Noutati / Publicatii

 

Rectificarea calculului salariului pentru persoanele scutite de impozit, pentru beneficiarii de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate si pentu persoanele care realizeaza un venit brut mai mic decat salariu minim pe economie

Incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, contributia la pensii (CAS) si cea la sanatate (CASS) au fost transferate in sarcina salariatului, masura care urma sa duca la scaderea veniturilor nete atat pentru angajatii scutiti de impozit (inclusiv programatori), cat si pentru salariatii care nu realizeaza venituri de 1.900 lei. In incercarea de a rezolva aceste aspecte, Guvernul a aprobat recent un act normativ prin care propune ca o parte dintre cheltuielile cu CASS sa fie suportata de stat, astfel incat celor scutiti de impozit sa nu le scada salariul net, in timp ce salariatii cu venituri brute mai mici de un salariu minim pe economie sa datoreze contributiile la nivelul veniturilor obtinute, diferenta pana la nivelul salariului minim brut urmand sa fie suportata de angajator.

Masurile prezentate sunt incluse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 3/2018, in vigoare din 8 februarie 2018.

Reglementarea calculului contributiei de asigurari sociale de sanatate

Concret, incepand cu 1 ianuarie 2018, contributiile la pensii si sanatate au fost transferate de la angajator la angajat, iar impozitul pe venit a scazut de la 16% la 10%. Totusi, de efectele reducerii cotei de impozit pe venit nu aveau cum sa beneficieze si persoanele scutite de la plata impozitului pe venit, adica urmatoarele categorii de salariati:

Astfel, in cazul acestor persoane, mentinerea, incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, a aceluiasi castig salarial net din decembrie 2017 este posibila doar daca angajatorii majoreaza salariile brute cu cel putin 20%. In caz contrar, programatorii si ceilalti angajati scutiti de impozit ar primi remuneratii nete cu aproximativ 7-8% mai mici decat anterior.

Pentru a remedia situatia, Guvernul a venit cu OUG nr. 3/2018, prin care stabileste ca o parte din CASS datorata pentru salariatii care benefiaza de scutirea de impozit sa fie suportata de stat. Totusi, acordarea unei asa zise compensari este conditionata de majorarea venitului salarial brut cu cel putin 20% fata de nivelul din luna decembrie 2017.

Cu alte cuvinte, facilitatea fiscala nu se aplica acolo unde nu este prevazuta o majorare cu cel putin 20% la salariul de incadrare plus sporuri permanente. In plus, actul normativ stabileste ca deducerile vor fi suportate din bugetul de stat pentru 12 luni, adica pe parcursul anului 2018. Apoi, din 2019, angajatorii ar putea fi obligati sa suporte costurile suplimentare cu forta de munca din bugetul propriu.

In cazul majorarilor salariale cu mai mult de 20% fata de nivelul salariului brut din decembrie 2017, diferenta dintre CASS datorata si CASS retinuta scade degresiv pana la zero, cu cat majorarea este mai mare. In cazul in care CASS retinuta este egala cu CASS datorata, dispozitiile actului normativ nu isi mai produc efectele. Intr-o astfel de situatie, angajatorul asigura prin efort propriu un venit net cel putin egal cu cel din decembrie 2017, caz in care nu se mai justifica sustinerea de la bugetul de stat a angajatilor respective.

Exemplu:

Venit brut – decembrie 2017: 10.000 lei

Contributii sociale obligatorii – angajat: 1.650 lei, din care:

CAS (10,5%): 1.050 lei

CASS (5,5%): 550 lei

Somaj (0,5%): 50 lei

Venit net 2017: 8.350 lei

Venit brut 2018: 12.000 lei

(Venit brut ianuarie 2018 = Venit brut 2017 majorat cu 20% = 10.000+ 10.000 x 20% = 12.000 lei)

Contributii sociale obligatorii – angajat:

CAS datorata (25%): 3.000 lei

CASS datorata (10%): 1.200 lei

CASS retinuta: 650 lei

(CASSretinuta = venit brut2018 – CASdatorata in 2018 – salariu netdecembrie2017= 12.000- 3.000 – 8.350 = 650 lei)

Diferenta CASS dedusa de la bugetul de stat: 550 lei

(Diferenta CASS dedusa de la bugetul de stat = CASS datorata – CASS retinuta= 1.200 – 650 = 550 lei)

Venit net 2018: 8.350 lei

(Venit net 2018 = Venit brut 2018 – CAS datorata – CASS retinuta = 12.000 – 3.000– 650= 8.350 lei)

Conform OUG nr. 3/2018, incepand din luna ianuarie 2018, baza de calcul a contributiei de asigurari sociale datorate pentru persoanele fizice care beneficiaza de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate este suma reprezentand indemnizatia de asigurari sociale de sanatate, iar contributia de asigurari sociale se suporta la nivelul cotei de 25% si se retine din indemnizatia de asigurari sociale de sanatate.

Inainte de publicarea ordonantei, baza de calcul a contributiei de asigurari sociale datorate pentru persoanele fizice care beneficiaza de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate  era reprezentata de suma reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical.

Rezolvarea situatiei pentru salariatii part time

OUG nr. 3/2018 vine sa rezolve si situatia salariatilor care nu realizeaza venituri de 1.900 lei, atat din mediul privat, cat si de la stat, cei care urmau sa primeasca salarii nete micsorate incepand cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, ca urmare a transferului CAS si CASS in totalitate in sarcina salariatilor (mai mult, salariatii incadrati la 2 ore pe zi urmau sa inregistreze un venit net negativ, in conditiile in care contributiile datorate la nivelul salariului minim brut, de 1.900 de lei, depaseau efectiv nivelul salariului incasat).

Potrivit actului normativ insa, salariatii incadrati cu norma partiala vor datora contributiile la nivelul veniturilor obtinute, nu la nivelul salariului minim brut, urmand ca diferenta de contributii pana la nivelul de 1.900 de lei sa fie suportata de angajator in numele salariatului.

Noi conturi contabile

Important de mentionat este faptul ca a fost publicat totodata Ordinul nr. 1243/2018 privind completarea unor reglementari contabile in care se precizeaza conturile pentru inregistrarea contributiilor datorate pentru veniturile realizate incepand cu data de 1 ianuarie 2018.

Astfel, conturile introduse sunt:

4315 „Contributia de asigurari sociale (P)”,

4316 „Contributia de asigurari sociale de sanatate (P)”,

436   „Contributia asiguratorie pentru munca (P)”

646   „Cheltuieli privind contributia asiguratorie pentru munca”.

Toate modificarile mai sus mentionate se aplica incepand cu obligatiile declarative aferente lunii ianuarie 2018, astfel, daca au existat situatii in care s-au realizat calculele de salarii pana la aceasta data, acestea trebuiesc refacute intocmai cu cele precizate mai sus.

Mentiune: normele de aplicare ale OUG 3/2018 urmeaza sa fie aprobate si publicate in Monitorul Oficial, prin ordin al preşedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala in termen de 15 zile de la data publicarii ordonantei de urgenta.