Parintii care solicita indemnizatia de crestere a copilului trebuie sa faca dovada ca au incetat una dintre activitatile din care obtineau veniturile in baza carora le-a fost calculata indemnizatia. Prevederea se afla in HG nr. 685/2015 pentru modificarea si completarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor.
Reamintim ca, potrivit modificarilor aduse anul trecut OUG nr 111/2010, persoanele aflate in concediu de crestere a copilului pot avea, in continuare, venituri, dar fara sa depaseasca 3.000 lei.
Autoritatile sunt obligate sa verifice daca parintele aflat in concediul de crestere respecta limita de venituri de 3.000 de lei pe an calendaristic, in termen de trei luni de la incheierea fiecarui an din perioada concediului, dar si de la incetarea dreptului la concediu si indemnizatie.
HG nr. 685/2015 introduce doua articole noi:
Art. 91. – (1) In perioada concediului prevazut la art. 2 alin. (1) din ordonanta de urgenta, persoana indreptatita poate realiza venituri supuse impozitului pana la nivelul prevazut la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanta de urgenta, prin desfasurarea efectiva a unei activitati, cu conditia mentinerii intreruperii/suspendarii uneia dintre activitatile care au stat la baza stabilirii dreptului la indemnizatie. (2) Persoanele care beneficiaza de indemnizatia pentru cresterea copilului in baza prevederilor art. 2 alin. (5) din ordonanta de urgenta si care nu pot prezenta dovada suspendarii activitatii pot realiza venituri supuse impozitului cu respectarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanta de urgenta. (3) In situatia in care persoanele indreptatite solicita succesiv dreptul la concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, limita de venituri prevazuta la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanta de urgenta se aplica fiecaruia dintre acestia. Art. 92. – (1) Pe perioada concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului prevazute la art. 2 alin. (1) din ordonanta de urgenta, fiecare dintre persoanele indreptatite poate realiza venituri supuse impozitului in baza art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanta de urgenta. (2) In aplicarea prevederilor art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanta de urgenta, veniturile pot fi realizate, dupa cum urmeaza: a) in perioada cuprinsa intre data stabilirii dreptului la concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului si 31 decembrie a aceluiasi an calendaristic, pentru oricare optiune de concediu a persoanei indreptatite; b) in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie a anului calendaristic si data incetarii dreptului la concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, pentru oricare optiune de concediu a persoanei indreptatite; c) in perioada cuprinsa intre data stabilirii si data incetarii dreptului la concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, in situatia in care aceasta perioada este cuprinsa in acelasi an calendaristic, in cazul concediului pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 1 an; d) in perioada cuprinsa intre 1 ianuarie si 31 decembrie a aceluiasi an calendaristic, in cazul concediului pentru cresterea copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap; e) in perioada cuprinsa intre data stabilirii dreptului si data suspendarii acestuia in vederea acordarii stimulentului de insertie, indiferent de optiunea de concediu a persoanei indreptatite, cu respectarea perioadelor prevazute la lit. a)-d). (3) Agentiile teritoriale au obligatia de a verifica respectarea de catre persoana indreptatita a limitei de venituri prevazute la art. 16 alin. (3) lit. c) din ordonanta de urgenta, in termen de 6 luni de la incheierea fiecarui an calendaristic din perioada concediului pentru cresterea copilului, precum si de la incetarea dreptului la concediu si indemnizatia pentru cresterea copilului, conform legii.”