Activităţile realizate în România de nerezidenţi – persoane juridice sau fizice – trebuie analizate din punctul de vedere al tratamentului fiscal. În funcţie de activitate, obligaţiile de declarare şi plată sunt diferite.
În cele ce urmează vom prezenta tratamentul fiscal aplicabil activităților realizate în România de către nerezidenți, persoane juridice sau fizice. Este foarte important de reţinut că o analiză similară se face ori de câte ori se pune problema unor tranzacţii similare desfăşurate de entităţi din România în alte state, însă în acest caz este necesară şi studierea prevederilor specifice din legislaţia locală. Simpla alocare a unui angajat într-un alt stat pentru lucru pe mai multe luni, trebuie atent analizată referitor de obligaţiile de declarare şi impozitare.
Codul fiscal face referire, în ceea ce privește activitățile desfășurate de nerezidenți persoane juridice în România, la termenii de „sediu permanent“ și „sediu fix“.
Obligaţiile în cazul sediului permanent
Un sediu permanent reprezintă un loc de conducere, sucursală, birou, etc, prin care o întreprindere își desfășoară parțial sau în totalitate activitatea. Totodată, un sediu permanent poate face referire și la un șantier sau la un proiect de construcție, atât timp cât durata acestuia depășește 6 luni. În mod obligatoriu, însă, trebuie verificate și prevederile Convențiilor de Evitare a Dublei Impuneri între România și statul al cărui rezident este compania, pentru a verifica condițiile de formă și de timp care trebuie îndeplinite pentru a se considera că se poate crea un sediu permanent în România. Sunt importante în analiză aspecte precum perioada de desfăşurare a activităţilor, beneficiarii şi locaţia geografică. Astfel, spre exemplu, în cazul în care avem un singur beneficiar pentru două proiecte de construcţii care se desfăşoară pe o perioadă de 10 luni apare obligaţia declarării sediului permanent. În cazul în care avem doi beneficiari diferiţi, fiecare cu perioade de desfăşurare mai mici decât cea prevăzută în convenţie sau Codul fiscal, nu există obligaţii.
Dacă prin activitatea desfășurată de compania nerezidentă în România, se generează un sediu permanent, atunci apar implicații privind impozitul pe profit, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile aferente sediului, iar compania este obligată să se înregistreze înainte de începerea activităţii. Dacă iniţial nu sunt îndeplinite condiţiile de declararea sediului permanent, dar, ulterior, apare obligativitatea, se face înregistrarea retroactiv cu penalităţile de întârziere aferente impozitului pe profit calculat.
Obligaţiile pentru sediul fix în România
Sediul fix generează implicații pe TVA pentru compania nerezidentă. Codul fiscal prevede că un nerezident are un sediu fix în România atunci când deține suficiente resurse tehnice și umane pentru a realiza activități în România. În cazul resurselor tehnice, nu este neapărat nevoie ca ele să fie achiziționate, pentru a se îndeplini această condiție, este suficientă şi închirierea acestora de la furnizori locali pentru a genera un sediu fix. În cazul resurselor umane, angajarea de personal pe teritoriul României pentru un proiect poate presupune declararea unui sediu fix, dar şi simpla alocare a unui manager poate avea aceleaşi implicaţii. Obligaţia se va concretiza în obţinerea unui cod de înregistrare în scopuri de TVA, ce ulterior va fi utilizat pentru toate tranzacţiile aferente sediului, vânzările către beneficiarii din România fiind considerate livrări locale, iar sediul fix având toate obligaţiile declarative şi de plată ale unui plătitor de TVA clasic.
Obligaţiile persoanelor fizice
În cazul persoanelor fizice nerezidente, diferența de tratament fiscal este data de perioada în care respectiva persoană își desfășoară activitatea în România. Mai exact, dacă persoana în cauză realizează activități impozabile pe teritoriul României pentru o perioadă ce depășește 183 de zile într-un an calendaristic, atunci ea este obligată să se înregistreze în România.
Spre exemplu, pentru o persoană fizică care realizează venituri din drepturi de autor pentru o perioadă mai mică de 183 de zile, plătitorul de venit va aplica prevederile Titlului V din Codul fiscal referitoare la impozitul pe veniturile nerezidenților. Drepturile de autor sunt impozitate ca redevenţe, aplicându-se tratamentul mai favorabil din Codul fiscal sau Convenţia de evitare a dublei impuneri.
În cazul unei activităţi pe mai mult de 183 de zile, persoana fizică va fi impozitată ca un rezident al României, aplicându-se legislația internă pentru drepturile de autor. În ceea ce privește taxele pentru drepturile de autor, reținem contribuția la pensie, contribuția pentru asigurările de sănătate și impozitul pe venit. Pentru contribuții, dacă persoana fizică vine dintr-un stat membru UE poate prezenta certificatul A1, prin care atestă că plătește contribuții sociale în statul de rezidenţă, fiind astfel scutit de impozitare în România. Impozitul pe venit va fi reținut potrivit Codului fiscal.
Persoana fizică are în continuare și obligații de a se înregistra la diverse instituții ale statului.
La depăşirea unui termen de 90 zile apare obligaţia înregistrării la Oficiul Român pentru Imigrări, de unde i se va elibera un document cu un cod unic similar CNP-ului, numit NIF (Număr de Identificare Fiscală).
O altă obligaţie de întregistrare este în relaţia cu ANAF, prin intermediul formularului 030, pentru a-i putea fi reținut impozitul pe NIF-ul primit de la Oficiul Român pentru Imigrări. De notat este faptul că se pot înregistra la ANAF și cei care nu s-au înregistrat la Oficiul Român de Imigrări, nedepăşind termenul de ședere de 90 de zile, dar care realizează venituri pentru care datorează taxe statului român.
Andreea Steinhart, Partener Contexpert
Articol Publicat in capital.ro
© 2024 Contexpert Consulting SRL. Toate drepturile rezervate.
Pentru comentarii si / sau sugestii utilizati formularul din pagina de Contact.