lege nr. 360/2009 din 20/11/2009 pentru modificarea lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

        Potrivit modificarilor, persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiaza de scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizatii de natura salariala si pensii.

M.O. 798/23.11 - Decizie nr. 1258/2009 din 08/10/2009 referitoare la admiterea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice

M.O. 797/23.11 - Ordin nr. 2032/2009 din 16/11/2009 pentru aprobarea Procedurii privind modul de evidenta si raportare a datelor referitoare la baterii si acumulatori si la deseurile de baterii si acumulatori

        Prezenta procedura stabileste forma si continutul rapoartelor ce trebuie depuse de catre producatorii de baterii si acumulatori si de catre organizatiile colective autorizate sa preia responsabilitatea colectarii deseurilor de baterii si acumulatori. Aceste rapoarte trebuie depuse pana cel tarziu 28 februarie a anului urmator celui in care s-a obtinut autorizarea.  

          Producatorii care transfera unei organizatii colective responsabilitatea privind realizarea obiectivelor anuale de colectare, valorificare si reciclare a deseurilor de baterii si acumulatori au obligatia de a transmite Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului copia contractului/contractelor de transfer de responsabilitate, în termen de 10 zile de la semnarea contractului. Orice modificare survenita fata de informatiile transmise va fi anuntata agentiei în termen de 30 de zile de la aparitia acesteia

M.O. 797/23.11 - Ordin nr. 839/2009 din 12/10/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii

M.O. 792/19.11 - Ordin nr. 1673/2009 din 18/11/2009 privind modificarea si completarea Procedurii si conditiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializeaza în sistem angro sau en detail produsele energetice prevazute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobata prin Ordinul presedintelui A.N.A.F. nr. 1.378/2009

M.O. 783/17.11 - Ordin nr. 2800/2009 din 11/11/2009 pentru modificarea Normelor de autorizare a regimurilor vamale economice, aprobate prin Ordinul vicepresedintelui A.N.A.F. nr. 7.789/2007

        Potrivit modificarilor, autoritatea vamala poate decide revocarea autorizatiei privind regimul economic atunci cand nu se desfasoara activitate economica de depozitare pe o perioada neîntrerupta de un an calendaristic.

M.O. 780/16.11 - Norma nr. 19/2009 din 05/11/2009 pentru modificarea si completarea Normei nr. 11/2007 privind auditorul financiar pentru fondurile de pensii administrate privat si administratorii acestora

M.O. 779/13.11 - Lege nr. 331/2009 din 11/11/2009 privind modificarea lit. e) a alin. (1) al art. 276 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

     Potrivit modificarilor, primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoana identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 100.000 lei. Anterior, amenda era cuprinsa intre 1.500 si 2.000 lei.

M.O. 779/13.11 - Lege nr. 343/2009 din 11/11/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 200/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

      Prin OUG 200/2008 au fost introduse stimulente fiscale la calculul profitului impozabil, pentru activitatile de cercetare-dezvoltare care se pot acorda fie ca o deducere suplimentara la calculul profitului impozabil in proportie de 20% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activitati fie prin aplicarea metodei de amortizare accelerata si in cazul aparaturii si echipamentelor destinate activitatilor de cercetare-dezvoltare. Normele de aplicare ale acestor prevederi urmeaza sa fie aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice si al ministrului educatiei, cercetarii si inovarii.  

      Aceasta ordonanta prevedea si scutirea de impozit a dividendelor reinvestite. Astfel, dividendele reinvestite incepând cu 2009, in scopul pastrarii si cresterii de noi locuri de munca pentru dezvoltarea activitatii persoanelor juridice române distribuitoare de dividende, conform obiectului de activitate al acestora inscris la Oficiul National al Registrului Comertului, sunt scutite de la plata impozitului pe dividende.

      Sunt scutite de la plata impozitului pe dividende si dividendele investite in capitalul social al altei persoane juridice române, in scopul crearii de noi locuri de munca, pentru dezvoltarea activitatii acesteia, conform obiectului de activitate inscris la Oficiul National al Registrului Comertului.

      Pentru aplicarea acestor scutiri insa, trebuia aprobata prin ordin al ministrului economiei si finantelor si al presedintelui ANAF procedura de aplicare a acestor prevederi. Insa, pana la data aprobarii Ordonantei nu s-a publicat nici un Ordin in acest sens.

      Potrivit modificarilor, incepând cu anul 2010, pot beneficia de accize specifice reduse si producatorii de bere care detin instalatii de fabricatie cu o capacitate nominala ce depaseste 200.000 hl/an, estimeaza o productie anuala sub cantitatea de 200.000 hl/an si care indeplinesc cerintele prevazute OUG 200/2008, cu conditia instiintarii autoritatii fiscale competente conform prevederilor din norme.

M.O. 778/13.11 - Lege nr. 341/2009 din 11/11/2009 pentru completarea art. 5 din O.U.G. nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului

      Potrivit modificarilor, in cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de concediul si de indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, iar celalalt parinte nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea indemnizatiei, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze de concediul si de indemnizatia parintelui decedat.

M.O. 777/13.11 - Republicare (1) - Lege nr. 290/2004 din 24/06/2004 privind cazierul judiciar

M.O. 774/12.11 - Norma nr. 20/2009 din 05/11/2009 pentru completarea Normei nr. 8/2006 privind auditorul financiar pentru fondurile de pensii facultative

      Administratorul si auditorul financiar incheie un contract de audit, pentru activitatea de auditare a situatiilor financiare anuale ale fondului de pensii facultative pana la data de 31 octombrie a anului in curs, astfel incat sa intre in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie a anului urmator, fara ca durata contractului sa depaseasca perioada prevazuta de lege. Pretul contractului se stabileste in lei si este interzisa modificarea acestuia in cursul unui an calendaristic, incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei norme.

M.O. 772/12.11 - Republicare (1) - Lege nr. 346/2002 din 05/06/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale

M.O. 772/12.11 - Ordin nr. 2754/2009 din 30/10/2009 pentru implementarea Amendamentului nr. 28 la Conventia vamala relativa la transportul international al marfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Conventia TIR), intocmita la Geneva la 14 noiembrie 1975

M.O. 766/10.11 - Norma nr. 9/2009 din 21/10/2009 pentru modificarea Normei B.N.R. nr. 15/2006 privind transmiterea indicatorilor primari prin intermediul Sistemului informatic de raportare catre B.N.R.

M.O. 764/10.11 - Ordin nr. 2943/2009 din 22/10/2009 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului economiei si finantelor nr. 260/2007 privind aprobarea modelului si continutului formularisticii necesare pentru solicitarea si comunicarea datelor inscrise in cazierul fiscal

        Au fost introduse noi formulare pentru inscrierea faptelor in cazierul fiscal, astfel:

  • 505 «Fisa de inscriere in cazierul fiscal a atragerii raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent», cod MFP 14.13.43.15/3;
  • 506 «Fisa de inscriere in cazierul fiscal privind inactivitatea fiscala», cod MFP 14.13.43.15/4;
  • 507 «Fisa de actualizare a inscrierilor in cazierul fiscal privind atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent», cod MFP 14.13.43.15/5;
  • 508 «Fisa de actualizare a inscrierilor in cazierul fiscal privind inactivitatea fiscala», cod MFP 14.13.43.15/6."

       Totodata este prezentata si procedura si termenele de inscriere in cazierul fiscal a faptelor mentionate anterior.

        Astfel, in situatia in care atragerea raspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent s-a dispus prin decizia privind angajarea raspunderii solidare, ca act administrativ fiscal, fisele de inscriere in cazierul fiscal se intocmesc de compartimentul cu atributii de executare silita din cadrul organului fiscal competent in administrarea fiscala a persoanelor pentru care a fost stabilita raspunderea solidara.

        In acest caz, fisele de inscriere in cazierul fiscal se intocmesc in termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de exercitare a caii de atac in cazul in care contribuabilul nu ataca decizia organelor fiscale, sau in termen de 5 zile de la data emiterii deciziei de respingere a contestatiei, in cazul in care hotararea este atacata.

          Inscrierea in cazierul fiscal a starii de inactivitate fiscala pentru persoanele juridice declarate inactive se face in termen de 5 zile de la publicarea unui ordin al presedintelui  A.N.A.F. pentru aprobarea listei contribuabililor declarati inactivi.

          Fisele de inscriere in cazierul fiscal al reprezentantilor legali ai persoanelor juridice declarate inactive fiscal se intocmesc de catre compartimentul cu atributii in gestionarea Registrului contribuabililor, in termen de 5 zile de la primirea datelor de identificare a acestor reprezentanti legali Oficiului National al Registrului Comertului.

M.O. 766/10.11 - Ordin nr. 3055/2009 din 29/10/2009 pentru aprobarea Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene

       Prezentul ordin intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2010.

       Cele mai importante modificari aduse reglementarilor contabile in vigoare sunt:

  • efectuarea lunara a evaluarii elementelor monetare in valuta, precum si a creantelor si datoriilor, exprimate in lei, a caror decontare se face in functie de cursul unei valute, cu recunoasterea in contabilitate a diferentelor inregistrate;
  • corectarea pe seama rezultatului reportat numai a erorilor semnificative aferente exercitiilor financiare precedente;
  • contabilizarea contractelor de leasing financiar, in conditiile in care numai anumite categorii de entitati pot avea calitatea de locator;
  • tratamentul reducerilor comerciale acordate, respectiv primite;
  • aplicarea in contabilitate a principiului prevalentei economicului asupra juridicului de catre toate categoriile de entitati.

         Cele mai importante completari aduse reglementarilor contabile in vigoare sunt:

  • transpunerea prevederilor Directivei 2009/49/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 18 iunie 2009 de modificare a Directivelor 78/660/CEE si 83/349/CEE ale Consiliului in ceea ce priveste anumite cerinte de prezentare a informatiilor impuse societatilor comerciale mijlocii si obligatia de a intocmi conturi consolidate;
  • precizarea utilizatorilor situatiilor financiare anuale care sunt situatii financiare cu scop general;
  • enumerarea caracteristicilor calitative ale situatiilor financiare;
  • tratamentul schimbarii de metode contabile si diferenta intre modificarea acestora si modificarea estimarilor contabile;
  • contabilizarea schimbului de active;
  • mentionarea expresa a unor elemente care influenteaza costul de achizitie;
  • elemente legate de costurile indatorarii;
  • evaluarea efectuata la incheierea exercitiului financiar;
  • factorii care indica deprecierea imobilizarilor corporale si necorporale;
  • conditiile de recunoastere ca imobilizari a cheltuielilor de explorare si evaluare a resurselor miniere;
  • contabilizarea distincta a imobilizarilor corporale si a stocurilor cumparate, pentru care s-au transferat riscurile si beneficiile aferente, dar care sunt in curs de aprovizionare;
  • conditiile de revizuire a duratei de amortizare a imobilizarilor;
  • instrumentele financiare;
  • modificarea destinatiei activelor detinute;
  • tratamentul depozitelor bancare constituite in valuta;
  • recunoasterea primelor reprezentand participarea la profit, acordate potrivit legii, a beneficiilor sub forma actiunilor proprii ale entitatii sau a altor instrumente de capitaluri proprii acordate angajatilor, contributiei unitatii la schemele de pensii facultative si la primele de asigurare voluntara de sanatate si a platilor anticipate in contul impozitului pe profit, determinate potrivit legii;
  • actualizarea provizioanelor;
  • aplicarea conceptului financiar de capital, la elaborarea situatiilor financiare;
  • tratamentul contabil al bunurilor de natura patrimoniului public, primite in administrare, respectiv cedate, programelor de fidelizare a clientilor, cheltuielilor ocazionate de realizarea instalatiilor in vederea asigurarii utilitatilor;
  • controlul intern al entitatii;
  • intocmirea situatiei fluxurilor de trezorerie.

M.O. 761/09.11 - Lege nr. 329/2009 din 05/11/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International

      Pe langa modificarea unor acte normative, prezenta Lege aduce o completare si Codului fiscal, fiind introdus un nou articol care prevede scutirea de impozit a profitului reinvestit.

      Astfel, potrivit legii, profitul investit in productia si/sau achizitia de echipamente tehnologice (masini, utilaje si instalatii de lucru), astfel cum sunt prevazute in subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, folosite in scopul obtinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit. 

        Profitul investit reprezinta soldul contului de profit si pierdere, mai exact profitul contabil cumulat de la inceputul anului si care este utilizat in anul efectuarii investitiei. Scutirea de impozit se acorda in limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectiva.

        Pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2009, pentru aplicarea acestei facilitati va fi luat in considerare profitul contabil inregistrat incepand cu data de 1 octombrie 2009 si investit in activele mentionate anterior, produse si/sau achizitionate dupa aceasta data.

      Pentru contribuabilii care au obligatia de a plati impozit pe profit trimestrial, in situatia in care se efectueaza investitii in trimestrele anterioare, din profitul contabil cumulat de la inceputul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea.

       In cazul contribuabililor care au fost platitori de impozi pe venit si care devin platitori de impozit pe profit in cursul anului, pentru aplicarea facilitatii se va lua in considerare profitul contabil cumulat de la inceputul anului investit in activele mentionate anterior, produse si/sau achizitionate incepand cu trimestrul in care acestia au devenit platitori de impozit pe profit. Si in cazul acestor contribuabili, pentru anul 2009 profitul contabil luat in considerare la aplicarea facilitatii va fi cel inregistrat dupa data de 1 octombrie 2009.

        Scutirea se va calcula trimestrial sau anual, dupa caz, iar suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit va fi repartizata cu prioritate pentru constituirea rezervelor pana la concurenta profitului contabil inregistrat la sfarsitul exercitiului financiar. In cazul in care la sfarsitul exercitiului financiar se va realiza pierdere contabila nu se va efectua regularizarea profitului investit, contribuabilul nefiind obligat sa repartizeze suma profitului investit pentru constituirea rezervelor.

        Pentru activele care se realizeaza pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acorda pentru lucrarile realizate efectiv, in baza unor situatii partiale de lucrari, pentru investitiile puse in functiune partial in anul respectiv.

           Scutirea de impozit se aplica doar pentru activele considerate noi, in acest sens intelegandu-se ca nu au fost utilizate anterior intrarii in vigoare a prezentelor prevederi.

        Contribuabilii care beneficiaza de aceste facilitati au obligatia sa pastreze in patrimoniu activele respective cel putin o perioada egala cu jumatate din durata lor normala de functionare, stabilita potrivit Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe. In cazul nerespectarii acestei conditii, pentru sumele respective se recalculeaza impozitul pe profit si se stabilesc majorari de intarziere, de la data aplicarii facilitatii, potrivit legii. Nu intra sub incidenta acestor prevederi activele transferate in cadrul operatiunilor de reorganizare in cazul in care societatea beneficiara preia rezerva aferenta profitului scutit, asumandu-si astfel drepturile si obligatiile societatii cedente, precum si activele instrainate in cadrul procedurii de lichidare/faliment, potrivit legii.

           In cazul in care, ca urmare a aplicarii acestei facilitati, impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, contribuabilii vor fi obligati la plata impozitului minim in conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal. Totodata, valoarea fiscala, respectiv valoarea de intrare a activelor pentru care s-a beneficiat de scutire la impozit va fi determinata prin scaderea din valoarea de productie si/sau de achizitie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevazuta de prezenta lege. 

         De asemenea, contribuabilii care aplica prevederile prezentului articol nu pot beneficia de rambursaea profitului reinvestit prevazuta la art. 261 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile si completarile ulterioare.

        Aceasta facilitate fiscala se va putea aplica pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.

M.O. 760/09.11 - Hotarare nr. 26/2009 din 28/10/2009 pentru aprobarea Normei nr. 18/2009 privind operatiunile de incasari si plati efectuate prin conturile fondului de pensii facultative

      Prezenta norma se aplica de catre fondurile de pensii facultative, administratorii de fonduri de pensii facultative si depozitarii fondurilor de pensii facultative si stabileste metodologia operatiunilor de incasari si plati efectuate prin conturile bancare ale fondului. Aceste norme vor intra in vigoare in 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

M.O. 757/05.11 - Ordin nr. 1607/2009 din 26/10/2009 pentru modificarea si completarea Ordinului presedintelui A.N.A.F. nr. 101/2008 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa

       Prezentul Ordin modifica formularul declaratiei 101 "Declaratie privind impozitul pe profit" si instructiunile  de completare a acestuia prin introducerea unor prevederi privind modul de declarare a impozitului minim daorat. Noul formular va fi folosit incepand cu declararea obligatiilor anuale aferente anului fiscal 2009.

        Declaratia privind impozitul pe profit se completeaza si se depune anual de catre platitorii de impozit pe profit pana la data de 25 aprilie inclusiv a anului urmator. Contribuabilii care definitiveaza pana la data de 25 februarie inchiderea exercitiului financiar anterior, organizatiile nonprofit, precum si contribuabilii care obtin venituri majoritare din cultura cerealelor si a plantelor tehnice, din pomicultura si viticultura au obligatia sa completeze si sa depuna declaratia privind impozitul pe profit pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul. In cazul in care inchiderea exercitiului financiar anterior este definitivata pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui de raportare contribuabilii depun declaratia anuala de impozit pe profit fara a depune formularul 100 pentru impozitul pe profit pentru trimestrul IV al anului de raportare.

      In cazul asocierilor fara personalitate juridica, pentru impozitul pe profit datorat de catre contribuabilii prevazuti la art. 13 lit. c) si e) din Codul fiscal, si retinut de persoana juridica responsabila nu se completeaza si nu se depune declaratia anuala de impozit pe profit.

      Contribuabilii care inceteaza sa existe in cursul anului fiscal au obligatia sa completeze si sa depuna declaratia privind impozitul pe profit pana la data depunerii situatiilor financiare la registrul comertului.

M.O. 750/04.11 - Ordin nr. 570/2009 din 23/10/2009 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice

M.O. 742/02.11 - Circulara nr. 40/2009 din 02/11/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna noiembrie 2009 - este de 8,00% pe an.

M.O. 737/29.10 - Ordin nr. 55/2009 din 21/10/2009 privind aprobarea Instructiunii nr. 5/2009 pentru modificarea si completarea Instructiunii nr. 11/2005 privind inregistrarea grupurilor la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare

M.O. 736/29.10 - Regulament nr. 7/2009 din 21/10/2009 pentru modificarea Regulamentului nr. 7/2006 privind veniturile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare

M.O. 735/29.10 - Regulament nr. 21/2009 din 23/10/2009 privind institutiile de plata

      Prezentul regulament se aplica institutiilor de plata, persoane juridice romane si stabileste regulile privind infiintarea si derularea activitatii institutiilor de plata, precum si privind supravegherea prudentiala a acestora si reglementeaza:

  • cerintele si documentatia ce trebuie prezentata BNR in vederea autorizarii functionarii institutiilor de plata;
  • procedura de notificare a BNR in vederea prestarii de servicii de plata prin intermediul unui agent;
  • metodologia de calcul al nivelului minim si componenta fondurilor proprii;
  • masurile de protejare a fondurilor primite pentru executarea operatiunilor de plata;
  • procedura de notificare a BNR asupra modificarilor intervenite in situatia institutiilor de plata; si
  • cerintele de raportare.

       Acest regulament intra in vigoare la 1 noiembrie 2009.

M.O. 724/27.10 - Ordin nr. 2941/2009 din 22/10/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare trimestriale ale institutiilor publice, precum si a unor raportari financiare lunare in anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 629/2009

M.O. 713/22.10 - Lege nr. 324/2009 din 20/10/2009 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 46/2009 privind imbunatatirea procedurilor fiscale si diminuarea evaziunii fiscale

       Potrivit prezentei legi, debitorii care au beneficiat de inlesniri la plata obligatiilor fiscale restante acordate in baza reglementarilor legale in materie beneficiaza de mentinerea inlesnirilor pentru sumele ramase de plata, cu toate efectele prevazute de lege, in situatia in care sunt indeplinite, cumulativ, conditiile din OUG nr. 46/2009 si depun o cerere privind mentinerea inlesnirilor la plata pana cel tarziu 30 noiembrie 2009 inclusiv, si fac dovada stingerii sumelor restante pana la data de 25 decembrie 2009 inclusiv. Pentru sumele restante care urmeaza sa fie platite pana la data de 25 decembrie 2009 se datoreaza majorari de intarziere in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare. Acestea se comunica de catre organul fiscal competent pana la data de 31 ianuarie 2010 si se achita nu mai tarziu de data de 31 martie 2010.  

M.O. 707/21.10 - Ordin nr. 1430/184/5392/2009 din 30/09/2009 privind modificarea si completarea Ordinului ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse, al ministrului internelor si reformei administrative si al ministrului educatiei, cercetarii si tineretului nr. 742/303/2.720/2007 pentru aprobarea Instructiunilor de aplicare a prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.408 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala lucratorilor salariati, lucratorilor independenti si membrilor familiilor lor care se deplaseaza in interiorul Comunitatii si ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 574 din 21 martie 1972 care stabileste modalitatile de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1.408 din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate sociala lucratorilor salariati, lucratorilor independenti si membrilor familiilor lor care se deplaseaza in interiorul Comunitatii, in domeniul prestatiilor familiale

M.O. 707/21.10 - Regulament nr. 20/2009 din 13/10/2009 privind institutiile financiare nebancare

      Prezentul regulament se aplica institutiilor financiare nebancare, persoane juridice romane, si sucursalelor din Romania ale institutiilor financiare, persoane juridice straine, si reglementeaza:

  • inscrierea in registre a instituiilor financiare nebancare;
  • comunicarea modificarilor intetrvenite in situatia institutiilor financiare nebancare;
  • cerinte prudentiale aplicabile institutiilor financiare nebancare inscrise in Registrul special.

      Potrivit regulamentului, institutiile financiare nebancare inscrise in Registrul special care la data intrarii in vigoare a prezentului regulament au activitatea de audit intern externalizata vor asigura internalizarea acestei activitati in termen de maximum 12 luni de la intrarea in vigoare a prezentului regulament.

M.O. 705/20.10 - Lege nr. 321/2009 din 15/10/2009 privind comercializarea produselor alimentare

       Prin prezenta lege se reglementeaza conditiile de exercitare a activitatii contractuale de comercializare a produselor alimentare. Prevederile acesteia se aplica tuturor persoanelor fizice si juridice care desfasoara relatii comerciale cu produse alimentare. Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei. Contractele in desfasurare ale caror termene si conditii sunt contrare prevederilor prezentei legi vor fi modificate corespunzator in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a legii.

M.O. 704/20.10 - Ordin nr. 2861/2009 din 09/10/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii

       Prevederile prezentului ordin se aplica de catre persoanele juridice prevazute la art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, adica de catre societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si alte persoane juridice, institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial, persoanele fizice care desfasoara activitati producatoare de venituri, subunitatile fara personalitate juridica, cu sediul in strainatate, care apartin persoanelor prevazute anterior cu sediul sau domiciliul in Romania, precum si subunitatile fara personalitate juridica din Romania care apartin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul in strainatate.

       Toate aceste entitati au obligatia sa emita proceduri proprii privind inventarierea, in baza normelor prevazute in anexa la Ordin care sa fie aprobate de administratorul, ordonatorul de credite sau alta persoana ce are obligatia gestionarii entitatii.

         Persoanele care obtin venituri din activitati independente si sunt obligate, potrivit legii, sa organizeze si sa conduca evidenta contabila in partida simpla sunt obligate sa aplice prevederile prezentului ordin. In cazul entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de BNR, CSA, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si CNVM se aplica, pe langa prevederile prezentului ordin, si reglementarile specifice cu privire la organizarea si efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, emise de institutiile de reglementare, in functie de specificul activitatii.

      Prezentul Ordin intra in vigoare in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, ceea ce inseamna ca se aplica inclusiv pentru inventarierea ce trebuie efecutata la sfarsitul anului 2009.

      Entitatile care, potrivit legii contabilitatii, au stabilit exercitiul financiar diferit de anul calendaristic, sunt obligate sa organizeze si sa efectueze inventarierea anuala astfel incat rezultatele acesteia sa fie cuprinse in situatiile financiare intocmite pentru exercitiul financiar stabilit.

      Potrivit modificarilor, comisia de inventariere nu mai trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu doua persoane; in cazul in care entitatea nu au niciun salariat, operatiunea de inventariere poate fi efectuata de catre administratori. Totodata, entitatile pot stabili prin proceduri proprii ca la efectuarea operatiunilor de inventariere sa participe si contabilii care tin evidenta gestiunilor respective, insa acestia nu pot face parte din comisia de inventariere. 

      In ceea ce priveste bunurile apartinand altor entitati (inchiriate, in leasing, in concesiune, in administrare, in custodie, primite in vederea vanzarii in regim de consignatie, spre prelucrare etc.), acestea se inventariaza si se inscriu in liste de inventariere distincte. Aceste liste de inventariere trebuie sa contina informatii cu privire la numarul si data actului de predare-primire si ale documentului de livrare, precum si alte informatii utile. Listele se trimit si persoanei fizice sau juridice, romane ori straine, dupa caz, careia ii apartin bunurile respective, in termen de cel mult 15 zile lucratoare de la terminarea inventarierii, urmand ca proprietarul bunurilor sa comunice eventualele nepotriviri in termen de 5 zile lucratoare de la primirea listelor de inventariere. In caz de nepotriviri, entitatea detinatoare este obligata sa clarifice situatia diferentelor respective si sa comunice constatarile sale persoanei fizice sau juridice careia ii apartin bunurile respective, in termen de 5 zile lucratoare de la primirea sesizarii.

       Aceleai prevederi li se aplica si societatilor de leasing care, pentru verificarea exactitatii informatiilor primite, pot intreprinde verificari faptice la locatari, potrivit procedurilor proprii.

       In cazul bunurilor apartinand altor entitati, atat entitatile detinatoare ale bunurilor sunt obligate sa efectueze inventarierea si sa trimita spre confirmare listele de inventariere, cat si proprietarii bunurilor sunt obligati sa ceara confirmarea privind bunurile existente la terti.

          Neprimirea confirmarii privind bunurile existente la terti nu mai reprezinta confirmare tacita, entitatile fiind obligate sa stabileasca prin procedura ce actiuni trebuie intreprinse pentru confirmarea existentei bunurilor.

        In ceea ce priveste creantele si obligatiile fata de terti, acestea sunt supuse verificarii si confirmarii pe baza extraselor soldurilor debitoare si creditoare ale conturilor de creante si datorii care detin ponderea valorica in totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise.           

          Nerespectarea acestei proceduri, precum si refuzul de confirmare constituie abateri de la prezentele norme si se sanctioneaza potrivit legii. (amenda prevazuta pe legea contabilitatii este de la 400 la 5.000 lei

       Sunt prevazute si metode privind inventarierea titlurilor pe termen scurt si lung; astfel, inventarierea aceastora se efectueaza pe baza documentelor care atesta detinerea titlurilor cum ar fi registrul actionarilor, documentele care au stat la baza achizitiei sau primirii cu titlu gratuit etc.

       Prezentul Ordin aduce si modificari privind completarea listelor de inventariere; astfel, completarea acestora poate fi efectuata fie folosind sistemul informatic de prelucrare automata a datelor, fie prin inscrierea elementelor de active identificate, fara spatii libere si fara stersaturi, conform procedurilor interne aprobate. Modelele listelor de inventariere sunt cele prezentate in anexa la Ordinul 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.

       In situatia in care elementele de natura activelor sunt inventariate prin metode de identificare electronica (de exemplu: cititor de cod de bare etc.), datele fiind transmise direct in sistemul informatic financiar-contabil, listele de inventar pot fi editate direct din sistemul informatic. Se vor edita listele complete cu toate pozitiile inventariate sau in mod selectiv numai pentru acele pozitii, repere unde se constata diferente cantitative sau valorice (deprecieri), dupa caz.

       In cazul in care se editeaza liste de inventariere care cuprind numai pozitiile (reperele) la care se constata diferente cantitative sau valorice, listele complete de inventariere se pastreaza pe suport magnetic, pe durata legala de pastrare a documentelor. In astfel de situatii, evaluarea bunurilor in vederea stabilirii eventualelor ajustari se efectueaza prin analiza si evaluarea tuturor elementelor inventariate, nu numai a celor la care s-au constatat diferente cantitative.

       Propunerile cuprinse in procesul-verbal al comisiei de inventariere se prezinta, in termen de 7 zile lucratoare de la data incheierii operatiunilor de inventariere, administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei responsabile cu gestiunea entitatii. Acesta, cu avizul conducatorului compartimentului financiar-contabil si al conducatorului compartimentului juridic, decide asupra solutionarii propunerilor facute, cu respectarea dispozitiilor legale.

        Rezultatele inventarierii trebuie inregistrate in evidenta tehnico-operativa in termen de cel mult 7 zile lucratoare de la data aprobarii procesului-verbal de inventariere de catre administrator, ordonatorul de credite sau persoana responsabila cu gestiunea entitatii.

        Completarea registrului-inventar se efectueaza in momentul in care se stabilesc soldurile tuturor conturilor bilantiere, inclusiv cele aferente impozitului pe profit, si ajustarile pentru depreciere sau pierdere de valoare, dupa caz.

      Elementele de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii inscrise in registrul-inventar au la baza listele de inventariere, procesele-verbale de inventariere si situatiile analitice, dupa caz, care justifica continutul fiecarui post din bilant.

M.O. 695/15.10 - Hotarare nr. 1012/2009 din 09/09/2009 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune

      Persoanele juridice cu sediul in Romania, care se incadreaza in categoria microintreprinderilor, potrivit prevederilor art. 103 din Codul fiscal, au obligatia sa plateasca pentru sediul social o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune, cu exceptia celor care si-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale.

      Pentru a fi exceptate de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, microintreprinderile au obligatia sa depuna la sediul Societatii Romane de Radiodifuziune o cerere insotita de certificatul constatator emis de Oficiul National al Registrului Comertului din care rezulta suspendarea activitatii. O noua cerere insotita de actele doveditoare corespunzatoare se va depune cu cel putin 15 zile inainte de data expirarii perioadei de exceptare de la plata taxei in cazul in care suspendarea activitatii se prelungeste. In situatia in care termenul de 15 zile este depasit, persoanele juridice in cauza sunt obligate la plata taxei, incepand cu luna urmatoare celei in care expira exceptarea, cu exceptia cazului in care, dupa aceasta perioada, intervine dizolvarea.

M.O. 693/15.10 - Hotarare nr. 25/2009 din 07/10/2009 pentru aprobarea Normei nr. 17/2009 privind modificarea si completarea Normei nr. 23/2008 pentru modificarea temporara a limitei maxime aplicabile investitiilor fondurilor de pensii facultative in titluri de stat, aprobata prin Hotararea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 39/2008

M.O. 693/15.10 - Hotarare nr. 24/2009 din 07/10/2009 pentru aprobarea Normei nr. 16/2009 privind modificarea si completarea Normei nr. 22/2008 pentru modificarea temporara a limitei maxime aplicabile investitiilor fondurilor de pensii administrate privat in titluri de stat, aprobata prin Hotararea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 38/2008

M.O. 689/13.10 - Ordonanta de urgenta nr. 109/2009 din 07/10/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

     Au fost aduse clarificari suplimentare privind definirea unor teremeni precum dvidende, rezident.

     Astfel, se considera dividend din punct de vedere fiscal si se supune aceluiasi regim fiscal ca veniturile din dividende suma platita de o persoana juridica pentru bunurile sau serviciile achizitionate de la un participant la persoana juridica peste pretul pietei pentru astfel de bunuri si/sau servicii, daca suma respectiva nu a facut obiectul impunerii la primitor cu impozitul pe venit sau pe profit.

      Se considera rezident orice persoana juridica romana, orice persoana juridica straina care are locul de exercitare a conducerii efective in Romania, orice persoana juridica cu sediul social in Romania, infiintata potrivit legislatiei europene, si orice persoana fizica rezidenta.

  • Modificari privind impozitul pe profit

      La capitolul de venituri neimpozabile au fost introduse si veniturile din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere pentru care nu s-a acordat deducere.

      La cheltuieli sociale deductibile in limita a 2% din fondul de salarii, a fost introdusa mentiunea potrivit careia sunt deductibile in aceasta limita si orice alte cheltuieli inregistrate potrivit contractelor colective de munca.

      In ceea ce priveste cheltuielile nedeductibile, incepand cu 1 ianuarie 2010 nu mai sunt considerate cheltuieli nedeductibile penalitatile si majorarile datorate in cadrul contractelor economice incheiate cu nerezidentii.

       De asemenea, au aparut modificari privind termenul de declarare si plata a impozitului pe profit si a impozitului pe dividende.

       Astfel, organizatiile nonprofit sunt obligate sa declare si sa plateasca impozitul pe profit pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul fata de 15 februarie cum era prevazut anterior.

       Si societatile comerciale declara si platesc impozitul pe profit pana pe 25 februarie, in cazul in care definitiveaza anul fiscal pana la acea data, sau pana pe 25 aprilie, in acest caz impozitul pentru trimestrul IV fiind achitat pana pe 25 ianuarie, la nivelul impozitului aferent trimestrului III.

       Referitor la impozitul pe dividende, in cazul in care dividendele distribuite nu au fost platite pana la sfarsitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale, impozitul aferent se plateste pana la data de 25 ianuarie a anului urmator, indiferent daca beneficiarul dividendelor este o persoana fizica sau o persoana juridica, rezidenta sau nerezidenta.

  • Modificari privind impozitul pe venit

       Potrivit modificarilor, beneficiarii urmatoarelor venituri pot opta pentru impunerea acestora cu 16%, acest impozit fiind final:

  • venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
  • venituri din vanzarea bunurilor in regim de consignatie;
  • venituri din activitati desfasurate in baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial;
  • venituri din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil;
  • venituri din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara.

       Inainte, pentru aceste tipuri de venituri, platitorul era obligat sa calculeze, sa retina si sa plateasca la buget un impozit de 10%. Incepand cu 1 ianuarie 2010, in cazul in care se opteaza prin contract, platitorul de venit poate calcula si retine intregul impozit de 16% datorat de catre beneficiar. Optiunea de impunere a venitului brut se exercita in scris, in momentul incheierii fiecarui raport juridic/contract si este aplicabila veniturilor realizate ca urmare a activitatii desfasurate pe baza acestuia.

       Au aparut si modificari privind stabilirea si declararea impozitului pe venit anual. Astfel, impozitul nu mai este calculat de catre organul fiscal, ci de catre fiecare contribuabil in parte, pe fiecare sursa pentru veniturile din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor si din activitati agricole prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate, acest impozit fiind declarat prin declaratia de impunere anuala. Practic, declaratia de impunere va inlocui declaratia de venit estimat ce trebuia depusa de catre fiecare contribuabil pana pe 15 mai a anului urmator celui pentru care se facea declararea. Potrivit modificarilor, declaratia de impunere se va depune pana cel tarziu 25 mai a anului urmator celui pentru care se datoreaza impozitul, acesta fiind si termenul limita pentru plata a impozitului pe venit.

       Potrivit art. V din OUG 109/2009, declararea, stabilirea si plata impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice inainte de 1 ianuarie 2010 se face in conformitate cu legislatia in vigoare pana la aceasta data.

  • Modificari privind impozitul pe nerezidenti

       Sunt aduse precizari privind conditiile in care dividendele platite de o persoana juridica romana unei persoane juridice rezidente in UE sau in unul din statele AELS (Islanda, Principatul Liechtenstein si Regatul Norvegiei) pot fi scutite de impozit pe nerezidenti in Romania. Astfel, scutirea se poate aplica daca persoana juridica straina, beneficiara a dividendelor, intruneste cumulativ urmatoarele conditii: 

    1. are una dintre formele de organizare prevazute la art. 20^1 alin. (4) din Codul fiscal;

    2. in conformitate cu legislatia fiscala a statului membru al UE sau a unuia dintre statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb, este considerata a fi rezidenta a statului respectiv si, in temeiul unei conventii privind evitarea dublei impuneri incheiate cu un stat tert, nu se considera ca este rezident in scopul impunerii in afara UE sau AELS;

    3. plateste, in conformitate cu legislatia fiscala a statului de rezidenta, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fara posibilitatea unei optiuni sau exceptari;

    4. detine minimum 10% din capitalul social al intreprinderii persoana juridica romana pe o perioada neintrerupta de cel putin 2 ani, care se incheie la data platii dividendului.

       In plus, pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridica romana care plateste dividendul trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

    1. este o societate infiintata in baza legii romane si are una dintre urmatoarele forme de organizare: <>, <>, <>;

    2. plateste impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fara posibilitatea unei optiuni sau exceptari.

          Pentru aplicarea prevederilor conventiei de evitare a dublei impuneri si a legislatiei Uniunii Europene, nerezidentul are obligatia de a prezenta platitorului de venit, in momentul realizarii venitului, pe langa certificatul de rezidenta fiscala eliberat de catre autoritatea competenta din statul sau de rezidenta, si o declaratie pe propria raspundere in care se indica indeplinirea conditiei de beneficiar in situatia aplicarii legislatiei Uniunii Europene, dupa caz. Astfel, calitatea de beneficiar in scopul aplicarii legislatiei Uniunii Europene va fi dovedita prin certificatul de rezidenta fiscala si, dupa caz, prin declaratia pe propria raspundere a acestuia de indeplinire cumulativa a conditiilor referitoare la: perioada minima de detinere, conditia de participare minima in capitalul persoanei juridice romane, incadrarea in una dintre formele de organizare prevazute in titlul II sau titlul V, dupa caz, calitatea de contribuabil platitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fara posibilitatea unei optiuni sau exceptari.

         Platitorii de venituri cu regim de retinere la sursa a impozitelor, cu exceptia platitorilor de venituri din salarii, au obligatia sa depuna o declaratie privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, pana la data de 30 iunie a anului fiscal curent pentru anul expirat, fata de 28, respectiv 29 februarie cum era prevazut anterior.

          Impozitul pe reprezentante se va achita, potrivit modificarilor, pana pe 25 iunie si respectiv 25 decembrie.

  • Modificari privind TVA

        Potrivit modificarilor, exista doua reguli de de baza pentru stabilirea  locului prestarii de servicii.

        Astfel, in cazul serviciilor prestate catre alte persoane impozabile, locul de prestare a serviciilor se considera a fi locul unde respectiva persoana care primeste serviciile isi are stabilit sediul activitatii sale economice. In cazul serviciilor catre persoane neimpozabile, locul de prestare a serviciilor este considerat a fi  locul unde prestatorul isi are stabilit sediul activitatii sale economice.

(relatia B2B - locul prestarii este locul unde este stabilit beneficiarul)

(relatia B2C - locul prestarii este locul unde este stabilit prestatorul)

          Prin exceptie de la cele doua reguli de baza, pentru urmatoarele prestari de servicii, locul prestarii este considerat a fi:

  • locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestarile de servicii efectuate in legatura cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experti si agenti imobiliari, de cazare in sectorul hotelier sau in sectoare cu functie similara, precum tabere de vacanta sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregatire si coordonare a lucrarilor de constructii, precum serviciile prestate de arhitecti si de societatile care asigura supravegherea pe santier;
  • locul unde se efectueaza transportul, in functie de distantele parcurse, in cazul serviciilor de transport de calatori;
  • locul prestarii efective, in cazul serviciilor principale si auxiliare legate de activitati culturale, artistice, sportive, stiintifice, educationale, de divertisment sau alte activitati similare, cum ar fi targurile si expozitiile, inclusiv serviciile prestate de organizatorii acestor activitati;
  • locul prestarii efective, pentru serviciile de restaurant si catering, cu exceptia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei parti a unei operatiuni de transport de calatori efectuate in cadrul Comunitatii;
  • locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispozitia clientului, in cazul inchirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se intelege posesia sau utilizarea continua a mijlocului de transport pe o perioada de maximum 30 de zile si, in cazul ambarcatiunilor maritime, pe o perioada de maximum 90 de zile;
  • locul de plecare a transportului de calatori, pentru serviciile de restaurant si catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor in timpul unei parti a unei operatiuni de transport de calatori efectuata in Comunitate.

            Prin exceptie de la regula B2C, locul urmatoarelor servicii este considerat a fi:

  • locul in care este efectuata operatiunea principala in cazul serviciilor prestate de un intermediar care actioneaza in numele si in contul altei persoane si beneficiarul este o persoana neimpozabila;
  • locul unde are loc transportul, proportional cu distantele parcurse, in cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decat transportul intracomunitar de bunuri, catre persoane neimpozabile;
  • locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate catre persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se intelege orice transport de bunuri ale carui loc de plecare si loc de sosire sunt situate pe teritoriile a doua state membre diferite. Loc de plecare inseamna locul unde incepe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distantele parcurse pentru a ajunge la locul unde se gasesc bunurile, iar loc de sosire inseamna locul unde se incheie efectiv transportul de bunuri;
  • locul in care se presteaza efectiv serviciile catre persoane neimpozabile, in cazul urmatoarelor:

    1. servicii constand in activitati accesorii transportului, precum incarcarea, descarcarea, manipularea si servicii similare acestora;

    2. servicii constand in lucrari asupra bunurilor mobile corporale;

    3. evaluari ale bunurilor mobile corporale

  • locul unde beneficiarul este stabilit sau isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita, daca respectivul beneficiar este o persoana neimpozabila care este stabilita sau isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita in afara Comunitatii, in cazul urmatoarelor servicii:

    1. inchirierea bunurilor mobile corporale, cu exceptia tuturor mijloacelor de transport;

    2. operatiunile de leasing avand ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu exceptia tuturor mijloacelor de transport;

    3. transferul si/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licentelor, marcilor comerciale si a altor drepturi similare;

    4. serviciile de publicitate;

    5. serviciile consultantilor, inginerilor, juristilor si avocatilor, contabililor si expertilor contabili, ale birourilor de studii si alte servicii similare, precum si prelucrarea de date si furnizarea de informatii;

    6. operatiunile de natura financiar-bancara si de asigurari, inclusiv reasigurari, cu exceptia inchirierii de seifuri;

    7. punerea la dispozitie de personal;

    8. acordarea accesului la sistemele de distributie a gazelor naturale si a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport si transmitere prin intermediul acestor sisteme, precum si alte prestari de servicii legate direct de acestea;

    9. serviciile de telecomunicatii;

    10. serviciile de radiodifuziune si televiziune;

    11. serviciile furnizate pe cale electronica;

    12. obligatia de a se abtine de la realizarea sau exercitarea, total sau partial, a unei activitati economice sau a unui drept prevazut la prezenta litera.

          Prin exceptie de la regula B2C, pentru serviciile de inchiriere de mijloace de transport, altele decat cele de inchiriere pe termen scurt, si pentru serviciile de leasing de mijloace de transport, se considera ca locul prestarii este:

  • in Romania, cand aceste servicii sunt prestate de o persoana impozabila care isi are sediul activitatii economice sau care are un sediu fix in afara Comunitatii, de la care serviciile sunt prestate, catre un beneficiar persoana neimpozabila care este stabilit sau isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita in Romania, daca utilizarea si exploatarea efectiva a serviciilor au loc in Romania;
  • in afara Comunitatii, cand aceste servicii sunt prestate de o persoana impozabila care are sediul activitatii economice sau un sediul fix in Romania, de la care serviciile sunt prestate, catre un beneficiar persoana neimpozabila care este stabilit sau isi are domiciliul stabil sau resedinta obisnuita in afara Comunitatii, daca utilizarea si exploatarea efectiva a serviciilor au loc in afara Comunitatii.

          Prin exceptie de la regula B2B, pentru serviciile constand in activitati accesorii transportului, precum incarcarea, descarcarea, manipularea si servicii similare acestora, servicii constand in lucrari asupra bunurilor mobile corporale si evaluari ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate in Romania, cand aceste servicii sunt prestate catre o persoana impozabila nestabilita pe teritoriul Comunitatii, locul prestarii se considera a fi in Romania daca utilizarea si exploatarea efectiva a serviciilor au loc in Romania.

        Avand in vedere modificarile privind locul prestarii serviciilor, persoana impozabila care are sediul activitatii economice in Romania si care nu este inregistrata in scopuri de TVA (este neplatitor de TVA ca urmare a aplicarii regimului special de scutire pentru intreprinderi mici) are obligatia sa se inregistreze conform art. 1531 in urmatoarele cazuri:

  • daca presteaza servicii care au locul in alt stat membru, pentru care beneficiarul serviciului este persoana obligata la plata taxei conform echivalentului din legislatia altui stat membru, inainte de prestarea serviciului;
  • daca primeste de la un prestator, persoana impozabila stabilita in alt stat membru, servicii pentru care este obligata la plata taxei in Romania, inaintea primirii serviciilor respective.

         Practic, se primeste un cod de TVA care va putea fi folosit doar pentru achizitii intracomunitare de bunuri si/sau pentru servicii intracomunitare (primite sau prestate), acea persoana nedevenind platitoare de TVA pentru intreaga activitate desfasurata.

          Persoana impozabila sau persoana juridica neimpozabila, care este obligata la plata taxei in conditiile art. 150 alin. (2) - (4) si (6) din Codul fiscal, trebuie sa autofactureze suma avansurilor platite in legatura cu operatiunile respective pana cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a platit avansurile, in cazul in care persoana respectiva nu se afla in posesia facturii emise de furnizor/prestator. Astfel, in cazul in care se plateste un avans in legatura cu un serviciu pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei, iar factura nu este primita pana pe data de 15 a lunii urmatoare, beneficiarul serviciului este obligat sa emita o autofactura pentru avansul achitat.

        Referitor la perioada fiscala pentru depunerea decontului de TVA, daca in decursul unui an nu se efectueaza nicio achizitie intracomunitara de bunuri, persoana impozabila va putea reveni la trimestrul calendaristic drept perioada fiscala, in cazul in care cifra de afaceri realizata in acel an este sub nivelul de 100.000 euro calculati la cursul de schimb de la data de 31 decembrie. In acest sens va trebui sa depuna pana cel tarziu pe 25 ianuarie a anului urmator, declaratia de mentiuni care sa inscrie cifra de afaceri din anul precedent, obtinuta sau, dupa caz, recalculata si o mentiune referitoare la faptul ca nu a efectuat achizitii intracomunitare de bunuri in anul precedent.

        Orice persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153^1 trebuie sa intocmeasca si sa depuna la organele fiscale competente, pana la data de 15 inclusiv a lunii urmatoare unei luni calendaristice, o declaratie recapitulativa (declaratia 390) in care mentioneaza livrarile intracomunitare scutite de taxa, livrarile de bunuri efectuate in cadrul unei operatiuni triunghiulare,prestarile de servicii prevazute la art. 133 alin. (2) efectuate in beneficiul unor persoane impozabile nestabilite in Romania, dar stabilite in Comunitate, altele decat cele scutite de TVA in statul membru in care acestea sunt impozabile, achizitiile intracomunitare de bunuri taxabile, achizitiile de servicii prevazute la art. 133 alin. (2), efectuate de persoane impozabile din Romania pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei de la persoane impozabile nestabilite in Romania, dar stabilite in Comunitate.

        Potrivit modificarilor, incepand cu 1 ianuarie 2010, baza de impozitare pentru TVA cuprinde si accizele datorate sau achitate in Romania de persoana care efectueaza achizitia intracomunitara a unui produs supus accizelor. Atunci cand dupa efectuarea achizitiei intracomunitare de bunuri, persoana care a achizitionat bunurile obtine o rambursare a accizelor achitate in statul membru in care a inceput expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achizitiei intracomunitare efectuate in Romania se reduce corespunzator. Anterior acestei prevederi, accizele datorate in Romania nu intrau in baza de impozitare a TVA.

         A fost modificata si definitia bunurilor de capital pentru care exista obligativitatea ajustarii TVA potrivit art 149 din Codul fiscal. Astfel, bunurile de capital reprezinta toate activele corporale fixe a caror durata normala de functionare este egala sau mai mare de 5 ani.

       Din nou s-a amanat data de la care beneficiarul unui import nu va mai fi obligat sa plateasca TVA in vama, noua data fiind 1 ianuarie 2013, fata de 1 ianuarie 2012 cum era prevazut anterior.

       S-a inclus o prevedere noua potrivit careia persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal si la care au fost constatate si stabilite erori in ceea ce priveste stabilirea corecta a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume in baza actului administrativ emis de autoritatea fiscala competenta, pot emite facturi de corectie care pot fi transmise beneficiarilor. Pe facturile emise se va face mentiunea ca sunt emise dupa control si vor fi inscrise intr-o rubrica separata in decontul de taxa. Beneficiarii vor avea drept de deducere a taxei inscrise in aceste facturi in aceleasi limitele si in conditiile stabilite de Codul fiscal pentru orice alta achizitie. 

!!! Atentie, incepand cu 1 ianuarie 2010 nu mai este permisa aplicarea masurilor de simplificare (taxare inversa) pentru bunurile si/sau serviciile livrate ori prestate de sau catre persoanele pentru care s-a deschis procedura de insolventa.

  • Modificari privind accizele

        A fost introdus un nou capitol privind regimul accizelor armonizate care se va aplica incepand cu 1 aprilie 2010.

        Accizele armonizate sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului urmatoarelor produse:

  • alcool si bauturi alcoolice;
  • tutun prelucrat;
  • produse energetice si electricitate

         Incepand cu 1 ianuarie 2010 nu se mai datoreaza accize pentru confectii din blanuri, articole din cristal, bijuterii, parfumuri si arme. In continuare insa se vor datora accize pentru cafea verde, cafea prajita si cafea solubila.   

M.O. 686/13.10 - Decizie nr. 778/2009 din 01/09/2009 pentru completarea art. 32 din Normele privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, standardele de cunoastere a clientelei si control intern pentru entitatile raportoare care nu sunt supuse supravegherii prudentiale a unor autoritati, aprobate prin Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor nr. 496/2006

      Oficiul va publica trimestrial, pe site-ul propriu, sanctiunile executorii aplicate entitatilor raportoare in temeiul legii si al Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, aprobat prin H.G. nr. 594/2008.

M.O. 685/12.10 - Ordonanta de urgenta nr. 113/2009 din 12/10/2009 privind serviciile de plata

     Prezenta ordonanta reglementeaza conditiile de acces la activitatea de prestare a serviciilor de plata si de desfasurare a acesteia pe teritoriul Romaniei, supravegherea prudentiala a institutiilor de plata, precum si regimul privind transparenta pentru conditii si cerinte de informare privind serviciile de plata, drepturile si obligatiile corespunzatoare ale utilizatorilor serviciilor de plata si ale prestatorilor de servicii de plata in contextul prestarii de servicii de plata cu titlu profesional.

     Aceasta ordonanta se aplica serviciilor de plata prestate de catre urmatoarele categorii de prestatori:

  • institutii de credit;
  • institutii emitente de moneda electronic;
  • furnizori de servicii postale giro care presteaza servicii de plata potrivit cadrului legislativ national aplicabil;
  • institutii de plata in sensul prezentei OUG;
  • Banca Centrala Europeana si bancile centrale nationale, atunci cand acestea nu actioneaza in calitate de autoritati monetare sau in alta calitate ce implica exercitiul autoritatii publice;
  • statele membre sau autoritatile lor regionale ori locale, atunci cand acestea nu actioneaza in calitatea lor de autoritati publice.

M.O. 669/07.10 - Ordonanta de urgenta nr. 104/2009 din 30/09/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii

      Pentru finantarea unor cheltuieli de sanatate, detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor, pentru medicamentele incluse in programele nationale de sanatate, pentru medicamentele de care beneficiaza asiguratii in tratamentul ambulatoriu, cu sau fara contributie personala, pe baza de prescriptie medicala, in sistemul de asigurari sociale de sanatate, si pentru medicamentele de care beneficiaza asiguratii in tratamentul spitalicesc, care realizeaza incasari din comercializarea in Romania a medicamentelor respective, participa, dupa deducerea taxei pe valoarea adaugata, cu o contributie trimestriala din valoarea acestor incasari, stabilita in functie de volumul vanzarilor, calculata conform grilei prevazuta in anexa la prezenta Ordonanta.

     In cazul in care detinatorii de astfel de autorizatii nu desfasoara in Romania activitati de comercializare a medicamentelor, contributia este datorata de persoanele juridice care realizeaza incasari din comercializarea in Romania a medicamentelor, ca urmare a obtinerii dreptului de comercializare direct de la detinatorul autorizatiei de punere pe piata a medicamentelor, respectiv de la persoana care a primit de la detinatorul autorizatiei de punere pe piata, direct sau indirect, dreptul de a transmite catre terti dreptul de comercializare a medicamentelor in Romania.

      Acesta contributie se datoreaza incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei Ordonante, adica incepand cu 7 octombrie 2009.

      Sumele se vireaza trimestrial, pana la data de 25 a lunii urmatoare trimestrului in care a avut loc livrarea medicamentelor. Persoanele juridice care nu isi indeplinesc obligatia de plata pierd dreptul la decontarea din F.N.U.A.S.S. a contravalorii medicamentelor comercializate. Totodata, pentru neplata la scadenta a acestei contributii se calculeaza si se datoreaza accesorii in conditiile Codului de procedura fiscala.  

M.O. 669/07.10 - Ordin nr. 2578/2009 din 01/10/2009 pentru aprobarea Normelor privind accesul operatorilor economici la aplicatia nationala ICS-RO pentru Sistemul de control al importului

      Sistemul de control al importului (ICS) este un sistem informatic bazat pe schimburi de mesaje electronice, care asigura gestiunea datelor din declaratiile sumare de intrare si contribuie la sporirea sigurantei si securitatii lantului logistic international privind circulatia marfurilor care intra pe teritoriul vamal al Comunitatii.

      Depunerea declaratiei sumare de intrare, in format electronic, la autoritatea vamala se poate face de orice operator economic ce va fi autorizat pentru accesul la aplicatia ICS-RO potrivit prezentelor norme.

M.O. 667/06.10 - Ordin nr. 1539/2009 din 29/09/2009 pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivati

M.O. 667/06.10 - Regulament nr. 19/2009 din 01/10/2009 pentru modificarea Regulamentului B.N.R. nr. 1/2001 privind organizarea si functionarea la B.N.R. a Centralei Incidentelor de Plati

M.O. 659/03.10 - Hotarare nr. 23/2009 din 23/09/2009 pentru aprobarea Normei nr. 15/2009 privind operatiunile de incasari si plati efectuate prin conturile fondului de pensii administrat privat

       Prezenta norma stabileste metodologia operatiunilor de incasari si plati efectuate prin conturile bancare ale fondului de pensii administrat privat si se aplica se aplica de catre urmatoarele categorii de entitati:

  • fonduri de pensii administrate privat;
  • administratori de fonduri de pensii administrate privat;
  • depozitari ai fondurilor de pensii administrate privat.

       Prezenta norma intra in vigoare la 30 de zile calendaristice de la data publicarii in Monitorul Oficial, cu exceptia unor prevederi care vor intra in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2010.

M.O. 655/02.10 - Hotarare nr. 1016/2009 din 09/09/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobate prin H.G. nr. 1.025/2006

M.O. 648/01.10 - Circulara nr. 36/2009 din 01/10/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a B.N.R. valabil in luna octombrie 2009 - este de 8,50% pe an.

M.O. 645/01.10 - Lege nr. 291/2009 din 28/09/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 33/2009 pentru completarea art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei

      Potrivit modificarilor, constituie infractiune de contrabanda si se pedepseste potrivit legii introducerea in sau scoaterea din tara prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, daca valoarea in vama a bunurilor sau a marfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei in cazul produselor supuse accizelor si mai mare de 40.000 lei in cazul celorlalte bunuri sau marfuri.

M.O. 643/30.09 - Ordin nr. 5122/2009 din 09/09/2009 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului National de Formare Profesionala a Adultilor

M.O. 640/29.09 - Ordin nr. 2477/2009 din 24/09/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului de control al importului

      Prezentele norme tehnice stabilesc procedura de introducere a marfurilor pe teritoriul vamal comunitar prin utilizarea Sistemului de control al importului.

M.O. 639/28.09 - Decizie nr. 11/2009 din 04/09/2009 privind emiterea avizelor pentru infiintarea punctelor secundare de lucru ale cabinetelor medicale individuale, asociate, grupate si ale societatilor civile medicale

       Avizul privind infiintarea unui punct secundar de lucru se emite numai daca:

  • in localitatea unde se doreste infiintarea punctului secundar de lucru nu mai functioneaza un alt cabinet medical;
  • localitatea unde se doreste infiintarea punctului secundar de lucru nu se afla la o distanta mai mare de 15 km de cabinetul medical.

       Prin exceptie de la conditiile prevazute anterior, pot fi infiintate puncte secundare de lucru numai daca in zona unde se doreste infiintarea punctului secundar de lucru este o solicitare majora de servicii medicale, iar daca se solicita un punct secundar de lucru pentru un cabinet de medicina de familie, in localitatea respectiva nu exista cabinete medicale cu mai putin de 2.000 de asigurati inscrisi pe lista medicului respectiv.

M.O. 633/24.09 - Hotarare nr. 956/2009 din 19/08/2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul fiscal 2010

        Nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele si taxele locale si alte taxe asimilate acestora, precum si amenzile aplicabile incepand cu anul fiscal 2010 sunt prevazute in anexa care face parte integranta din prezenta hotarare. Practic, incepand cu 1 ianuarie 2010, impozitele si taxele locale se vor majora cu aproximativ 20% fata de valorile prevazute in prezent.

M.O. 630/23.09 - Regulament nr. 18/2009 din 17/09/2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora

        Prezentul regulament se aplica institutiilor de credit, persoane juridice romane, si reglementeaza, la nivel individual si/sau, dupa caz, consolidat ori subconsolidat, precum si la nivel de retea cooperatista, cadrul general pentru:

  • administrarea activitatii institutiilor de credit;
  • procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri;
  • conditiile de externalizare a activitatilor.

        Acest regulament se aplica in mod corespunzator si sucursalelor institutiilor de credit din state terte.

M.O. 626/21.09 - Regulament nr. 16/2009 din 17/09/2009 pentru modificarea Regulamentului BNR nr. 9/2008 privind cunoasterea clientelei in scopul prevenirii spalarii banilor si finantarii terorismului

       Institutiile vor aplica masurile de cunoastere a clientelei prevazute de Legea nr. 656/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, de HG nr. 594/2008 si de prezentul regulament tuturor clientilor existenti, cat mai curand posibil, pe baza de risc, dar nu mai tarziu de 18 luni de la aprobarea la nivelul organelor de conducere ale institutiei a normelor de cunoastere a clientelei elaborate potrivit prezentului regulament.

M.O. 626/21.09 - Regulament nr. 17/2009 din 17/09/2009 pentru modificarea si completarea Regulamentului BNR nr. 11/2007 privind autorizarea institutiilor de credit, persoane juridice romane, si a sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din state terte

M.O. 623/17.09 - Hotarare nr. 146/2009 din 23/06/2009 privind aprobarea modelului Notei de inspectie

        Se aproba modelul Notei de inspectie folosita de Camera Auditorilor Financiari pentru controlul calitatii activitatii de audit financiar si a serviciilor conexe.

M.O. 621/16.09 - Ordin nr. 18/2009 din 07/09/2009 pentru aprobarea Normelor privind principiile de organizare a unui sistem de control intern si management al riscurilor, precum si organizarea si desfasurarea activitatii de audit intern la asiguratori/reasiguratori

M.O. 621/16.09 - Ordin nr. 19/2009 din 08/09/2009 pentru modificarea Normelor privind autorizarea asiguratorilor pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui CSA nr. 23/2008

M.O. 620/15.09 - Hotarare nr. 11/2009 din 07/09/2009 privind sustinerea examenului pentru atribuirea calitatii de consultant fiscal - sesiunea octombrie 2009

        Examenul de atribuire a calitatii de consultant fiscal va avea loc in municipiul Bucuresti, in zilele de 17-18 octombrie 2009.

M.O. 618/14.09 - OUG nr. 97/2009 din 09/09/2009 pentru modificarea Legii invatamantului nr. 84/1995

M.O. 611/08.09 - Ordin nr. 1445/2009 din 27/08/2009 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul presedintelui ANAF nr. 363/2009 pentru aprobarea Listei contribuabililor declarati inactivi

M.O. 610/04.09 - Ordin nr. 300/2009 din 21/08/2009 pentru punerea in aplicare a Instructiunilor privind conditiile si criteriile de aplicare a unei politici de clementa potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Legea concurentei nr. 21/1996

        Prezentele instructiuni stabilesc cadrul prin care se recompenseaza cooperarea operatorilor economici cu Consiliul Concurentei, atunci cand acesti operatori economici sunt sau au fost parte a unei intelegeri grave ce a afectat teritoriul Romaniei sau o parte a acestuia.

M.O. 608/03.09 - Ordin nr. 2572/2009 din 31/08/2009 pentru modificarea art. 2 din OMFP nr. 172/2006 privind incadrarea produselor in categoria material lemnos pentru care se aplica taxarea inversa

        Materialele lemnoase pentru care sunt aplicabile masurile de simplificare constand in taxarea inversa, prevazute la art. 160 din Codul fiscal sunt cele prevazute si definite la art. 2 din Normele referitoare la provenienta, circulatia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalatiilor de prelucrat lemn rotund, aprobate prin H.G. nr. 996/2008, cu completarile ulterioare. Potrivit normelor, sunt considerate materiale lemnoase lemnul rotund sau despicat de lucru, lemnul de foc, cheresteaua, precum si lemnul ecarisat ori cioplit si lemnul brut, prelucrat sau semifabricat.

M.O. 606/02.09 - Hotarare nr. 22/2009 din 26/08/2009 pentru aprobarea Normei nr. 14/2009 privind utilizarea activului personal al participantului la un fond de pensii facultative

        Prezenta norma reglementeaza modul in care activul personal al participantului este utilizat in cazul in care acesta:

  • a implinit varsta de 60 de ani si nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a beneficia de plata activului net;
  • beneficiaza de pensie de invaliditate in conditiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • decedeaza inainte de depunerea cererii pentru obtinerea unei pensii facultative.

M.O. 603/01.09 - Circulara nr. 32/2009 din 01/09/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna septembrie 2009 - este de 8,53% pe an.

M.O. 603/01.09 - Ordin nr. 1030/2009 din 20/08/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitara pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire si pentru functionarea obiectivelor ce desfasoara activitati cu risc pentru starea de sanatate a populatiei

M.O. 602/31.08 - Ordin nr. 43/2009 din 13/08/2009 privind aprobarea Regulamentului BNR si al CNVM  nr. 12/5/2009 pentru modificarea si completarea Regulamentului BNR si al CNVM nr. 15/20/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru institutiile de credit si firmele de investitii potrivit abordarii bazate pe modele interne de rating

M.O. 599/29.08 - Ordonanta nr. 21/2009 din 29/08/2009 pentru modificarea si completarea OG nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora

M.O. 591/26.08 - Ordin nr. 1415/2009 din 11/08/2009 privind aprobarea modelului si continutului unor documente si formulare utilizate in activitatea de inspectie fiscala la persoane fizice

       Prezentul Ordin aproba modelul si continutul urmatoarelor documente utilizate in activitatea de inspectie fiscala la persoane fizice:

  • Raport de inspectie fiscala, incheiat la persoane fizice;
  • Raport de inspectie fiscala pentru solutionarea deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare, incheiat la persoane fizice.

       De asemenea, aproba si modelul si continutul urmatoarelor formulare utilizate in activitatea de inspectie fiscala la persoane fizice:

  • Decizie de impunere privind impozitul pe venit, stabilit de inspectia fiscala, pentru persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale;
  • Decizia de impunere pentru solutionarea, la persoane fizice, a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare;
  • Decizia de impunere privind taxa pe valoarea adaugata si alte obligatii fiscale stabilite de inspectia fiscala la persoane fizice, care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale.

      Competenta de a stabili obligatii fiscale pentru persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale revine organelor fiscale cu atributii de administrare a veniturilor statului precum si organelor de inspectie fiscala care au constatat, prin actiuni de inspectie fiscala, ca persoana fizica a obtinut venituri impozabile.

         Obligatiile fiscale vor fi stabilite de organele de inspectie fiscala la persoane fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale, numai pentru perioada in care s-a constatat ca acestea au desfasurat activitatea. In cazul in care activitatea a fost desfasurata pe parcursul mai multor ani fiscali, atunci impozitul pe venit va fi stabilit pe fiecare an fiscal.

      Actele administrative fiscale emise de organele de inspectie fiscala in sarcina persoanelor fizice care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate organelor fiscale se comunica organului fiscal unde persoana fizica are domiciliul fiscal, potrivit legii. Prin exceptie, Decizia de impunere pentru solutionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare sau Decizia de nemodificare a bazei de impunere se comunica organului fiscal unde persoana fizica este inregistrata ca platitor de TVA.

M.O. 590/25.08 - Ordin nr. 2351/2009 din 10/08/2009 privind stabilirea personalului imputernicit sa constate contraventii si sa aplice amenzile prevazute de actele normative din domeniul culturii, precum si pentru aprobarea modelului legitimatiei persoanelor imputernicite, a modelelor proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor si a modelului instiintarii de plata

      Prezentul ordin intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.  

M.O. 590/25.08 - Ordin nr. 1438/2009 din 21/08/2009 pentru aprobarea modelelor unor formulare utilizate in domeniul colectarii creantelor fiscale

      Prezentul Ordin aproba modelele, precum si caracteristicile de tiparire, modul de difuzare, utilizare si pastrare ale urmatoarelor formulare:

  • Titlul executoriu - MFP-ANAF, cod 14.13.30.99/a;
  • Somatia - MFP-ANAF, cod 14.13.28.99/a.

M.O. 588/25.08 - Ordin nr. 44/2009 din 19/08/2009 pentru aprobarea Regulamentului nr. 6/2009 privind exercitarea anumitor drepturi ale actionarilor in cadrul adunarilor generale ale societatilor comerciale

      Prezentul regulament stabileste conditiile pentru exercitarea anumitor drepturi ale actionarilor, aferente actiunilor cu drept de vot, in cadrul adunarilor generale ale societatilor comerciale care au sediul social pe teritoriul Romaniei si ale caror actiuni sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata care este situata sau care opereaza intr-un stat membru.

     Prevederile acestui regulament se aplica in mod corespunzator si societatilor de investitii, respectiv societatilor de investitii de tip inchis, ale caror actiuni sunt admise la tranzactionare pe o piata reglementata. Pana la data restructurarii pietei de capital, prin aprobarea sistemului alternativ de tranzactionare, aceste prevederi se aplica in mod corespunzator si societatilor ale caror actiuni sunt tranzactionate pe piata RASDAQ sau pe piata valorilor mobiliare necotate, cu observarea obligatiilor de raportare ale acestor societati, stabilite expres prin reglementarile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare.

M.O. 587/24.08 - Hotarare nr. 960/2009 din 20/08/2009 privind structura accizei totale exprimata in echivalent euro pentru 1.000 de tigarete

      Incepand cu data de 1 septembrie 2009, structura accizei totale pentru nivelul accizei la tigarete este de 39,92 euro/1.000 de tigarete plus 23% aplicate asupra pretului maxim de vanzare cu amanuntul declarat.

M.O. 587/24.08 - Ordin nr. 2524/2009 din 20/08/2009 privind nivelul accizei minime pentru tigarete

      Nivelul accizei minime pentru tigarete in perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2009 inclusiv este de 58,24 euro/1.000 de tigarete, respectiv de 217,61 lei/1.000 de tigarete.

 

M.O. 580/20.08 - Ordin nr. 2471/2009 din 14/08/2009 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor cap. V din titlul II partea a II-a din OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului

      Prezentele norme aproba metodologia de acordare a primei de la stat pentru stimularea economisirii si creditarii in sistem colectiv pentru domeniul locativ.  Aceasta prima se acorda in conditiile prezentelor norme clientilor, persoane fizice cu cetatenia romana si cu domiciliul stabil in Romania, care au incheiat un contract de economisire-creditare cu o banca de economisire si creditare in domeniul locative.

M.O. 585/24.08 - Ordin nr. 1378/2009 din 28/07/2009 pentru aprobarea Procedurii si conditiilor de inregistrare a operatorilor economici care comercializeaza in sistem angro sau en detail produsele energetice prevazute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

       Intra sub incidenta procedurii de inregistrare:

  • operatorii economici care comercializeaza si/sau depoziteaza ori intentioneaza sa comercializeze si/sau sa depoziteze in sistem en gross produse energetice;
  • operatorii economici care comercializeaza sau intentioneaza sa comercializeze in sistem en detail produse energetice.

Produsele energetice pentru comercializarea carora este necesara inregistrarea sunt:

  • benzina cu plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 51 si 2710 11 59;
  • benzina fara plumb cu codurile NC 2710 11 31, NC 2710 11 41, 2710 11 45 si 2710 11 49;
  • motorina cu codurile NC de la 2710 19 41 pana la 2710 19 49;
  • petrol lampant (kerosen) cu codurile NC 2710 19 21 si 2710 19 25;
  • gazul petrolier lichefiat cu codurile NC de la 2711 12 11 pana la 2711 19 00;

      Codul fiscal prevede o serie de sanctiuni pentru neinregistrarea operatorilor economici care comercializeaza produse energetice, potrivit prezentei proceduri. Astfel,  se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei si cu confiscarea sumelor rezultate din vanzarea produselor accizabile toti operatorii economici care intentioneaza sa desfasoare activitate de comercializare in sistem en detail de produse energetice, si care nu se inregistreaza potrivit prezentei proceduri. Aceleasi sanctiuni sunt prevazute si pentru operatorii economici care comercializeaza in sistem en detail produse energetice si care in termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului Ordin nu se inregistreaza. In plus, acestia risca si suspendarea activitatii de comercializare de produse accizabile pe o perioada de 1-3 luni.

      In cazul operatorilor economici care comercializeaza sau care intentioneaza sa comercializeze in sistem en gross produsele energetice prevazute la art. 175 alin. (3) lit. a)-e), fara sa fie inregistrati potrivit prezentei proceduri, amenda este cuprinsa intre 50.000 lei si 100.000 lei.

      Aceasta procedura de inregistrare nu se aplica pentru operatorii economici care comercializeaza produse energetice preambalate.

M.O. 579/20.08 - Ordin nr. 1454/2009 din 05/08/2009 pentru modificarea şi completarea Procedurii privind declararea lunară de către angajatori a evidenţei nominale a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 405/2004

      A fost modificata Procedura privind declararea lunara de catre angajatori a evidentei nominale a asiguratilor si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj, prin adaugarea in cadrul declaratiei a unor noi campuri pentru declararea numarului de ore si a numarului de zile suspendate pentru care se beneficiaza de scutire de la plata contributiei de asigurari pentru somaj in conditiile OUG nr. 28/2009 (este vorba despre angajatii trimisi in somaj tehnic pentru care atat angajatorul cat si angajatii pot beneficia de scutire la plata contributiilor sociale pe o perioada de maximum 90 de zile).

      Cele doua rubrici nou introduse se completeaza doar în situatia în care salariatii si angajatorul sunt scutiti de plata contributiilor sociale la bugetul asigurarilor pentru somaj în temeiul art. 2 din OUG nr. 28/2009; în caz contrar in aceste rubrici se va completa zero.

     Noul model se foloseste incepand cu declaratia lunara privind evidenta nominala a asiguratilor si a obligatiilor de plata la bugetul asigurarilor pentru somaj corespunzatoare lunii august.

       Pentru declararea orelor din programul de lucru in care raporturile de munca ale salariatilor au fost suspendate potrivit Codului Muncii si pentru care salariatii respectivi si angajatorul acestora au fost scutiti de plata contributiilor la bugetul asigurarilor pentru somaj aferente perioadei care a trecut pana la data intrarii în vigoare a prezentului Ordin, angajatorii care au beneficiat de scutire in conditiile OUG 28/2009 au obligatia de a declara orele respective prin depunerea de declaratii rectificative pana cel tarziu 19 octombrie 2009. Atentie, avand in vedere data intrarii in vigoare a OUG 28/2009, in luna martie 2009 s-a putut beneficia de scutire la plata contributiilor sociale doar pentru 5 zile.

      Nedepunerea de declaratii rectificative la solicitarea, în scris, a agentiilor pentru ocuparea fortei de munca judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 la 5.000 lei.

M.O. 578/19.08 - Ordin nr. 2323/2009 din 22/07/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Registrului artelor spectacolului

     Registrul artelor spectacolului, constituie documentul unitar de evidenta in care sunt inscrise institutiile si companiile de spectacole sau concerte, precum si persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic si persoanele juridice de drept privat care au obtinut avizul de impresariat artistic.

     Neindeplinirea demersurilor pentru inscrierea in Registru a institutiilor si companiilor de spectacole sau concerte, neinscrierea in Registru de catre impresarii artistici, in termenele legale, respectiv desfasurarea activitatilor de impresariat artistic de catre persoane fizice sau juridice de drept privat fara inscrierea in Registru se sanctioneaza cu amenzi de la 1.000 la 10.000 lei, potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) lit. a)-c) din OG nr. 21/2007 cu modificarile si completarile ulterioare.

M.O. 569/14.08 - Ordin nr. 16/2009 din 31/07/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind autorizarea asiguratorilor

     Prezentele norme stabilesc conditiile si documentele in baza carora Comisia de Supraveghere a Asigurarilor acorda asiguratorilor autorizatia de desfasurare a activitatii de asigurare si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca fondatorii si persoanele semnificative ale asiguratorilor.

M.O. 569/14.08 - Ordin nr. 14/2009 din 31/07/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind activitatea de asigurare/reasigurare in Romania in baza dreptului de stabilire si a libertatii de a presta servicii

      Potrivit normelor, orice asigurator/reasigurator, care detine o autorizatie de functionare, emisa de autoritatea competenta a statului membru de origine, poate desfasura activitatea de asigurare/reasigurare pe teritoriul Romaniei fie direct, fie prin intermediul unei sucursale, cu notificarea prealabila a Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor de catre autoritatea respectiva.

M.O. 569/14.08 - Ordin nr. 15/2009 din 31/07/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind dreptul de stabilire si libertatea de a presta servicii pe teritoriul Romaniei de catre intermediarii in asigurari/reasigurari, autorizati si/sau inregistrati de o autoritate competenta dintr-un stat membru al Uniunii Europene

      Orice intermediar in asigurari/reasigurari, autorizat si/sau inregistrat de o autoritate competenta dintr-un stat membru al Uniunii Europene, poate sa exercite, pe teritoriul Romaniei, activitatea de intermediere in asigurari/reasigurari, in baza dreptului de stabilire, cu notificarea prealabila a autoritatii competente din statul membru de origine.

M.O. 568/14.08 - Hotarare nr. 867/2009 din 29/07/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii

      Prezenta hotarare reglementeaza cadrul legal privind definirea, interzicerea si eliminarea muncilor periculoase pentru copii, care, prin natura lor sau prin conditiile in care se exercita, dauneaza sanatatii, securitatii sau moralitatii copiilor.

      Dispozitiile prezentei hotarari se aplica tuturor categoriilor de angajatori, organizatiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate si asociatiilor familiale, precum si persoanelor fizice care utilizeaza munca copiilor in sectorul informal si in cel formal.

M.O. 559/11.08 - Ordin nr. 528/2009 din 30/07/2009 privind stabilirea persoanelor imputernicite sa constate contraventii si sa aplice sanctiuni pentru contraventiile prevazute de Legea organizarii si functionarii statisticii oficiale in Romania nr. 226/2009 si de Legea nr. 422/2006 privind organizarea si functionarea sistemului statistic de comert international cu bunuri, precum si pentru aprobarea modelului legitimatiei persoanelor imputernicite, a modelelor proceselor-verbale de constatare si sanctionare a contraventiei si a modelului instiintarii de plata

      Directorii generali, directorii, directorii adjuncti, sefii de serviciu, sefii de birou, consilierii, expertii, inspectorii, principali si superiori, din cadrul Institutului National de Statistica, precum si directorii coordonatori, directorii coordonatori adjuncti, sefii de serviciu, consilierii, expertii, inspectorii, referentii de specialitate si referentii, principali si superiori, din cadrul directiilor regionale de statistica si al directiilor judetene de statistica sunt imputerniciti sa constate contraventii si sa aplice sanctiuni potrivit prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea organizarii si functionarii statisticii oficiale in Romania nr. 226/2009 si ale art. 10 alin. (4) din Legea nr. 422/2006 privind organizarea si functionarea sistemului statistic de comert international cu bunuri.

M.O. 555/10.08 - Ordin nr. 13/2009 din 30/07/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind procedura de supraveghere, in domeniul asigurarilor, a aplicarii sanctiunilor internationale

      Sub incidenta prezentelor norme intra asiguratorii, reasiguratorii, brokerii de asigurare si/sau de reasigurare persoane juridice romane, precum si sucursalele din Romania ale asiguratorilor, reasiguratorilor si intermediarilor in asigurari si/sau reasigurari cu sediul in Spatiul Economic European.

M.O. 554/10.08 - Ordin nr. 334/432/2009 din 16/06/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea si etichetarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decat berea si vinul, destinate consumului uman ca atare

      Producatorii, persoane fizice sau juridice, au obligatia sa tina un registru special de evidenta, pentru fiecare produs, materiile prime utilizate la fabricarea bauturilor alcoolice fermentate nedistilate, substantele aromatizante naturale, indulcitorii alimentari si/sau produsele aromatizante naturale si/sau plantele aromatice si/sau mirodeniile si/sau substantele aromatizante identice cu cele naturale, acidifianti si conservanti, conform normelor tehnice prevazute in anexa la prezentul Ordin.

        Registrul special de evidenta va fi vizat si verificat de catre inspectiile tehnice in agricultura din cadrul directiilor pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene si a municipiului Bucuresti.

       Nerespectarea prevederilor referitoare la organizarea registrului special de evidenta de catre producatori conduce la retragerea licentei si interzicerea producerii, imbutelierii si comercializarii bauturilor alcoolice fermentate nedistilate.

M.O. 552/07.08 - Ordin nr. 1369/2009 din 27/07/2009 pentru modificarea Ordinului presedintelui ANAF nr. 71/2008 privind organizarea si functionarea Comisiei de disciplina din cadrul ANAF

M.O. 548/06.08 - Ordin nr. 1999/2009 din 28/07/2009 pentru modificarea normelor tehnice de completare, utilizare si tiparire a declaratiei sumare si a documentului administrativ unic, aprobate prin Ordinul vicepresedintelui ANAF nr. 9.988/2006

M.O. 548/06.08 - Ordin nr. 1991/2009 din 23/07/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR

M.O. 548/06.08 - Ordin nr. 1998/2009 din 28/07/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea destinatarilor agreati in cadrul regimului de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR si a Normelor tehnice privind agrearea vehiculelor rutiere si containerelor pentru transportul marfurilor sub acoperirea carnetelor TIR

M.O. 547/06.08 - Ordin nr. 1444/2009 din 31/07/2009 pentru stabilirea valorii nominale indexate a unui tichet de masa pentru semestrul II al anului 2009

       Pentru semestrul II al anului 2009, incepand cu luna septembrie, valoarea nominala a unui tichet de masa, este de 8,72 lei.

M.O. 543/05.08 - Republicare (1) - Lege nr. 189/2003 din 13/05/2003 privind asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala

       Asistenta judiciara internationala in materie civila si comerciala se refera la ansamblul procedurilor de cooperare intre autoritatile judiciare romane si straine in vederea solutionarii unui litigiu, pe tot parcursul desfasurarii acestuia.

M.O. 543/05.08 - Ordin nr. 12/2009 din 24/07/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind calculul marjei de solvabilitate de care dispune asiguratorul/reasiguratorul, al marjei de solvabilitate minime si al fondului de siguranta

M.O. 543/05.08 - Ordin nr. 2408/2009 din 30/07/2009 privind modificarea OMFP nr. 1.235/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 146/2002 privind formarea si utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 201/2003

        Din conturile deschise la Trezoreria Statului nu mai pot fi dispuse plati pe baza de bilete la ordin, cu exceptia celor dispuse pe baza de bilete la ordin emise anterior intrarii in vigoare a prevederilor prezentei ordonante de urgenta.

M.O. 545/05.08 - Ordin nr. 729/2009 din 17/07/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea si recuperarea cheltuielilor reprezentand asistenta medicala acordata in baza documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte

M.O. 538/03.08 - Ordin nr. 962/2009 din 29/07/2009 pentru aprobarea Normelor privind infiintarea, organizarea si functionarea farmaciilor si drogheriilor

       La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga orice alte dispozitii contrare.

M.O. 537/03.08 - Circulara nr. 27/2009 din 03/08/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna august 2009 -> este de 9,00% pe an

M.O. 534/31.07 - Ordin nr. 1366/2009 din 24/07/2009 privind aprobarea utilizarii plicurilor speciale cu confirmare postala de primire (AR) detasabila, pentru trimiterea de acte administrative si procedural

       Prin prezentul ordin se aproba modelul si utilizarea plicurilor speciale cu confirmare postala de primire (AR) detasabila, prin care se realizeaza centralizat trimiterea, prin intermediul serviciilor postale, a actelor administrative si procedurale catre contribuabili persoane fizice si juridice.

M.O. 533/31.07 - Ordin nr. 2401/2009 din 29/07/2009 pentru modificarea si completarea OMFP nr. 1.074/2006 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii la Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti si pentru reglementarea unor aspecte ale activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

      Incepand cu data de 1 august 2009, Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucuresti din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti administreaza contribuabilii, persoane juridice, cu domiciliul fiscal in municipiul Bucuresti, care au inregistrat o cifra de afaceri raportata in situatiile financiare incheiate la data de 31 decembrie a anului precedent cuprinsa intre 6,7 milioane lei si 70 milioane lei. (anterior erau considerati contribuabili mijlocii cei cu cifra de afaceri intre 25 mil si 70 mil lei)

        Contribuabilii mijlocii a caror cifra de afaceri in anul precedent este inferioara celei stabilite drept criteriu de selectie a acestora pentru incadrarea in categoria contribuabililor mijlocii, vor fi scosi din administrare dupa 4 ani consecutivi in care nu mai indeplinesc acest criteriu de selectie.

       Prezentul Ordin aproba urmatoarele liste:

  • Lista contribuabililor mijlocii care urmeaza a fi administrati de Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucuresti din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti incepand cu data de 1 august 2009
  • Lista contribuabililor mijlocii care nu vor mai fi administrati de Administratia Finantelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucuresti din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti incepand cu data de 1 august 2009.

        Aceste liste vor fi actualizate anual, pana la data de 30 septembrie.  Prin exceptie, pentru anul 2010 raman valabile listele publicate in prezentul Ordin.  

!!!!Atentie la completarea OP-urilor pentru plata datoriilor catre buget: Toate companiile cu domiciliul fiscal in Bucuresti care au trecut la contribuabili mijlocii trebuie sa faca platile catre buget la Trezoreria operativa a Municipiului Bucuresti.

M.O. 532/31.07 - Ordin nr. 2400/2009 din 29/07/2009 pentru modificarea si completarea OMFP nr. 753/2006 privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili si pentru reglementarea unor aspecte ale activitatii de administrare a marilor contribuabili  

       Potrivit Ordinului 753/2006, sunt considerati mari contribuabili agentii economici care indeplinesc cel putin una dintre urmatoarele conditii:

  • au cifra neta de afaceri raportata in situatiile financiare incheiate la data de 31 decembrie a anului precedent mai mare sau egala cu 70 milioane lei (RON);
  • desfasoara activitati specifice in domeniul bancar, asigurari, invetitii financiare sau jocuri de noroc de tip Cazino
  • contribuabilii nou-infiintati care, la data infiintarii, se angajeaza prin declaratie pe propria raspundere sa realizeze investitii a caror valoare in lei sa fie echivalentul a minimum 10 milioane euro. Acestia vor depune declaratia pe propria raspundere la organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal declarat, in termen de cel mult 5 zile de la data inregistrarii lor la registrul comertului.

       Prezentul act normativ aproba urmatoarele liste, publicate in anexele la ordin:

  • Lista marilor contribuabili care vor fi administrati de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili incepand cu data de 1 august 2009
  • Lista marilor contribuabili care vor fi preluati in administrare de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili incepand cu data de 1 ianuarie 2010;
  • Lista marilor contribuabili care nu vor mai fi administrati de catre Directia generala de administrare a marilor contribuabili incepand cu data de 1 august 2009

       Prin derogare de la Ordinul 753/2006, aceste liste raman in vigoare si pentru anul 2010.

M.O. 531/31.07 - Ordin nr. 1384/2009 din 28/07/2009 pentru suspendarea aplicarii Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.156/2009 privind legitimatiile de inspectie fiscal

       Prevederile Ordinului presedintelui ANAF nr. 1156/2009 privind legitimatiile de inspectie fiscala se suspenda  pana la 1 octombrie 2009.                                                             

M.O. 530/31.07 - Ordin nr. 2402/2009 din 29/07/200 pentru modificarea si completarea O.M.F.P. nr. 266/2007 privind organizarea activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii la administratiile finantelor publice pentru contribuabilii mijlocii din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene si pentru reglementarea unor aspecte ale activitatii de administrare a contribuabililor mijlocii

       Incepand cu data de 1 august 2009, directiile generale ale finantelor publice judetene, prin administratiile finantelor publice pentru contribuabilii mijlocii, administreaza contribuabilii, persoane juridice, cu domiciliul fiscal pe raza fiecarui judet, care au inregistrat o cifra de afaceri raportata in situatiile financiare incheiate la 31 decembrie a anului precedent cuprinsa intre 6,7 milioane lei si 70 milioane lei, selectati in ordine descrescatoare a cifrei de afaceri.

M.O. 529/31.07 - Ordin nr. 2405/2009 din 29/07/2009 pentru aprobarea atributiilor si Regulamentului de organizare si functionare ale Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc si a competentelor in domeniul jocurilor de noroc stabilite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 si de Hotararea Guvernului nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc directiei de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice

M.O. 528/30.07 - Hotarare nr. 870/2009 din 29/07/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc

       Activitatile pentru care se poate solicita obtinerea licentei de organizare a jocurilor de noroc in conditiile prezentelor norme metodologice sunt urmatoarele:

  • activitati loto;
  • activitati de pariuri mutuale;
  • activitati de pariuri in cota fixa;
  • activitati de jocuri de noroc caracteristice cazinourilor;
  • activitati de tip slot-machine;
  • activitati de bingo desfasurate in sali de joc;
  • activitati de bingo organizate prin intermediul sistemelor retelelor de televiziune.

       In situatia in care un operator economic intentioneaza sa organizeze doua sau mai multe activitati de natura celor prevazute anterior, este obligat sa solicite licenta de organizare a jocurilor de noroc pentru fiecare activitate in parte.

M.O. 527/30.07 - Hotarare nr. 3/2009 din 12/06/2009 pentru modificarea si completarea Hotararii Congresului Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului de organizare si functionare si a Codului de etica profesionala si disciplina ale Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania

       Potrivit modificarilor, membrii Uniunii au obligatia sa furnizeze datele necesare comisiei de cenzori a filialei in vederea verificarii situatiei virarii catre Uniune a procentului de 2% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa.

M.O. 526/30.07 - Norma nr. 8/2009 din 23/07/2009 privind modificarea si completarea Normei Bancii Nationale a Romaniei nr. 4/2005 privind efectuarea operatiunilor de schimb valutar

      Potrivit modificarilor, buletinele de schimb valutar nu mai sunt documente cu regim special, acestea fiind acum documente cu regim intern de tiparire si numerotare.

      Entitatile autorizate sa efectueze operatiuni de schimb valutar  vor emite proceduri proprii de stabilire si/sau alocare de numere aferente buletinelor de schimb valutar emise, prin care se va mentiona, pentru fiecare exercitiu financiar, numarul de la care se emite primul buletin de schimb valutar. Acestea nu sunt formulare tipizate, fiecare entitate avand libertatea sa isi stabileasca regimul de tiparire sau editare, dupa caz, precum si modelul acestora, cu respectarea continutului minim de informatii prevazut de normele BNR.

       Buletinele de schimb valutar, existente in stoc la data intrarii in vigoare a acestei modificari, pot fi utilizate pana la epuizare.

M.O. 517/28.07 - Ordin nr. 10/2009 din 21/07/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind Fondul de garantare

      Prezentele norme reglementeaza procedurile de constituire, de administrare si de utilizare a Fondului de garantare prevazut la art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si procedurile specifice de plata a sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, conform dispozitiilor Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiara si falimentul societatilor de asigurare.

M.O. 513/27.07 - Ordin nr. 2169/2009 din 26/06/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de conturi pentru institutiile publice si instructiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 1.917/2005

M.O. 512/27.07 - Ordin nr. 9574/2009 din 16/07/2009 privind aprobarea Ghidului pentru implementarea proiectelor de concesiune de lucrari publice si servicii in Romania

      Ghidul cuprinde informatii privind etapa de pregatire a proiectelor, procedurile de atribuire, precum si metodologii specifice relevante atat in etapa de pregatire, cat si in cea de atribuire a unui contract de concesiune de lucrari publice sau a unui contract de concesiune de service. Totodata, acest ghid ofera si  informatii clare si complete despre cerintele legale care trebuie respectate in pregatirea si atribuirea contractelor de concesiune de lucrari publice sau servicii, precum si elemente si sugestii practice.

M.O. 512/27.07 - Ordin nr. 9/2009 din 21/07/2009 pentru modificarea Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 20/2008

       Potrivit modificarilor, a fost diminuata cota procentuala ce se va preleva incepand cu luna iulie 2009, noua cota fiind de 1,00% din volumul primelor de asigurare brute incasate lunar pentru asigurarea obligatorie RCA, fata de 1,1% cat era prevazut anterior.

M.O. 512/27.07 - Ordin nr. 11/2009 din 21/07/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind cuantumul si termenul de plata a taxei de functionare datorate de asiguratori si de brokerii de asigurare

       Cuantumul taxei de functionare, incepand cu luna iulie 2009, este de 0,3% aplicat asupra primelor brute incasate de asiguratori, respectiv din veniturile din activitatea de brokeraj a brokerilor de asigurare, aferente perioadei pentru care sunt datorate.

         Asiguratorii vireaza lunar sumele stabilite conform prezentelor norme, pana in ultima zi lucratoare a lunii urmatoare celei pentru care se face raportarea iar brokerii de asigurare vor vira trimestrial aceste sume, pana in ultima zi lucratoare a lunii urmatoare trimestrului pentru care se face raportarea.

         Pentru nevirarea la termen a taxei de functionare prevazuta de prezentele norme, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va calcula majorari de intarziere potrivit dispozitiilor legale.

M.O. 511/24.07 - Lege nr. 287/2009 din 17/07/2009 privind Codul civil

        Prezentul Cod civil intra in vigoare la data care va fi stabilita in legea pentru punerea in aplicare a acestuia. In termen de 12 luni de la data publicarii prezentului Cod civil, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea in aplicare a Codului civil.

M.O. 510/24.07 - Lege nr. 286/2009 din 17/07/2009 privind Codul penal

M.O. 508/23.07 - Ordin nr. 1340/2009 din 16/07/2009 privind aprobarea modelului si continutului formularului 710 "Declaratie rectificativa", cod 14.13.01.00/r

       A fost creat un nou formular care cuprinde rand distinct pentru rectificarea impozitului minim.

M.O. 508/23.07 - Ordin nr. 2321/2009 din 16/07/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de acordare a amanarii la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen, administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala

        Amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen se acorda la cererea contribuabililor, persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, modul de organizare si data infiintarii.

      Amanarea la plata se solicita de catre contribuabili in baza unei cereri depuse la organele fiscale competente. In cazul in care contribuabilii au organizate sedii secundare platitoare de impozit pe venitul din salarii, cererea de amanare la plata va fi depusa la organul fiscal competent in administrarea contribuabililor in structura carora functioneaza aceste sedii secundare.

M.O. 507/23.07 - Ordin nr. 2290/2009 din 08/07/2009 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare trimestriale ale institutiilor publice, precum si a unor raportari financiare lunare in anul 2009, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 629/2009

M.O. 503/21.07 - Ordin nr. 1432/2009 din 15/07/2009 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acorda sub forma de tichete de cresa pentru semestrul II 2009

        Pentru semestrul II 2009, incepand cu luna august, valoarea sumei lunare indexate ce se acorda sub forma de tichete de cresa este de 360 lei.

M.O. 494/16.07 - Hotarare nr. 18/2009 din 18/06/2009 pentru aprobarea Normei nr. 13/2009 privind sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2009 a entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private

      Prezenta norma se aplica de catre urmatoarele categorii de entitati:

  • societati de pensii infiintate potrivit prevederilor legale in vigoare;
  • fonduri de pensii facultative si fonduri de pensii administrate privat;
  • administratori de fonduri de pensii facultative care sunt societati de asigurare sau societati de administrare a investitiilor, pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative;
  • brokeri de pensii private.

        Raportarile contabile la 30 iunie 2009, precum si declaratiile entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisie, prevazute la art. 11 si 12 din Hotarare, se depun la Comisie pana cel tarziu la 14 august 2009. Tot pana pe 14 august 2009 raportarile trebuie depuse si la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice.

         Entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisie care nu au desfasurat activitate pe perioada de raportare, precum si cele care se afla in curs de lichidare vor depune la Comisie si la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice, dupa caz, o declaratie pe propria raspundere, pana cel tarziu la 14 august 2009.

M.O. 492/15.07 - Hotarare nr. 684/2009 din 10/06/2009 privind aprobarea taxelor si tarifelor pentru operatiunile efectuate de Oficiul National al Registrului Comertului si oficiile registrului comertului de pe langa tribunal

M.O. 492/15.07 - Decizie nr. 86/2009 din 07/07/2009 privind numirea Uniunii Producatorilor de Fonograme din Romania drept colector unic al remuneratiei compensatorii pentru copia privata pentru operele reproduse dupa inregistrari sonore sau audiovizuale cuvenite titularilor de drepturi de autor si titularilor de drepturi conexe

M.O. 489/14.07 - Ordin nr. 1304/2009 din 30/06/2009 privind aprobarea Procedurii de inregistrare a producatorilor de baterii si acumulatori  

       Producatorii existenti pe piata sunt obligati sa se inregistreze la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului in registrul prevazut la art. 6 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor si acumulatorilor si al deseurilor de baterii si acumulatori. Potrivit Hotararii 1132/2008 este considerat producator orice persoana dintr-un stat membru care, cu titlu profesional si indiferent de tehnica de vanzare utilizata, inclusiv tehnicile de comunicare la distanta, introduce pentru prima data pe piata in Romania baterii sau acumulatori, inclusiv cei incorporati in aparate ori vehicule.

       Numarul de inregistrare in Registrul producatorilor de baterii si acumulatori obtinut de un operator economic este valabil doar insotit de anexa la numarul de inregistrare in Registrul producatorilor de baterii si acumulatori intocmita conform modelului prevazut in anexa la prezenta procedura. Aceasta anexa se actualizeaza anual, cererea de actualizare transmitandu-se la Agentia Nationala pentru Protectia Mediului pana la data de 28 februarie a fiecarui an.

        Numarul de inregistrare primit este comunicat in reteaua de distributie a producatorului, conform art. 6 alin. (6) din Hotararea Guvernului nr. 1132/2008, in termen de maximum 15 zile lucratoare de la atribuire.

       Producatorii care renunta la introducerea pe piata a bateriilor si acumulatorilor sunt obligati sa solicite radierea din registru, in termen de 15 zile lucratoare de la incetarea activitatii. Cererea de radiere este insotita de raportarea corespunzatoare intervalului dintre data ultimei raportari si data cererii de radiere.

M.O. 488/14.07 - Ordin nr. 39/2009 din 08/07/2009 privind aprobarea Instructiunii nr. 4/2009 de modificare a Instructiunii nr. 5/2006 cu privire la sistemul de raportare contabila semestriala a entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, aprobata prin Ordinul Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 70/2006

     A fost modificat formularul 30 "Date informative", noul formular fiind prevazut in anexa la prezentul Ordin.

MO. 487/14.07 - Ordin nr. 488/2009 din 15/06/2009 privind procedura de verificare si omologare a sistemelor informatice destinate operatiunilor de emitere a facturilor in forma electronica, precum si normele de performanta si securitate cu privire la sistemele informatice utilizate de persoanele care emit, transmit sau arhiveaza facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronic

      Prezentul ordin stabileste procedura de verificare si omologare de catre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale a sistemelor informatice destinate operatiunilor de emitere a facturilor in forma electronica, precum si normele de performanta si securitate cu privire la sistemele informatice utilizate de persoanele care emit, transmit sau arhiveaza facturi, chitante si bonuri fiscale in forma electronica.

        Emitentul facturii in forma electronica are obligatia sa foloseasca un sistem informatic omologat de MCSI. Ordinul de omologare este valabil pe o perioada de un an, procedura de reinnoire fiind similara cu cea de emitere.

M.O. 487/14.07 - Ordin nr. 500/2009 din 18/06/2009 privind Normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 589/2004 privind regimul juridic al activitatii electronice notariale

       Prezentele norme tehnice si metodologice se aplica activitatii electronice notariale si stabilesc conditiile pentru autorizarea notarilor publici pentru efectuarea actelor notariale in forma electronica, precum si normele de performanta si securitate cu privire la sistemele informatice utilizate de notarii publici, transmiterea documentelor electronice si pastrarea acestora in arhive.

M.O. 486/14.07 - Lege nr. 277/2009 din 07/07/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei si pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbre

      Au fost modificate o serie de definitii. Astfel, insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:

  • insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori;
  • insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.

        Creditorul indreptatit sa participe la procedura insolventei este acel creditor care a formulat si caruia i-a fost admisa, total sau in parte, o cerere de inregistrare a creantei sale pe tabelele de creante contra debitorului intocmite in procedura si care are dreptul de a participa si de a vota in adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciara admis de judecatorul-sindic, de a fi desemnat in calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distributiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfasurarea procedurii si de a participa la orice alta procedura reglementata de prezenta lege. Au calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura insolventei, fara a depune personal declaratiile de creanta, salariatii debitorului.

       Conform legii, cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului, va creste la 30.000 de lei, iar pentru salariati ramane la 6 salarii medii pe economie.

       De asemenea, tribunalele vor avea sectii de insolventa, competente in procedurile prevazute de Legea insolventei nr. 85/2006.

       Toate procedurile prevazute de Legea 85/2006 cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta sectiei de insolventa a tribunalului in a carui raza teritoriala isi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de judecatorul-sindic. In circumscriptia curtii de apel va functiona o singura sectie de insolventa. Aceasta se organizeaza in cadrul tribunalului din localitatea in care isi are sediul respectiva curte de apel.

       Prezenta lege introduce si noi prevederi pentru reglementarea antecontractelor de vanzare-cumparare. Astfel, obligatiile rezultand dintr-un antecontract de vanzare-cumparare cu data certa, anterioara deschiderii procedurii, in care promitentul-vanzator intra in procedura, vor fi executate de catre administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumparator, daca:

  • pretul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se afla in posesia promitentului-cumparator;
  • pretul nu este inferior valorii de piata a bunului;
  • bunul nu are o importanta determinanta pentru reusita unui plan de reorganizare.

M.O. 482/13.07 - Lege nr. 273/2009 din 07/07/2009 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale

     Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, la implinirea varstelor standard de pensionare prevazute de prezenta lege pensia anticipata devine pensie pentru limita de varsta si se recalculeaza prin adaugarea perioadelor asimilate si a eventualelor stagii de cotizare realizate in perioada de anticipare.

M.O. 482/13.07 - Lege nr. 268/2009 din 07/07/2009 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 28/2009 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala

       Potrivit modificarilor, pe perioada suspendarii contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in cazul intreruperii temporare a activitatii potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, salariatii ale caror contracte sunt astfel suspendate si care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat, prevazuta la art. 53 alin. (1) Codul muncii, pentru salariatii respectivi angajatorii sunt scutiti de plata contributiilor de asigurari sociale datorate potrivit legii, pentru o perioada de cel mult 90 de zile, fata de 3 luni cum era prevazut anterior. Tot pe aceasta perioada si salariatii beneficiaza de scutirea de la plata impozitului pe venit si a contributiilor de asigurari sociale.

      Aceaste scuiri prevazute de OUG 28/2009 se pot aplica numai in anul 2009.  

M.O. 481/13.07 - Ordin nr. 1614/2009 din 22/06/2009 pentru aprobarea Instructiunilor privind accesul operatorilor economici la componenta de gestiune a tranzitului comunitar/comun din aplicatia NCTS-RO

      Noul sistem computerizat de tranzit, (NCTS) permite depunerea declaratiilor de tranzit cu/fara elemente de siguranta si securitate prin mijloace electronice, urmarirea si gestionarea tuturor operatiunilor de tranzit comunitar/comun.

      Depunerea declaratiei de tranzit cu/fara elemente de siguranta si securitate prin mijloace electronice, se poate face de catre operatorii economici - principali obligati, expeditori agreati, destinatari agreati sau reprezentantii acestora, pe baza unei autorizatii eliberate de Autoritatea Nationala a Vamilor, Directia de tehnologia informatiei, comunicatii si statistica vamala, potrivt prevederilor prezentului Ordin.

         Autorizatiile de acces al operatorilor economici la aplicatia NCTS-RO emise pana la data publicarii prezentului ordin isi pastreaza valabilitatea. 

M.O. 478/10.07 - Ordin nr. 441/2009 din 30/06/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de agreare a persoanelor fizice si juridice experti evaluatori autorizati de catre Asociatia Nationala a Evaluatorilor din Romania, care desfasoara activitati de evaluare a terenurilor forestiere si agricole supuse exproprierii

M.O. 476/10.07 - Ordin nr. 2244/2009 din 03/07/2009 pentru modificarea Normelor de aplicare a scutirilor de taxa pe valoarea adaugata pentru traficul international de bunuri, prevazute la art. 144 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 2.218/2006

     Potrivit modificarilor, pe facturile emise pentru livrarile de bunuri sau prestarile de servicii scutite conform art. 144 alin. (1) lit. a) - c) nu mai este obligatorie mentionarea sintagmei "Regimul de antrepozit TVA [....] - TVA datorata de beneficiar - art. 150 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal"  in locul cotei de TVA aplicabile si in locul sumei TVA datorata.  

M.O. 471/08.07 - Ordin nr. 1627/2009 din 24/06/2009 pentru aprobarea Normelor privind accesul operatorilor economici la Sistemul de control al exportului (ECS)

      Sistemul de control al exportului este sistemul informatic care asigura managementul urmaririi marfurilor exportate pana la iesirea din Comunitate. Accesul operatorilor economici la ECS se realizeaza pe baza autorizatiei eliberate de Autoritatea Nationala a Vamilor, Directia de tehnologia informatiei, comunicatii si statistica vamala.

M.O. 470/08.07 - Republicare (1) - Lege nr. 202/1998 din 09/11/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al Romaniei

M.O. 470/08.07 - Hotarare nr. 144/2009 din 23/06/2009 privind atribuirea calitatii si a dreptului de exercitare a profesiei de auditor financiar pentru persoanele care poseda o calificare profesionala in audit financiar sau in profesii asimilate acestuia, atribuita de alt stat in acord cu reglementarile specifice din acel stat

M.O. 468/07.07 - Ordin nr. 1297/2009 din 29/06/2009 pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivati

M.O. 476/10.07 - Ordin nr. 1308/2009 din 02/07/2009 privind unele masuri pentru solutionarea deconturilor cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare, precum si pentru stingerea prin compensare sau restituire a sumelor reprezentand taxa pe valoarea adaugata aprobata prin decizia de rambursare  

       Potrivit acestui Ordin, in cazul in care, pentru solutionarea deconturilor de TVA cu optiune de rambursare este necesara obtinerea unor informatii suplimentare, organul fiscal poate solicita altor organe fiscale efectuarea unui control incrucisat, acestea fiind obligate sa transmita rezultatele controlului in termen de 45 de zile de la solicitare. Acest termen se poate prelungi, in cazuri justificate, cu 45 de zile de catre directia coordonatoare din cadrul ANAF. Prelungirea termenului se realizeaza pentru intreaga suma solicitata la rambursare si nu poate opera pentru sume partiale.

      Efectuarea de controale incrucisate se planifica cu prioritate fata de alte activitati de inspectie fiscal si pot fi efectuate si de catre comisarii Garzii Financiare, in cazuri temeinic justificate, cu aprobarea presedintelui ANAF.

      In cazul in care contribuabilul pentru care s-a emis o decizie de rambursare a TVA inregistreaza obligatii fiscale restante, organul fiscal competent efectueaza de indata compensarea acestora.

      In situatia in care suma aprobata la rambursare, inscrisa in decizia de rambursare a taxei pe valoarea adaugata, este mai mare decat cuantumul obligatiilor fiscale compensate, restituirea diferentei se efectueaza in termenul prevazut de lege.

      In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Codul de procedura fiscala, creantele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor pot fi cesionate numai dupa stabilirea lor potrivit legii.

      Cesiunea produce efecte fata de organul fiscal competent in administrarea cedentului numai de la data la care aceasta a fost notificata de catre cesionar, potrivit prevederilor art. 30 alin. (2) din Codul de procedura fiscala. Platile efectuate intre organul fiscal si contribuabilul cedent pana la notificarea cesiunii sunt valabile. Dupa notificare, organul fiscal devine debitorul cesionarului, cedentul nemaiavand un drept de creanta asupra bugetului pentru sumele inscrise in decizia de rambursare si care au facut obiectul cesiunii. Operatiunea de restituire de sume de la buget se realizeaza numai dupa compensarea eventualelor obligatii fiscale inregistrate de catre contribuabil, astfel ca obiect al cesiunii pot reprezenta numai sumele efectiv de restituit contribuabilului cedent.

      In vederea corelarii situatiei contabile a cesionarului cu cea fiscala existenta in evidenta analitica pe platitori, cesionarul, in cazul in care inregistreaza obligatii fiscale restante, va depune, concomitent cu notificarea contractului de cesiune, si o cerere de compensare a obligatiilor fiscale restante, caz in care, potrivit prevederilor art. 122 alin. (1) lit. a) din Codul de procedura fiscala, data stingerii va fi data depunerii cererii de compensare la organul fiscal competent in administrarea cedentului.

       In cazul in care cesionarul, desi inregistreaza obligatii fiscale restante, nu depune cerere de compensare, data stingerii este data inregistrarii operatiunii de compensare de catre unitatea de trezorerie care deserveste organul fiscal competent in administrarea cedentului, conform notei de compensare intocmite de catre acesta.

      In situatia in care cesionarul incheie un contract de cesiune a dreptului de rambursare, il notifica potrivit prevederilor legale si depune concomitent si o cerere de compensare a obligatiilor sale restante, organul fiscal competent in administrarea cedentului, dupa compensarea eventualelor obligatii fiscale inregistrate de catre acesta, va solicita, in scris, organului fiscal competent in administrarea cesionarului situatia obligatiilor fiscale restante inregistrate de catre cesionar si va intocmi nota privind compensarea obligatiilor fiscale - MFP-ANAF cod 14.13.41.99, in format hartie, in 4 exemplare, pe care le va transmite unitatii de trezorerie si contabilitate publica care deserveste organul fiscal competent in administrarea cedentului. Data stingerii obligatiilor fiscale restante ale cesionarului este data depunerii cererii de compensare.

      In situatia in care contribuabilii nu doresc cesiunea dreptului de rambursare si avand in vedere ca un mare numar al creditorilor contribuabililor care detin drepturi de rambursare au domiciliul fiscal pe raza altor organe fiscale, se va constitui o baza de date la nivel national referitoare la contribuabilii care detin drepturi de rambursare, precum si la creditorii acestora, necesara identificarii relatiilor dintre acestia in scopul infiintarii popririlor pe venituri, respectiv al verificarii valorii sumelor notificate fata de nivelul obligatiilor bugetare ale cesionarilor.

     In vederea realizarii operatiunilor de cesionare a TVA-ului de rambursat, prezentul Ordin aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

  • "Lista furnizorilor neachitati la data de ....", formular pe care il depune la organul fiscal competent cedentul;
  • "Notificare privind cesionarea dreptului de restituire, conform art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare", formular pe care il depune la organul fiscal competent cesionarul.

      Activitatea de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata, indiferent de categoria de risc in care acestea au fost incadrate, se monitorizeaza cu ajutorul aplicatiei informatice puse la dispozitie de Directia generala de tehnologia informatiei din cadrul ANAF. Baza de date locala se actualizeaza de indata, pe masura ce in procesul de solutionare a solicitarilor de rambursare sunt parcurse etapele procedurale.

      Dispozitiile prezentului ordin sunt aplicabile atat deconturilor cu optiune de rambursare aflate in curs de solutionare la organele fiscale competente la data intrarii in vigoare a acestui act normativ, cat si deconturilor care se depun dupa aceasta data. Deconturile aflate in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a acestui act normativ, cu termenul de solutionare intarziat, se solutioneaza cu prioritate, in ordinea vechimii acestora, incepand cu cele mai vechi, pana la eliminarea stocului de astfel de deconturi.

M.O. 467/07.07 - Ordin nr. 448/2009 din 01/07/2009 privind unele masuri de informare a consumatorilor de catre operatorii economici care desfasoara activitati de schimb valutar

     Operatorii economici care desfasoara activitati de schimb valutar au obligatia de a-i informa pe consumatori asupra cursurilor de schimb valutar, atat pentru operatiunile de vanzare, cat si pentru operatiunile de cumparare de valuta, prin afisare la loc vizibil, atat in interiorul, cat si in exteriorul casei de schimb valutar, conform prevederilor prezentului ordin

M.O. 464/06.07 - Ordin nr. 190/2009 din 30/03/2009 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea si plata impozitului pe veniturile banesti din agricultura realizate prin valorificarea produselor vandute catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare

      Contribuabili, in sensul art. 74 alin. (4) din Codul fiscal sunt persoanele fizice si arendasii persoane fizice, care realizeaza venituri din valorificarea produselor agricole obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare.

      Contribuabilii care sunt impusi pe baza de norme de venit sau in sistem real pe baza datelor din contabilitatea in partida simpla, care realizeaza venituri de acest gen nu datoreaza impozitul de 2%.

       Unitatile de colectare, unitatile de procesare industriala sau celelalte unitati care achizitionaeaza de la acesti contribuabili le vor solicita acestora, in vederea neimpozitarii veniturilor cu cota de 2% prevazuta mai sus, o copie a formularului 260 "Decizie de impunere pentru plati anticipate cu titlu de impozit".

      Pentru toate celelalte achizitii de la alti contribuabili care nu sunt impusi pe baza de norme de venit sau pe baza datelor din contabilitate, unitatile colectoare trebuie sa calculeze si sa retina impiozitul de 2% din suma achitata, acest impozit fiind final.

      Documentul contabil care sta la baza calcularii impozitului de 2% asupra valorii produselor livrate catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare, este borderoul de achizitie cod 14-4-13/b, prevazut in Ordinul 3512/2008. Unitatile achizitoare au obligatia sa depuna o declaratie privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, la organul fiscal competent, pana la data de 30 iunie a anului fiscal curent pentru anul fiscal anterior.

M.O. 459/02.07 - Regulament nr. 11/2009 din 30/06/2009 pentru modificarea Regulamentului nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice

M.O. 458/02.07 Ordin nr. 1290/2009 din 26/06/2009 pentru modificarea Ordinului ANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa

     Prezentul ordin modifica formularele declaratiilor:

  • 100 Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat, cod 14.13.01.99/bs
  • 120 Decont privind accizele, cod 14.13.01.03

      Noile formulare se vor folosi incepand cu obliatiile declarative aferente trimestrului II, respectiv pentru declararea obligatiilor aferente anului 2009.

      In declaraia 100 s-a adaugat un rand distinct pentru impozitul minim datorat, modificandu-se astfel si instructiunile de completare a acestei declaratii.

      Astfel, la randul 1 "Suma datorata" din declaratie se va inscrie impozitul stabilit pentru perioada de raportare iar la randul 1.1 "Impozit minim": se va inscrie suma reprezentand impozitul minim datorat pentru perioada de raportare, prevazut la art. 18 alin. (3) din Codul fiscal.

     Acest rand se completeaza pentru obligatiile prevazute pentru impozitul pe profit datorat de catre persoane juridice romane altele decat bancile, impozitul pe profit datorat de persoane juridice straine si impozitul pe veniturile microintreprinderilor (randul 2, 4 si 6 din Nomenclator). Randul 1.1. se completeaza numai in cazul in care suma inscrisa la randul 1 "Suma datorata" reprezentand impozit pe profit stabilit in conformitate cu dispozitiile titlului II, respectiv impozitul pe veniturile microintreprinderilor stabilit in conformitate cu dispozitiile titlului IV din Codul fiscal, este mai mica decat suma impozitului minim datorat. In aceasta situatie se vor completa atat randul 1 "Suma datorata", cat si randul 1.1 "Impozit minim" din formular. La randul al 2-lea "Suma de plata" va fi preluata suma mai mare dintre cele doua sume inscrise anterior.

      Pentru obligatiile de la pozitiile 2 si 4 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat, datorate de persoanele juridice platitoare de impozit pe profit, altele decat bancile, formularul se completeaza astfel:

  • Randul 1 "Suma datorata": se inscrie suma reprezentand impozitul pe profit stabilit pentru perioada de raportare, calculata ca diferenta intre impozitul pe profit stabilit, cumulat de la inceputul anului, la sfarsitul perioadei de raportare si impozitul pe profit stabilit, cumulat de la inceputul anului, la sfarsitul perioadei precedente celei de raportare, in situatia in care pe cumulat, in perioada de raportare, s-a inregistrat profit impozabil.
  • In situatia in care in perioada de raportare s-a inregistrat pierdere fiscala sau scaderea profitului impozabil, la randul 1 din formular se va inscrie cifra 0 (zero).
  • Randul 1.1 "Impozit minim": se inscrie suma reprezentand impozitul minim datorat pentru perioada de raportare, prevazut la art. 18 alin. (3) din Codul fiscal.

        ATENTIE!!! Randul 1.1 nu se completeaza pentru pozitiile 2, 3 si 4 de catre contribuabilii prevazuti la art. 13 lit. c)-e), art. 15, art. 18 alin. (1) si art. 38 din Codul fiscal, cei infiintati in cursul anului, cei aflati in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, precum si cei a caror inactivitate temporara inceteaza in cursul anului 2009.  (la art. 15 sunt contribuabilii scutiti de plata impozitului pe profit printre care si organizatiile nonprofit iar la art. 18 alin 1 sunt barurile de noapte, cluburile ne noapte, discotecile, cazinourile etc.)

       Pentru trimestrul IV, platitorii de impozit pe profit, altii decat bancile, completeaza in formular, pentru impozitul pe profit, o suma egala cu impozitul calculat si evidentiat pentru trimestrul III al aceluiasi an fiscal. La randul 1 "Suma datorata" se va prelua suma inscrisa la randul 2 "Suma de plata" din declaratia pentru trimestrul III 2009.

       ATENTIE!!! Randul 1.1 "Impozit minim" din formular nu se completeaza pentru trimestrul IV.

     Contribuabilii care definitiveaza pana la data de 15 februarie inchiderea exercitiului financiar anterior, nu completeaza formularul pentru impozitul pe profit pentru trimestrul IV.

     Pentru impozitul pe veniturile microintreprinderilor, de la pozitia 6 din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat prevazut in anexa nr. 15, formularul se completeaza, dupa cum urmeaza:

  • Randul 1 "Suma datorata": se inscrie suma reprezentand impozitul pe veniturile microintreprinderilor, stabilit pentru perioada de raportare, conform Codului fiscal;
  • Randul 1.1 "Impozit minim": se inscrie suma reprezentand impozitul minim datorat pentru perioada de raportare, prevazut la art. 18 alin. (3) din Codul fiscal; Acest rand se completeaza numai in cazul in care suma inscrisa la randul 1 "Suma datorata" din formular reprezentand impozit pe veniturile microintreprinderilor este mai mica decat impozitul minim datorat. In aceasta situatie se vor completa atat randul 1 "Suma datorata", cat si randul 1.1 "Impozit minim" din formular.

      Microintreprinderile care realizeaza in cursul anului venituri mai mari decat plafonul prevazut de lege sau ponderea veniturilor realizate din consultanta si management in veniturile totale este de peste 50% inclusiv, potrivit art. 1071 din Codul fiscal, au obligatia declararii impozitului pe profit, incepand cu trimestrul in care s-a depasit oricare dintre limitele prevazute de lege. In aceasta situatie, la randul 1 "Suma datorata" se inscrie suma reprezentand diferenta dintre impozitul pe profit calculat de la inceputul anului pana la sfarsitul perioadei de raportare, conform legii, si impozitul pe venit declarat in cursul anului.

M.O. 457/01.07 - Ordonanta de urgenta nr. 93/2009 din 30/06/2009 privind unele masuri pentru intarirea controlului in scopul combaterii transporturilor ilicite de marfuri

      A fost modificata OUG nr. 12/2006 pentru stabilirea unor masuri de reglementare a pietei pe filiera cerealelor si a produselor procesate din cereal prin introducerea unui nou alineat potrivit caruia transportul in scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificatie, neinsotite de documentele prevazute de lege care sa justifice provenienta licita a acestora se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 lei la 5.000 lei, confiscarea marfii si a mijlocului de transport marfa utilizat in acest scop. Constatarea acestei contraventii se face de catre Garda Financiara si personalul anume desemnat din cadrul Politiei Romane.

M.O. 454/01.07 - Regulament nr. 10/2009 din 18/06/2009 privind raportarea tranzactiilor efectuate prin conturile de corespondent si abrogarea unor acte normative care impun restrictii in utilizarea acestor conturi

      Prezentul regulament se aplica institutiilor de credit, persoane juridice romane, si sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit straine.

M.O. 452/02.07 - Ordin nr. 1785/2009 din 29/06/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procesarea declaratiilor vamale intocmite prin procedee informatice

      Persoana juridica stabilita in Romania poate fi autorizata pentru accesul la sistemul de procesare a declaratiei vamale prin procedee informatice (CDPS), in calitate de declarant la domiciliu si/sau comisionar in vama, in vederea completarii si depunerii declaratiei vamale prin procedee informatice, utilizand conectarea directa la reteaua informatica a autoritatii vamale.

      CDPS poate fi utilizat de catre operatorii economici numai dupa obtinerea autorizatiei de acces. Pentru obtinerea acestei autorizatii, solicitantul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • detine autorizatie de comisionar in vama sau autorizatie de utilizare a procedurii de vamuire la domiciliu;
  • detine infrastructura informatica adecvata;
  • utilizeaza standardele de conectare implementate de Autoritatea Nationala a Vamilor la nivelul sistemului informatic integrat vamal.

      Persoanele juridice romane autorizate in conformitate cu prevederile Ordinului ANAF nr. 8060/2006 pot functiona pe baza autorizatiilor obtinute anterior intrarii in vigoare a prezentului ordin, cu mentiunea ca numarul EORI va inlocui codul declarantului.

M.O. 452/01.07 - Circulara nr. 21/2009 din 01/07/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna iulie 2009 -  9,50% pe an

M.O. 451/30.06 - Ordin nr. 2168/2009 din 26/06/2009 pentru prorogarea termenului de 1 iulie 2009, stabilit pentru administrarea contribuabililor mijlocii si a marilor contribuabili

       Prin prezentul Ordin se proroga termenul de 1 iulie 2009, stabilit prin Ordinul nr. 2846/2008, 2847/2008 si 2848/2008 pentru actualizarea listelor contribuabililor mari si mijlocii ce vor fi administrati de catre administratiile finantelor publice pentru contribuabilii mari si mijlocii din cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene pana la data de 1 august 2009.

M.O. 450/30.06 - Lege nr. 246/2009 din 30/06/2009 pentru abrogarea Legii nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractual

       Prin abrogarea legii 469/2002 au fost abrogate si prevederile potrivit carora partile contractante aveau obligatia sa organizeze evidenta obligatiilor de plata pe scadente, potrivit contractelor. Neindeplinirea acestei obligatii constituia contraventie si putea fi sanctionata cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei.

M.O. 449/30.06 - Ordonanta de urgenta nr. 80/2009 din 24/06/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar

M.O. 448/30.06 - Republicare (1) - Legea nr. 266/2008 din 07/11/2008 a farmaciei

M.O. 445/29.06 - Ordin nr. 1626/2009 din 24/06/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului

       Normele tehnice de utilizare a Sistemului de control al exportului se aplica tuturor marfurilor destinate a parasi teritoriul vamal al Comunitatii, fie pe baza unei declaratii vamale, fie, cand iesirea din Comunitate nu este reglementata de o declaratie vamala, pe baza unei declaratii sumare de iesire.

      In cazul in care marfurile pentru care s-a acordat liber de vama pentru export nu parasesc imediat teritoriul Comunitatii, acestea sunt depozitate inainte de iesire, sub supraveghere vamala, in depozite inregistrate de autoritatea vamala. Inregistrarea acestor depozite se face conform instructiunilor prevazute in anexa la prezentele norme tehnice.

M.O. 444/29.06 - Ordin nr. 433/2009 din 16/06/2009 privind unele masuri de informare a consumatorilor

        Pentru buna informare a consumatorilor si pentru a le acorda acestora posibilitatea sa isi exprime opinia cu privire la produsele si serviciile ce le sunt puse la dispozitie de catre operatorii economici, este obligatorie afisarea de catre operatorii economici, la loc vizibil in spatiul de comercializare sau, dupa caz, de prestare a serviciilor, a unui anunt cu numarul de telefon TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita, precum si adresele, numerele de telefon/fax si adresele de e-mail ale comisariatelor judetene pentru protectia consumatorilor, respectiv ale Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti, in a carui raza teritoriala se afla operatorul economic. De asemenea, placheta va contine adresa site-ului oficial al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro

       Adresele, numerele de telefon/fax si adresele de e-mail ale comisariatelor judetene pentru protectia consumatorilor, sunt cele prevazute in anexa nr. 1 la ordin.

      Placheta prevazuta de acest ordin va fi realizata prin grija operatorului economic, conform modelului prevazut in anexa.

       Operatorii economici care administreaza site-uri de e-commerce (comert electronic) sunt obligati sa prezinte pe prima pagina a site-ului (home page) un link catre adresa oficiala de web a Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor: www.anpc.gov.ro

       Prezentul ordin intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in M.O.

M.O. 442/29.06 - Ordin nr. 3845/2009 din 06/05/2009 privind aprobarea modelului pentru Registrul de evidenta a rezultatelor activitatilor de cercetare-dezvoltare si a Metodologiei de inregistrare a rezultatelor activitatii de cercetare-dezvoltare

       Metodologia de inregistrare a rezultatelor activitatilor de cercetare-dezvoltare trebuie aplicata de catre persoanele juridice executante. Sunt considerate persoane juridice executante persoanele juridice care  obtin rezultatele cercetarii, in mod direct si nemijlocit. 

M.O. 440/26.06 - Hotarare nr. 709/2009 din 10/06/2009 privind clasificarea structurilor de primire turistice

        Certificatele de clasificare eliberate inainte de data intrarii in vigoare a prezentei hotarari sunt valabile pe perioada inscrisa in cuprinsul acestora. La expirarea acestei perioade operatorii economici au obligatia de a solicita eliberarea noilor certificate de clasificare potrivit prezentei hotarari, acestea avand valabilitate pe perioada nedeterminata, pana la modificarea criteriilor si conditiilor de clasificare pentru care s-au emis.

M.O. 440/26.06 - Ordin nr. 2123/2009 din 22/06/2009 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabila la 30 iunie 2009 a operatorilor economici

       Persoanele juridice vor intocmi si vor depune la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice raportari contabile care cuprind urmatoarele formulare:

  • Situatia activelor, datoriilor si capitalurilor proprii (cod 10);
  • Contul de profit si pierdere (cod 20);
  • Date informative (cod 30).

       Atentie! Formularul date informative cuprinde situatii mult mai detaliate ale creantelor, datoriilor, imobilizarilor, disponibilitatilor etc, atat pentru anul current cat si pentru anul precedent. .

      Operatorii economici vor depune la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice discheta cu raportarile contabile la 30 iunie 2009, insotita de raportarile contabile listate cu ajutorul programului de asistenta, semnate si stampilate, conform legii. Aceste raportari se depun impreuna cu o copie de pe codul unic de inregistrare, precum si o copie a balantei de verificare a conturilor sintetice.

         Persoanele juridice care nu au desfasurat activitate de la data infiintarii pana la 30 iunie 2009 nu intocmesc raportari contabile la 30 iunie 2009, urmand sa depuna o declaratie pe propria raspundere a persoanei care are obligatia gestionarii entitatii. O declaratie similara vor depune si persoanele juridice care se afla in curs de lichidare, potrivit legii.

        Raportarile contabile la 30 iunie 2009, precum si declaratiile operatorilor economici care nu au desfasurat activitate sau se afla in curs de lichidare se vor depune pana cel mai tarziu la 14 august 2009.

M.O. 439/26.06 - Ordonanta de urgenta nr. 77/2009 din 24/06/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc

        Statul poate acorda dreptul de organizare si exploatare a activitatii de jocuri de noroc in conditiile prezentei ordonante de urgenta, pe baza de licenta de organizare a jocurilor de noroc pe fiecare tip de activitate, astfel cum acestea sunt clasificate prin prezenta ordonanta de urgenta, si de autorizatie de exploatare a jocurilor de noroc, documente nominale si limitate in timp, ce vor fi exploatate in mod direct de detinatorul licentei.

      Prin joc de noroc se intelege acea activitate comerciala care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: se atribuie castiguri materiale, de regula banesti, ca urmare a oferirii publice de catre organizator a unui potential castig si a acceptarii ofertei de catre participant, cu perceperea unei taxe de participare directe sau disimulate, castigurile fiind atribuite prin selectia aleatorie a rezultatelor evenimentelor care fac obiectul jocului, indiferent de modul de producere a acestora.

      Sunt incluse in aceasta categorie si acele activitati comerciale in care beneficiarii premiilor sunt stabiliti pe baza rezultatelor unor evenimente sau concursuri ce se vor produce fara implicarea organizatorilor.

      Organizarea oricarui joc de noroc implica existenta cumulativa a urmatoarelor elemente: joc si/sau partida, taxa de participare sau miza, fond de castiguri sau premii, mijloace de joc, organizator, participanti.

        Nu sunt considerate jocuri de noroc si sunt permise fara autorizare urmatoarele tipuri de jocuri:

  • tombolele organizate in scoli, in gradinite sau in alte colectivitati si care au un caracter distractiv si nonprofit pentru organizatori;
  • jocurile de tip distractiv, exploatate prin intermediul unor masini, aparate, dispozitive de orice fel si care nu presupun castiguri bazate pe elemente aleatorii, ci au ca scop testarea fortei, inteligentei si dexteritatii participantului;
  • actiunile organizate de diferiti operatori economici, in conditiile legii, in scopul stimularii vanzarilor si care nu presupun taxa de participare, respectiv niciun fel de cheltuiala suplimentara din partea participantilor si nici majorarea pretului pe care produsul l-a avut anterior desfasurarii actiunii publicitare

M.O. 435/25.06 - Ordin nr. 489/2009 din 15/06/2009 privind normele metodologice de autorizare a centrelor de date

       Prezentul ordin stabileste procedura si conditiile privind acordarea, suspendarea si retragerea autorizarii centrelor de date, emise de catre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, precum si continutul, durata de valabilitate si efectele suspendarii sau retragerii autorizarii.

M.O. 434/25.06 - Ordin nr. 4201/2009 din 16/06/2009 privind completarea Clasificarii ocupatiilor din Romania

       A fost completata lista ocupatiilor din Romania cu noile ocupatii din economie cu alte 26 de noi ocupatii, dintre care amintim: consultant fiscal, auditor intern in sectorul public, responsabil afacere.  

M.O. 433/25.06 - Ordin nr. 492/2009 din 15/06/2009 privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporal

       Prezentele norme tehnice si metodologice se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, cat si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii de marcare temporala.

M.O. 432/24.06 - Ordin nr. 493/2009 din 15/06/2009 privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor in forma electronic

       Prezentele norme tehnice si metodologice se aplica activitatii de arhivare electronica a documentelor efectuate in conditiile Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor in forma electronica si stabilesc procedura privind acordarea, suspendarea sau retragerea acreditarii administratorilor de arhive electronice de catre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, precum si conditiile privind desfasurarea acestei activitati.

M.O. 430/24.06 - Decizie nr. 77/2009 din 09/06/2009 privind publicarea in M.O. al Romaniei, Partea I, a Protocolului privind desemnarea colectorului unic al remuneratiei compensatorii pentru copia privata pentru operele reproduse dupa inregistrari sonore sau audiovizuale cuvenite titularilor de drepturi de autor si titularilor de drepturi conexe, repartizarea remuneratiilor colectate catre organismele de gestiune colectiva beneficiare si modalitatea de evidentiere si justificare a cheltuielilor privind acoperirea reala a costurilor de colectare ale organismului de gestiune colectiva colector unic

      Remuneratia compensatorie pentru copia privata va fi colectata de catre Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania (UPFR), desemnata astfel colector unic al acestei remuneratii.

M.O. 429/24.06 - Ordin nr. 1554/2009 din 18/06/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice privind inregistrarea in scopuri vamale a operatorilor economici si a altor persoane

      Avand in vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 312/2009 al Comisiei din 16 aprilie 2009 de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 2.454/93 de stabilire a unor dispozitii de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar, care instituie obligativitatea ca fiecare operator economic si, dupa caz, alte persoane sa aiba atribuit, dupa 1 iulie 2009, un numar unic de inregistrare si identificare, denumit EORI, pentru a servi drept referinta comuna in relatiile acestora cu autoritatile vamale de pe intregul teritoriu al Uniunii Europene, precum si pentru schimbul de informatii intre autoritatile vamale si intre autoritatile vamale si alte autoritati, prezentele norme tehnice stabilesc procedura de inregistrare in Romania, la autoritatea vamala, a operatorilor economici si a altor persoane.

       Autoritatea vamala atribuie numar EORI urmatoarelor categorii de persoane:

  • operatorilor economici care sunt stabiliti in Romania
  • persoanelor, altele decat operatorii economici, care sunt stabilite in Romania
  • operatorilor economici care nu sunt stabiliti pe teritoriul Uniunii Europene;
  • persoanelor, altele decat operatorii economici mentionati anterior care nu sunt stabilite pe teritoriul Uniunii Europene.

       Pentru atribuirea numarului EORI solicitantii trebuie sa depuna o cerere la directia regionala pentru accize si operatiuni vamale in a carei raza de competenta teritoriala are sediul/resedinta persoana respectiva, in cazul persoanelor stabilite in Romania, sau la directia regionala pentru accize si operatiuni vamale in a carei raza de competenta teritoriala urmeaza ca solicitantul sa desfasoare activitatile, in cazul operatorilor economici si al altor persoane care nu sunt stabilite pe teritoriul Uniunii Europene.

       Aceasta cerere trebuie insotita de o serie de documente potrivit prevederilor prezentului ordin.

        Operatorii economici si alte persoane carora le-a fost atribuit un numar EORI/numar de inregistrare in sistemul informatic au obligatia sa notifice directiei regionale pentru accize si operatiuni vamale/biroului vamal de frontiera care a atribuit numarul EORI modificarea oricarora dintre datele cuprinse in cerere si in documentele anexate la aceasta.

M.O. 457/01.07 - Ordonanta de urgenta nr. 92/2009 din 30/06/2009 pentru amanarea la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare

      Potrivit acestei ordonante, pentru obligatiile fiscale administrate de ANAF se pot acorda inlesniri sub forma amanarii la plata. Amanarea la plata se poate solicita de catre contribuabili pentru obligatiile fiscale datorate si neachitate in ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii.

     Mai exact, contribuabilul poate solicita amanarea la plata a sumelor datorate si neachitate in perioada cuprinsa intre 1 octombrie 2008 si luna anterioara depunerii cererii.

      Amanarea la plata poate fi acordata pentru o perioada de maxim 6 luni  si  nu poate depasi data de 20 decembrie a anului fiscal in care aceasta se acorda. Amanarea la plata se poate acorda unui contribuabil o singura data intr-un an calendaristic.

      Pentru a putea beneficia de amanarea la plata a obligatiilor fiscale, contribuabilii trebuie sa indeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii:

  • nu inregistreaza obligatii fiscale restante la data de 30 septembrie 2008;
  • si-au depus toate declaratiile fiscale;
  • nu au inscrise fapte in cazierul fiscal;
  • nu s-a stabilit raspunderea potrivit prevederilor Legii 85/2006 privind procedura insolventei, si/sau raspunderea solidara potrivit prevederilor art. 27 si 28 din Codul de procedura fiscala.

       Ultimele trei conditii trebuie indeplinite la data depunerii cererii.

       Cererea se depune la organul fiscal competent si se solutioneaza de acesta, prin decizie, in termen de maximum 15 zile. O data cu depunerea acestei cereri contribuabilul va solicita si eliberarea certificatului de atestare fiscala prin care se vor individualiza sumele ce vor face obiectul amanarii la plata.

         In termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei de amanare la plata, contribuabilii trebuie sa constituie garantii fie sub forma scrisorii de garantie bancara, fie asupra unor bunuri libere de orice sarcini in vederea instituirii masurilor asiguratorii. Aceste garantii trebuie sa acopere sumele amanate la plata, precum si majorarile de intarziere datorate pe perioada amanarii.

       Bunurile oferite in vederea instituirii masurilor asiguratorii trebuie sa fie evaluate de un expert independent, iar pentru bunurile constand in terenuri si cladiri evaluarea trebuie realizata conform Comunicarii Comisiei privind elementele de ajutor de stat in vanzarile de terenuri si cladiri de catre autoritatile publice, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C nr. 209/1997.

       Amanarile la plata isi pierd valabilitatea in urmatoarele situatii:

  • contribuabilii nu isi achita, conform legii, obligatiile fiscale cu termene de plata incepand cu data emiterii deciziei de amanare la plata;
  • contribuabilii nu constituie garantiile in termen de 15 zile de la data aprobarii cererii de amanare la plata.

      Pierderea valabilitatii amanarii la plata se constata de catre organul fiscal competent, prin decizie, amanarea devenind astfel nula. In aceasta situatie se va incepe sau, dupa caz, se va continua executarea silita a contribuabilului.

      In termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei OUG se vor aproba normele metodologice de aplicare a acesteia.

      Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta se vor aplica pana in data de 30 iunie 2010.

M.O. 404/15.06 - Lege nr. 236/2009 din 10/06/2009 pentru modificarea si completarea Legii farmaciei nr. 266/2008

M.O. 403/15.06 - Lege nr. 239/2009 din 10/06/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului

      Potrivit modificarilor, cuantumul indemnizatiei de risc maternal se majoreaza cu 600 lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.

M.O. 398/11.06 - Hotarare din 19/05/2009 privind aprobarea Tabloului Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania si a Tabloului expertilor evaluatori de intreprinderi

M.O. 398/11.06 - Ordin nr. 1206/2009 din 09/06/2009 pentru modificarea Normelor tehnice privind utilizarea Sistemului de monitorizare si securitate a transporturilor rutiere de marfuri, aprobate prin Ordinul presedintelui ANAF nr. 1.339/2008

      S-a inlocuit anexa 2 "Angajamet de plata" cu cea prevazuta de prezentul Ordin.

M.O. 397/11.06 - Lege nr. 226/2009 din 05/06/2009 organizarii si functionarii statisticii oficiale in Romania

      Furnizorii de date statistice sunt obligati sa transmita, in mod gratuit, producatorilor de statistici oficiale date corecte, actuale si complete, la termenele, periodicitatile, in forma si dupa metoda de colectare prevazute in programul statistic national anual si in conformitate cu normele metodologice.

     Daca datele comunicate de furnizorii de date nu sunt corecte, actuale si complete, acestia sunt obligati ca, in cazul in care constata aceasta eroare, sa corecteze, sa actualizeze si sa completeze, dupa caz, aceste situatii, notificand acest lucru si transmitand de indata producatorului de statistici oficiale situatiile corecte. In cazul in care neconcordantele sunt constatate de producatorii de statistici oficiale, furnizorii de date trebuie sa retransmita situatiile corecte in termenul dispus de producatorul de statistici oficiale.

       Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda urmatoarele fapte:

  •  neindeplinirea de catre furnizorii de date a obligatiilor prevazute anterior, precum si refuzul nejustificat al furnizorilor de date de a prezenta persoanelor autorizate de producatorii de statistici oficiale documentele si evidentele necesare verificarii calitatii datelor statistice furnizate se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2.000 lei pentru persoane fizice si cu amenda de la 2.000 lei la 50.000 lei pentru persoanele juridice;
  • refuzul explicit al furnizorilor de date de a furniza date statistice sau de a furniza date statistice sau de a corecta datele statistice déjà furnizate se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 la 100.000 lei.

      Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul producatorilor de statistici oficiale. Acestor contraventii le sunt aplicabile dispozitiile OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

      Aceasta lege intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicatii in Monitorul Oficial.

M.O. 391/10.06 - Lege nr. 207/2009 din 02/06/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2008 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

       Nu au obligatia sa achizitioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate in unitatile protejate autorizate, pe baza de parteneriat, in suma echivalenta cu suma datorata la bugetul de stat, unitatile protejate infiintate in cadrul organizatiilor persoanelor cu handicap care pot desfasura si activitati de vanzari/intermedieri, cu conditia ca minimum 75% din profitul obtinut sa fie destinat programelor de integrare socioprofesionala pentru persoanele cu handicap din organizatiile respective. Aceste unitati au obligatia prezentarii unui raport financiar la fiecare inceput de an, din care sa rezulte cum au fost utilizate fondurile obtinute prin activitatea comerciala.

M.O. 385/09.06 - Lege nr. 209/2009 din 02/06/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale

      Potrivit modificarilor, contributia de asigurari sociale nu se datoreaza asupra sumelor reprezentand indemnizatia de sedinta acordata consilierilor locali si judeteni. Totodata, aceste sume nu sunt luate in calcul la stabilirea prestatiilor din sistemul public de pensii.

M.O. 375/03.06 - Hotarare nr. 16/2009 din 19/05/2009 pentru aprobarea Normei nr. 12/2009 privind transferul participantilor intre fondurile de pensii administrate privat

       Prezenta norma reglementeaza procedura care trebuie indeplinita de catre administratorii de fonduri de pensii administrate privat si de catre participantul la un fond de pensii administrat privat in vederea realizarii transferului activului sau personal de la un fond de pensii administrat privat la un alt fond de pensii administrat privat.

M.O. 375/03.06 - Ordin nr. 1129bis din 26/05/2009 pentru aprobarea Procedurii privind valorificarea prin vanzare la licitatie a bunurilor sechestrate potrivit dispozitiilor Codului de procedura fiscal

       Vanzarea la licitatie, in conditiile Codului de procedura fiscala, reprezinta o forma a licitatiei de tip mixt, reprezentand o combinatie intre licitatia prin oferta in plic inchis si licitatia cu strigare, care porneste de la cel mai mare pret inscris in oferte, dar nu mai mic decat pretul de pornire al licitatiei, potrivit legii.

       Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vanzare la licitatie, organul de executare competent efectueaza publicitatea vanzarii prin afisarea anuntului privind vanzarea intr-un cotidian national de larga circulatie, intr-un cotidian local, pe pagina de internet a Ministerului Finantelor Publice - portalul ANAF  sau, dupa caz, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, la sediul organului de executare, al primariei in a carei raza teritoriala se afla bunurile sechestrate, la sediul si domiciliul debitorului, la locul vanzarii, daca acesta este altul decat cel unde se afla bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vanzare, in cazul vanzarii bunurilor imobile, precum si prin alte modalitati prevazute de lege, cu cel putin 10 zile inainte de data fixata pentru desfasurarea licitatiei.

M.O. 374/03.06 - Ordin nr. 1499/2009 din 25/05/2009 privind instituirea si aprobarea componentei Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate si a regulamentului de organizare si functionare a acesteia

M.O. 373/03.06 - Ordin nr. 1156/2009 din 27/05/2009 privind legitimatiile de inspectie fiscal

        Legitimatiile de inspectie fiscala atesta imputernicirea speciala a titularului in fata contribuabilului, ce implica exercitiul autoritatii de stat, acordata pe timpul indeplinirii atributiilor ce ii revin, potrivit titlului VII "Inspectia fiscala" din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Legitimatia de inspectie fiscala este valabila numai insotita de ordinul de serviciu semnat de conducatorul organului de inspectie fiscala.

       Prezentul ordin intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei.

M.O. 371/03.06 - Ordin nr. 1323/2009 din 26/05/2009 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestatiilor de servicii in domeniile de activitate ale Inspectiei Muncii

      Inspectia Muncii efectueaza, prin personalul propriu analize, expertize tehnice si acorda asistenta de specialitate si consultanta in domeniul relatiilor de munca si al securitatii si sanatatii in munca, la cererea persoanelor fizice, juridice, persoanelor fizice autorizate si a altor entitati constituite in conditiile legii.

     Contravaloarea prestatiilor de servicii efectuate in conditiile prevazute de prezentul normativ se suporta de catre beneficiarii acestora si se vireaza in contul de trezorerie sau la casieria inspectoratului teritorial de munca care efectueaza prestatia.

M.O. 371/02.06 - Ordin nr. 1165/2009 din 29/05/2009 privind aprobarea Procedurii de actualizare a vectorului fiscal pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea adaugata care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, precum si a modelului si continutului unor formulare

       Prezentul Ordin aproba modelul si continutul urmatoarelor formularelor:

  • "Declaratie de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania (092)", cod MFP: 14.13.01.11/a.i.;
  • "Notificare privind nedepunerea declaratiei de mentiuni, in vederea actualizarii datelor din Registrul contribuabililor, pentru persoanele impozabile care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza achizitii intracomunitare taxabile in Romania", cod MFP: 14.13.07.11/a.i.;
  • "Decizie privind actualizarea datelor din Registrul contribuabililor, pentru persoanele impozabile care utilizeaza trimestrul calendaristic ca perioada fiscala si care efectueaza achizitii intracomunitare taxabile in Romania", cod MFP: 14.13.02.11/a.i.

       Conform procedurii aprobate de prezentul Ordin, actualizarea vectorului fiscal poate avea loc fie ca urmare a declaratiilor de mentiuni depuse de persoanele impozabile, fie din oficiu, pe baza informatiilor declarate in decontul de TVA sau pe baza altor informatii obtinute in urma inspectiilor fiscale.

       In cazul in care actualizarea vectorului fiscal se face din oficiu, data luarii in evidenta ca si platitoar de TVA lunar va fi data de 1 a primei luni a trimestrului pentru care s-a depus decontul in care s-a declarat achizitia intracomunitara, atunci cand modificarea vectorului se face ca urmare a depunerii decontului de TVA sau data de 1 a urmatoarei luni celei in care exigiblitatea taxei a avut loc, atunci cand actualizarea se face in urma inspectiei fiscale.

      Depunerea cu intarziere a declaratiei de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscale, respectiv peste termenul de maximum 5 zile lucratoare de la finele lunii in care a intervenit exigibilitatea achizitiei intracomunitare, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei. Cu aceeasi amenda se sanctioneaza si depunerea cu intarziere a deconturilor de TVA.

        Persoana impozabila a carei perioada fiscala a devenit luna, ca urmare a efectuarii unei achizitii intracomunitare de bunuri, nu mai are posibilitatea de a reveni la utilizarea trimestrului calendaristic ca perioada fiscala, fiind obligata sa pastreze ca perioada fiscala luna si in anii urmatori.

M.O. 370/02.06 - Ordin nr. 1166/2009 din 29/05/2009 privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 1.746/2008 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (300) "Decont de taxa pe valoarea adaugata"

      Potrivit modificarilor, decontul de TVA se depune pana la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele doua luni ale aceluiasi trimestru calendaristic, de catre persoanele impozabile care utilizeaza trimestrul ca perioada fiscala si care efectueaza o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, daca exigibilitatea taxei aferente achizitiei intracomunitare intervine in a doua luna a respectivului trimestru. Decontul se va depune pentru luna a doua a trimestrului, dar va cuprinde si operatiunile realizate in prima luna a acestuia.

       Au fost modificate si instructiunile de completare a randului 23 din decont. Astfel, in acest rand  se va inscrie taxa pe valoarea adaugata efectiv dedusa pentru achizitiile prevazute la randurile 15-20, conform art. 145 si 1451 din Codul fiscal. Nu se preia in acest rand taxa pentru care nu se permite exercitarea dreptului de deducere conform art. 1451 din Codul fiscal, adica taxa aferenta achizitilor de masini si combustibili pentru masini care nu sunt folosite exclusiv pentru destinatiile prevazute de lege.

       Noul model de decont se va utiliza incepand cu declararea obligatiilor fiscale aferente lunii mai 2009.

M.O. 369/02.06 - Ordin nr. 7/2009 din 28/05/2009 pentru punerea in aplicare a Normelor privind constatarea, evaluarea si lichidarea daunelor la asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor

M.O. 367/01.06 - Circulara nr. 18/2009 din 01/06/2009 privind nivelul ratei dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei valabil in luna iunie 2009 - este de 9,71% pe an

M.O. 365/01.06 - Lege nr. 194/2009 din 27/05/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscal

       ANAF poate cesiona creantele fiscale principale si accesorii pe care le are in administrare, datorate de contribuabili, astfel cum acestea sunt individualizate prin titluri de creanta si confirmate prin certificate de atestare fiscala. Cesiunea creantelor fiscale se face prin licitatie, selectie de oferte sau incredintare directa, dupa caz. Daca nu se obtine pretul inscris in anuntul de licitatie, cesiunea creantelor fiscale va fi facuta la cel mai mare pret oferit, cu conditia ca acesta sa depaseasca valoarea creantelor fiscale principale.

          Cesiunea nu poate fi facuta persoanelor afiliate cu debitorul cedat. Mai mult, creantele fiscale cesionate in prezentele conditii nu pot fi cesionate de catre cesionar catre debitorul cedat sau persoanelor afiliate cu debitorul cedat, asa cum sunt acestea definite in Codul fiscal. 

M.O. 364/29.05 - Ordin nr. 75/2009 din 30/04/2009 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de colectare a impozitelor si taxelor locale, desfasurata de catre organele fiscale locale

M.O. 362/29.05 - Hotarare nr. 630/2009 din 20/05/2009 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea si utilizarea Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.850/2006

          Cota contributiei la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, datorata de angajatori potrivit art. 7 alin. (1) din lege, se aplica asupra sumei veniturilor care constituie, potrivit prevederilor legale, baza de calcul a contributiei individuale la bugetul asigurarilor pentru somaj realizate de salariatii incadrati cu contract individual de munca, potrivit legii. Prin sintagma salariatii incadrati cu contract individual de munca se intelege salariatii incadrati in temeiul unui contract individual de munca incheiat pentru norma intreaga sau cu timp partial sau a unui contract de munca la domiciliu, contract de munca temporara sau contract de ucenicie la locul de munca, indiferent de durata acestora, inclusiv salariatii ce cumuleaza pensia cu salariul, in conditiile legii.

       Pana in prezent, cota contributiei la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale datorata de angajatori se aplica asupra fondului total de salarii brute lunare realizate de salariatii incadrati in temeiul unui contract individual de munca.

      Totodata, cota contributiei datorate de angajatori la bugetul asigurarilor pentru somaj va fi cea stabilita prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.

M.O. 355/27.05 - Ordin nr. 673/2009 din 13/04/2009 pentru modificarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscala pentru persoane juridice si fizice, a certificatului de obligatii bugetare, precum si a modelului si continutului acestora

       Pe langa sectiunile A si B "Obligatii de plata" si "Alte mentiuni" curpinse in certificatele de atestare fiscala, acestea vor mai avea  si o alta sectiune C "Informatii  pentru verificarea eligibilitatii persoanelor juridice pentru accesarea fondurilor externe nerambursabile".

      La completarea certificatului, in sectiunea B "Alte mentiuni"  organele fiscale vor inscrie si referiri la cererile de restituire si/sau compensare in curs de solutionare, precum si cuantumul sumelor ce fac obiectul acesteia.

      La sectiunea C vor fi mentionate urmatoarele informatii:

  • <