Noutati / Publicatii

 

Comunicarea nu inseamna doar sa vorbesti: Sa asculti este mai greu

A asculta inseamna implicit si a privi: nu exista o ascultare activa fara contact vizual. Privirea deschide canalele de comunicare. Prin privire poti recunoaste prezenta celuilalt, poti manifesta dorinta de comunicare, interes, respect. Privirea exprima starea de spirit, iar interlocutorul poate observa o anume „expectativa pozitiva”, adica acea atitudine care denota o atentie binevoitoare acordata celuilalt si faptul ca ne asteptam sa primim de la interlocutor mesaje importante.

Mai mult decat atat, a asculta activ inseamna a empatiza cu emotiile celuilalt. Empatia reprezinta arta de a  te identifica cu sentimentele celuilalt ascultand atent pentru a putea intelege mai bine punctul de vedere, motivatia, interesul, pentru a vedea lumea prin prisma celuilalt. De asemenea ascultarea activa implica intelegere, presupune ca dincolo de rationamentul interlocutorului si faptele relatate, sa intelegi semnificatia intelectuala si afectiva profunda a acestor fapte pentru interlocutor, sa iti dai seama de conotatia afectiva a anumitor cuvinte, gesturi, priviri.

Prima tehnica utilizata pentru ascultarea activa este ascultarea propriu-zisa. Este important ca “mentorul” sa taca pentru a permite interlocutorului sa se concentreze asupra situatiei, sa vorbeasca sau sa-si caute ideile, pentru ca adeseori cea mai buna empatie se realizeaza în liniste.

O alta tehnica este aceea a interogarii: sa stii sa pui intrebarile adecvate, pe un ton cald si prietenos, pentru a-i permite interlocutorului sa se exprime liber, pentru a afla informatiile concrete, nevoile, preocuparile, fricile si dificultatile celuilalt. Intrebarile pe care le adresezi demonstreaza faptul ca stii intradevar sa asculti si incurajeaza comunicarea deschisa, iar raspunsurile permit dezvoltarea unor noi argumente si gasirea solutiilor.

Un efect asemanator are si tehnica reformularii spuselor celuilalt. Astfel, interlocutorul va recunoaste ca intr-o oglinda imaginea a ceea ce tocmai a rostit; iar aceasta imagine il va ajuta sa-si clarifice propriul punct de vedere, se va simti inteles si incurajat sa continue sa se exprime. Confirma-i faptul ca l-ai inteles si verificati-va prin parafrazare, adica reformulare ( “Spui ca vrei sa…?” ). Parafrazarea este cea care duce la raspunsul: “Da, asa este”.