Noutati / Publicatii

 

Filter:

  • > Sterge filtre

 

Arhiva noutati legislative

M.O. 252/16.04. - Ordin nr. 521/2007 din 03/04/2007 pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului finantelor publice nr. 2.210/2006 privind depunerea declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta

Potrivit noilor modificari, se renunta la posibilitatea depunerii prin mijloace electronice de transmitere la distanta urmatoarele declaratii:
-Declaratia recapitulativa, cod 14.13.01.02/r;
-Decontul privind impozitul la titeiul si la gazele naturale din productia interna, cod. 14.13.01.05;
-Situatia principalilor indicatori economico-financiari aferenti activitatii de jocuri de noroc.
Declaratiile care pot fi depuse prin internet sunt:
-Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul general consolidat, cod 14.13.01.01/a;
-Declaratia rectificativa, cod 14.13.01.00/r;
-Declaratia privind impozitul pe profit, cod 14.13.01.04;
-Decontul de taxa pe valoarea adaugata, cod 14.13.01.02;
-Decontul special de taxa pe valoarea adaugata, cod 14.13.01.02/s;
-Decontul privind accizele, cod 14.13.01.03.
Completarea si transmiterea acestor declaratii se efectueaza in conformitate cu instructiunile de utilizare a serviciului „Depunere declaratii”, utilizandu-se formularele de declaratii fiscale existente pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, portalul ANAF.
Conform noii reglementari se renunta la procedura greoaie ce trebuia indeplinita in cazul in care contribuabilului dorea sa delege dreptul de semnare a declaratiilor fiscale altor persoane. Era necesar ca reprezentantul legal al contribuabilului sa obtina „certificatul digital”, dupa care acesta trebuia sa solicite emiterea „certificatului digital de tip delegat” pentru persoana delegata.
Acum, solicitarea certificatului digital se face direct de persoana imputernicita sa semneze declaratiile fiscale, prin inregistrarea acesteia ca utilizator al serviciului „Depunere declaratii” si depunerea noului formular 140 „Cerere pentru obtinerea certificatului digital”, aflat pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, portalul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala
Cererea pentru obtinerea certificatului digital se completeaza, se transmite electronic si se listeaza prin functionalitatile puse la dispozitie de serviciul „Depunere declaratii”. Exemplarul listat, semnat si stampilat de catre contribuabil, se depune de catre persoana imputernicita pentru semnarea declaratiilor fiscale, intr-un interval de 30 de zile lucratoare de la transmiterea electronica a cererii, la directia generala a finantelor publice judeteana sau, dupa caz, la D.G.F.P. a Mun. Bucuresti, in a carei raza teritoriala contribuabilul isi are domiciliul fiscal.
Cererea in format hartie va fi insotita de urmatoarele documente:
-actul de autorizare a functionarii contribuabilului, in original si copie;
-documentul de identitate al solicitantului, in original si copie;
-documentul eliberat de contribuabil, din care rezulta dreptul solicitantului de a semna declaratiile fiscale pentru contribuabil.
Informatiile necesare pentru ridicarea certificatului digital se transmit persoanei solicitante, prin posta electronica, la adresa mentionata in cererea pentru obtinerea certificatului digital.
Cererile pentru obtinerea certificatului digital, intocmite potrivit modelului prevazut in vechiul act normativ, depuse de catre contribuabili anterior datei intrarii in vigoare a prezentului ordin, raman valabile.
Atentie insa ca, in termen de 5 zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, trebuie sa transmita, prin mijloace electronice de transmitere la distanta, formularul 140 „Cerere pentru obtinerea certificatului digital”, conform instructiunilor de utilizare a serviciului „Depunere declaratii”.
Valabilitatea certificatului digital este marita de la 2 la 3 ani. Reinnoirea se solicita de catre titularul acestuia, prin completarea si depunerea formularului 140 „Cerere pentru obtinerea certificatului digital”, urmandu-se procedura prevazuta mai sus.
Revocarea certificatului digital se solicita de titularul acestuia prin completarea si transmiterea prin functionalitatile puse la dispozitie de serviciul „Depunere declaratii” a formularului 141 „Cerere pentru revocarea certificatului digital.
In situatia in care certificatul digital nu este folosit o perioada mai mare de un an, revocarea se face, din oficiu, de catre organul fiscal.

_x000D_

« Arhiva noutati legislative