Noutati / Publicatii

 

Platile cash, noi limitari: Cine este vizat?

logo Capital

Legea privind limitarea platilor in numerar nr. 70/2015, care va intra in vigoare pe 9 mai, va impune plafoane si pentru liber profesionisti, persoane fizice autorizate, intreprinderi familiale, intreprinderi individuale, persoane fizice care desfasoara activitati independente, persoane fizice.

Eugenia Ion, tax consultant Contexpert

In prezent, platile in numerar sunt limitate potrivit prevederilor mentionate in Ordonanta de Guvern nr. 15/1996.Insa, aceasta vizeaza doar operatiunile intre persoane juridice. Care sunt noutatile Legii nr 70/2015?

Vor fi introduse limitari legale pentru urmatoarele operatiuni cu numerar, prin Legea nr. 70/2015: incasari si plati efectuate de alti operatori economici decat persoanele juridice, respectiv: liber profesionisti, persoane fizice autorizate, intreprinderi familiale, intreprinderi individuale, persoane fizice care desfasoara activitati independente si alte entitati cu sau fara personalitate juridica; incasari si plati derulate intre operatorii economici si persoanele fizice, reprezentand contravaloarea livrarii de bunuri si prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante, imprumuturi si alte forme de finantare; incasari si plati intre persoanele fizice.

In prezent, prin Ordonanta Guvernului nr. 15/1996, exista doar plafoane zilnice pentru platile in numerar intre persoanele juridice de: 10.000 lei/zi pentru plati in numerar catre persoane juridice; 5.000 lei/zi pentru plata in numerar catre acelasi furnizor; 10.000 lei/zi pentru plata in numerar catre magazine cash&carry.

Incepand cu data de 9 mai, conform Legii nr. 70/2015, operatiunile derulate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, liber profesionisti, persoane fizice care desfasoara activitati in mod independent, asocieri si alte entitati cu sau fara personalitate juridica de la/catre oricare dintre aceste categorii de persoane vor fi limitate astfel: incasari de 5.000 lei/zi de la o persoana, incasari ale magazinelor cash&carry de 10.000 lei de la o persoana; plati de 5.000 lei/persoana, dar nu mai mult de 10.000 lei/zi; plati catre magazinele cash&carry de 10.000 lei; plati din avansuri spre decontare de 5.000 lei, zilnic, pentru fiecare persoana care a primit avansuri spre decontare.

Plafoane pentru persoane fizice

Incasarile si platile in numerar intre persoanele fizice vor fi limitate la 50.000 lei/tranzactie, fiind interzise incasarile si platile fragmentate in numerar pentru tranzactiile mai mari. Sunt exceptate incasari si plati realizate prin intermediul institutiilor care presteaza servicii de plata autorizate de BNR sau autorizate in alt stat membru al UE si notificate catre BNR, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestarii de servicii, precum si cele reprezentand acordarea/restituirea de imprumuturi.

Incasarile in numerar de la persoane fizice, reprezentand cesiuni de creante, primiri de imprumuturi sau alte finantari, precum si contravaloarea unor livrari de bunuri sau a unor prestari de servicii sunt plafonate zilnic la 10.000 lei de la o persoana.

Platile in numerar catre persoane fizice, reprezentand contravaloarea unor achizitii de bunuri sau a unor prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante sau alte drepturi si restituiri de imprumuturi sau alte finantari sunt plafonate zilnic la 10.000 lei catre o persoana. Sunt interzise platile fragmentate in numerar catre o persoana, pentru tranzactiile mai mari de 10.000 lei.

Platile fragmentate nu sunt interzise in cazul contractelor cu plata in rate. Plafoanele se aplica si incasarilor/platilor in valuta. Incadrarea in plafoane se face in functie de cursul de schimb, comunicat de BNR la data efectuarii operatiunilor.

Vor fi interzise platile si incasarile fragmentate, astfel: incasarile fragmentate in numerar pentru facturi de peste 5.000 lei si, respectiv, de 10.000 lei, in cazul magazinelor cash &carry; facturile fragmentate pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a caror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei catre cash&carry; platile fragmentate in numerar catre furnizorii de bunuri si servicii pentru facturile de peste 5.000 lei si, respectiv, de 10.000 lei, catre cash&carry; incasarile fragmentate de la o persoana cu o valoare mai mare de 10.000 lei; fragmentarea tranzactiilor reprezentand cesiuni de creante, primiri de imprumuturi sau alte finantari, respectiv fragmentarea unei livrari de bunuri sau a unei prestari de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.

Cat cresc sanctiunile?

In prezent, amenzile contraventionale pentru depasirea plafoanelor sunt de la 5.000 la 10.000 lei. Conform Legii nr. 70/2015, amenzile vor creste, din mai, la 10% din suma platita/incasata care depaseste plafonul, dar nu mai putin de 100 lei.

 

Alte stiri din categoria Noutati legislative:

Registrul Comertului va oferi gratuit o serie de informatii despre firme. Noi conditii privind inregistrarea si dizolvarea

Impozitul forfetar se intoarce

Alte articole din categoria Ultimele stiri:

Informare: Abrogarea articolului care excepteaza profesiile libere si drepturile de autor de la reincadrarea ca activitati dependente nu a mai fost inclusa in HG publicata azi in MO

Codul de TVA, greu de primit

Dintre serviciile Contexpert:

Inregistrare in scop TVA

Expertiza contabila

Salarizare

Inventariere