|
Home » Noutati legislative » Intrebari
frecvente
Intrebari
frecvente
Care sunt inregistrarile la sponsorizare si cum afecteaza calculul impozitului pe profit?
Inregistrarea in contablitate a valorii sponsorizarii, asa cum rezulta din contractul incheiat intre parti, se face astfel :
| 6582 |
= |
5121/5311 |
|
daca sponsorizarea se face in bani, |
| |
|
sau |
|
|
| 6582 |
= |
3xx |
|
daca sponsorizarea se face in bunuri. |
Daca sponsorizarile sunt facute potrivit prevederilor legii privind sponsorizarea,
trimestrial, cand se calculeaza impozitul pe profit, aceasta cheltuiala este considerata nedeductibila dar se deduce suma respectiva din impozit, in limita a 3‰ din cifra de afaceri si a 20% din impozitul pe profit datorat. Rezulta astfel valoarea impozitului pe profit ce se inregistreaza in contabilitate si se declara in Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat. Evidentierea acestor deduceri se face extracontabil, prin inscrierea lor in registrul de evidenta fiscala.
Din punct de vedereal taxei pe valoare adaugata, bunurile acordate gratuit in cadrul actiunilor de sponsorizare si mecenat nu sunt considerate livrari de bunuri, in limita a 3‰ din cifra de afaceri si nu se intocmeste factura fiscala pentru acordarea acestor bunuri. Nu se iau in calcul pentru incadrarea in aceste limite sponsorizarile si actiunile de mecenat acordate in numerar. Depasirea limitelor constituie livrare de bunuri si se colecteaza taxa pe valoarea adaugata, daca s-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adaugata corespunzatoare depasirii. Taxa pe valoarea adaugata colectata aferenta depasirii se calculeaza si se include la rubrica de regularizari din decontul intocmit pentru perioada fiscala in care persoanele impozabile inregistrate ca platitori de taxa pe valoarea adaugata au depus situatiile financiare anuale, dar nu mai tarziu de termenul legal de depunere a acestora.
Potrivit Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea cu modificarile si completarile ulterioare (Ordonanta Guvernului nr. 36/1998 astfel cum a fost modificata prin Legea de aprobare nr. 204/2001) sponsorizarea este actul juridic prin care doua persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru sustinerea unor activitati fara scop lucrativ desfasurate de catre una dintre parti, denumita beneficiarul sponsorizarii. O persoana fizica cu domiciliul in Romania poate fi beneficiar al sponsorizarii daca desfasoara activitate in unul dintre domeniile cultural, artistic, educativ, de invatamant, stiintific - cercetare fundamentala si aplicata, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protectiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenta si servicii sociale, de protectia mediului, social si comunitar, de reprezentare a asociatiilor profesionale, precum si de intretinere, restaurare, conservare si punere in valoare a monumentelor istorice, iar activitatea este recunoscuta de catre o persoana juridica fara scop lucrativ sau de catre o institutie publica ce activeaza in domeniul pentru care se solicita sponsorizarea.
|