Noutati / Publicatii

 

Sa evitam conflictele printr-un feedback constructiv

Un feedback constructiv inseamna sa observam si sa comentam activitatea unei persoane si nu persoana insasi. Daca ne concentram asupra persoanei, exista un foarte mare risc ca ea sa se simta atacata, sa reactioneze impulsiv, uneori disproportionat, iar discutia sa degenereze intr-un conflict.

Asadar, cum reactionam? Daca suntem atenti la comportamentul si modul de comunicare al celuilalt, putem sa dam sugestii pentru imbunatatirea activitatii, evitand etichetari sau prejudecati, atacuri la persoana, judecati de valoare. Astfel, in loc de aprecieri precum: ”Esti nepregatit!” putem spune ”Iti sugerez o perioada de invatare in viitorul apropiat” sau ”Pentru mine ar fi important sa…”

De asemenea, este important sa oferim un feedback cat mai concret. In loc de ”Nu esti bun pentru asta!” sa explicam cum ar trebui sa fie facute lucrurile: ”Avem nevoie de un om cu minim 3 ani de experienta in acest job”.

Daca feedback-ul nu este specific, lasa loc la interpretari, de opinii subiective. Oamenii au tendinta sa interpreteze cele spuse sau nelamurite complet. Din aceasta cauza, efectul poate fi diferit fata de cel intentionat initial. Astfel pot aparea conflictele, frustrarile si nemultumirile constante.

Daca reusim sa delimitam procesul de persoana, feed back-ul devine constructiv.