Noutati / Publicatii

 

Noutati in domeniul combaterii spalarii banilor si finantarii terorismului

Potrivit documentului legislativ, atat firmele cat si asociatiile si fundatiie trebuie sa depuna o declaratie notariala prin care sa declare beneficiarul real, persoana fizica, care detine si controleaza societatea la Oficiul Registrului Comertului, iar in cazul asociatiilor si fundatiilor la Ministerul de Justitie.

Termenul limita pentru inregistrarea acestei declaratii notariale este de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale, iar daca intervine o modificare privind datele de identificare ale beneficiarului real, declaratia trebuie redepusa in termen de 15 zile de la data la care aceasta a intervenit.

Nerespectarea obligatiei de depunere a declaratiei mai sus mentionate se va sanctiona cu amenda de la 5.000 Ron la 10.000 Ron, iar in cazul in care dupa aplicarea amenzii nu este depusa declaratia se va proceda la dizolvarea societatii conform prevederilor legale.

Declaratia notariala trebuie sa fie intocmita de catre reprezentantul legal al societatii, respectiv de presedintele asociatiei sau fundatiei care va cuprinde datele de identificare al beneficiarului real precum si modalitatea de exercitare a controlului.

Pentru firmele care desfasoara urmatoarele categorii de activitati:

Sunt adoptate obligatii suplimentare de conformare cu legislatia prevenirii spalarii banilor si a finantarii terorismului, precum:

In legatura cu prima dintre obligatiile mentionate mai sus, firmele au obligatia sa inregistreze la Oficiul pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor una sau mai multe persoane desemnate care sunt responsabile in cadrul societatii de aplicarea si verificarea obligatiilor in domeniul prevenirii si combaterii spalarii banilor. De aceasta obligatie nu sunt scutite nici societatile care potrivit legii vechi au efectuat deja aceasta inregistrare, drept pentru care este necesara parcurgea aceste proceduri din nou.

Termenul initial pentru indeplinirea acestei obligatii a fost prelungit dar consideram ca in cazul in care veti fi verificati este posibila aplicarea unei amenzi.

Conformarea unei firme cu toate obligatiile instituite prin noul cadru national de prevenire si combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului implica, printre altele, adoptarea unor proceduri interne care sa prevada modalitatea de cunoastere a clientelei, de identificare si evaluare a riscurilor din punct de vedere al spalarii banilor si finantarii terorismului.

Neconformarea firmelor cu noile obligatii pot fi sanctionate cu amenda de pana la 10% din veniturile totale raportate, aceasta sanctiune putand fi aplicata si in mod direct membrilor organului de conducere, precum si altor persoane fizice ce sunt responsabile de incalcarea legii.

Echipa Contexpert va poate oferi servicii de audit pentru conformarea cu aceasta noua legislatie.